Prima pagină » National » Un apartament de lux din Constanța, devastat și transformat în bordel de chiriași
Un apartament de lux din Constanța, devastat și transformat în bordel de chiriași

Un apartament de lux din Constanța, devastat și transformat în bordel de chiriași

16 dec. 2020, 10:15, 1 ,
în National

Întamplare incredibilă petrecută la malul mării. Un apartament de lux din Constanța a fost devastat și transformat în bordel de chiriaşi. Apartamentul cu pricina aparține unei femei care a crezut că va da lovitura în plan financiar inchiriindu-l. Însă ceea ce avea să urmeze este desprins dintr-un scenariu de film american.

Un apartament de lux din Constanța, devastat și transformat în bordel de chiriași

O femeie din Constanța a crezut că va reuși o afacere profitabilă atunci când s-a gândit să închirieze un apartament de lux pe care îl deține în orașul de la malul marii. Însă, după ce a închiriat apartamentul situat în strada Tomis Plus, în regim hotelier, avea să înceapă coșmarul femeii. După doar 5 ore s-a trezit că locuința i-a fost distrusă de doi iubiţi puşi pe distracţie. Mai mult decât atât, aceştia şi-au chemat şi prietenii, destrăbălându-se ore întregi. Din cauza gălăgiei, vecinii au chemat poliţia, iar la fața locului aceștia au descoperit un adevărat dezastru, scrie replicaonline.ro.

Persoana păgubită a mers pe încredere și nu a cerut prea multe detalii cuplului care avea să închirieze apartamentul de lux. Astfel, în jurul orei 22:30, femeia a înmânat, simplu, cheile de la locuința viitorilor chiriași. Însă dimineață, ea avea să trăiască un adevărat șoc când a auzit ce s-a întâmplat în locuința. Prin urmare, dis de dimineață ea a descoperit că imobilul a fost vandalizat, ba mai mult, a aflat şi că petrecăreţii au fost daţi afară, cu forţa, de poliţişti.

“Nu doar că au distrus apartamentul, au vomitat peste geam în curtea vecinilor, dar mi-au dispărut și alte lucruri de prin casă. Le dădusem cheia la ora 22:30, urmând că următoarea zi, dimineață, să plece. Înţelegerea a fost pentru o noapte care a durat, de fapt, 6 ore. Atât le-a trebuit să distrugă un apartament”, a declarat femeia.

Noii chiriași au vandalizat apartamentul

Cei doi tineri şi-ar fi chemat şi alţi prieteni, făcând o petrecere în toată regula. Au spart geamuri, au devastat paturile şi au făcut dezastru pe podea. Proprietara apartamentului a precizat că vecinii le-au oprit chiar şi curentul pentru a-i determina să iasă din casă.

“Când le-am dat cheile celor doi chiar păreau super ok. Păreau tineri, la locul lor. După ce am plecat au venit ceilalţi şi au dat petrecere până dimineața, la 4, când a întrat poliţia peste ei. Le-a fost oprit chiar şi curentul pentru a-i face să iasă. Erau vreo 6 persoane. Unii au fugit. Ei au plecat la 5 dimineața, după o ora de stat la ușă cu poliția și toți vecinii pentru că ei nu voiau să deschidă ușa”, a mai explicat femeia.

Au fost anunțate și forțele de ordine iar acestea s-au deplasat la fata locului. Astfel, polițiștii de la Secția 2, chemați la locul dezastrului, i-au sancționat pe tineri, amenzile totale ridicându-se la o valoare de 2.900 de lei.

“Aceştia au identificat doi tineri care participau la o petrecere. Aceştia au fost sancţionaţi la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice şi la Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru organizarea petrecerii”, au precizat reprezentanţii IPJ. Amenzile aplicate au fost în valoare totală de 2.900 de lei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`