Situaţie halucinantă în Moldova. Un tânăr din Municipiul Piatra Neamț și-a făcut o fotografie lângă corpul unei sinucigașe. Acesta a crezut de cuviinţă să imortalizeze momentul, în loc să încerce s-o salveze.
A preferat să-şi facă o poză, în loc să salveze o viaţă
Un băiat din Piatra Neamţ a decis că e timpul să-şi adauge la albumul foto o fotografie unică. Acesta arată spre camera telefonului binecunoscutul semn că totul este ok, în timp ce în fundal, trupul unei femei zace atârnat de un copac. În împrejurimi nu este nimeni altcineva care să coboare victima din ștreang, iar băiatul şi cel care a făcut fotografia erau singurii care puteau s-o ajute. Dar se pare că nu se grăbea niciunul.
Conform unei publicații locale, fotografia de un nefiresc fără precedent ar fi fost distribuită în online.
„Nevoia de a poşta pe rețelele de socializare în locuri cât mai inedite are în spate nevoia de a fi văzut. Și nevoia de a se integra în rândul celor din jur, care poate duce la comportamente extreme”, spun specialiștii.
Scena desprinsă din filmele de groază a avut loc într-un cartier din Piatra Neamț. Femeia care a încercat să-și pună capăt zilelor are doar 35 de ani și a fost salvată, în cele din urmă, de un locuitor din zonă. A fost apelat numărul unic de urgență 112, iar cadrele medicale sosite la fața locului au resuscitat-o. Aceasta a fost internată, însă starea ei este extrem de gravă.
Mama tânărului care și-a făcut selfie cu sinucigașa își apără fiul
Situația incredibilă a ieșit la iveală după ce a fost publicat articolul într-o publicație locale și a ajuns viral pe internet. Mama faptașului însă a ținut să-și apere fiul:
„Trebuia să povestiți despre cazul respectiv, nu despre gestul băiatului. Poate nu știți că băiatul a sunat la 112 și a încercat să o salveze, dar nu a putut și nu a avut cu ce tăia acel laț, fapt pentru care a strigat la oamenii care erau prin acea zonă”, spune mama băiatului.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au declarat că nu băiatul a alertat incidentul la 112, ci altă persoană. Asemenea întâmplări nu fac decât să aducă în atenție un fenomen îngrijorător, tot mai frecvent întâlnit mai ales printre viitorii adulți. Pentru a fi apreciat de tot mai multe persoane, adolescenții acestei generații caută prin toate mijloacele posibile să atragă atenția, fotografiindu-se în ipostaze extreme, chiar dacă își pun în pericol viața.
Un adolescent a ars pe pod pentru un selfie
În urmă cu un an un alt adolescent aproape a ars de viu după ce a vrut să-și facă un selfie pe un pod împânzit de fire de înaltă tensiune. Această dependența de internet din păcate conduce la deces. Specialiștii în domeniu pun fenomenul selfie pe seama unei dorințe de validare neîmplinite.
„Din păcate cu cât o fotografie este mai şocantă sau atinge nişte bariere ale normalului, cu atât va obţine mai multer aprecieri, ceea ce pentru adolescenţi contează foarte, foarte mult. Ei sunt în această fază de a-şi contura o imagine personală, iar imaginea lor este în mare parte influenţată de imaginea pe care ceilalţi o au despre ei”, spun specialiștii.
În urma unei întâmplări asemănătoare, polițiștii din Iași au înființat o campanie de prevenire numită „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”. Oamenii legii s-au deplasat prin tot județul pentru a face tinerii să conștientizeze asemenea lucruri cu care nu poți glumi.