Tragedia a avut loc duminică, 25 august, în zona plajei Zoom Beach din Constanța. Băiețelul a fost scos inconștient din apele mării și, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, a fost declarat decedat, transmite Ziua Constanța.
Copilul nu mai fusese văzut de 30 de minute, iar un martor care se afla pe plajă în momentul dispariției acestuia a precizat că a auzit-o pe mama băiatului în timp ce întreba oamenii dacă l-au văzut.
La un moment dat, trupul copilului a fost adus de valuri la mal, a spus martorul. Băiatul a fost scos din apă și adus pe plajă pentru primul ajutor.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale poliției, Detașamentul Fripis cu o autospecială ASAS și elicopterul SMURD.
Salvatorii au încercat să-l resusciteze, dar, din păcate, cu toate eforturile depuse de cadrele medicale, minorul a fost declarat decedat.