Un adolescent în vârstă de 16 ani, din localitatea Răcăciuni, județul Bacău, este acuzat că și-a ucis tatăl în bătaie și apoi l-a îngropat în curte, în spatele casei. Judecătorii au decis, luni, să arestarea preventivă a băiatului. Primele cercetări arată că băiatul de 16 ani a intervenit în conflictul dintre cei doi părinți, care a degenerat, iar adolescentul a vrut să ăi ia apărarea mamei sale.
„Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat date conform cărora inculpatul, un minor de 16 ani, pe data de 16 ianuarie, în timp ce se afla la domiciliu, împreună cu părinții, a intervenit într-o dispută iscată între aceștia, iar ulterior l-ar fi lovit, în mod repetat, pe tatăl său, cu pumnii și un corp contondent, provocându-i leziuni care au dus la deces în scurt timp”, a declarat, luni, Sorina Finică, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Anchetatorii au fost sesizați abia pe 25 ianuarie, când atât vecinii, cât și angajatorul bărbatului au sesizat dispariția acestuia. Ajunși la locuința bărbatului, polițiștii au început cercetările și au găsit cadavrul îngropat în grădina locuinței, a precizat sursa citată.
Tânărul de 16 ani a fost reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, cercetat pentru omor. Magistrații au admis propunerea procurorilor, iar acesta este acum arestat preventiv.