Ultimul dintre cei care au fost! În memoriam Mikhail Sergeyevich Gorbachev

Mikhail Sergeyevich Gorbachev, nascut în 2 Martie 1931, a murit in cursul zilei de 30 August 2022. Ultimul comunist de la Kremlin, a fost ultimul leader sovietic care a dorit să chimbe istoria. A pierdut puterea și imperiul pe care îl conducea, spre ironia istoriei, tocmai pentru că sistemul dicatorial unic sovietic a permis. Dictatura sovietică nu avea anticorpi exact impotriva celui mai insidios dușman al ei și anume dezvoltarea noțiunii de suveranitate în interiorul statelor componente.  A pierdut URSS, puterea impensă a unui imperiu, nu pentru că nu mai existau resurse dictatoriale, economice sau ideologice de a continua utopia comunistă, ci pentru că, așa cum o va recunoaște el înșuși, a devenit un burghez. Și ca oricărui burgez i-au placut mai mult apaluzele din țări străine decât belestemele săracilor care veneau de la el de acasă.

Am avut un priviliegiu istoric să analizez ultimelor sale mărtusiri de substanță (ceea ce a spus, după aceea, în ultimii 5 ani au fost doar mici digresiuni, fără valoare). Am participat ca principal la formarea echipei de interviu, la alegerea întrebărilor și la redactarea lor.

Stirile PROTV

O femeie din Constanța va primi 50.000 € după ce a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân

RomaniaTV

Lidia Buble a făcut anunțul despre sarcină. Artista este în culmea fericirii: „Nu vreți să știți ce împlinire pot să simt”

Am încercat sa descifrez enigma unuia dintre puținii conducători ruși care efectiv a dat imperiul pe care îl moștenise, în schimbul unor promisiuni goale, neonorate nici astăzi de către cei ca le-au făcut. Și nu mă refer la premiile de consolare pe care nefericitul Gorbatchev le-a primit, cum ar fi celebrul Nobel pentru pace, ci mă refer la promisiunile strategice făcute statelor urmașe ale defunctei URSS, care nu au fost niciodată ținute de către nimeni. Din perspectivă istorică, un singur alt conducător rus și-a cedat, de bună voie imperiul,  pentru că îi plăcea străinătatea mai mult decăt Rusia pe care o mostenise. Petru III, născut prinț prusac (Charles Peter of Schleswig-Holstein-Gottorp), abia cunoscător al limbii ruse, cel care perfectase arta defilării prusace în curtea palatului său în care își biciuia soldații dacă greșeau pasul, a ieșit din războiul de 7 ani, cedând lui Frederic al II lea al Prusiei toate teritoriile căștigate de către armata rusă. Rusia țaristă, în acel război îi invinsese pe prusaci, ocupându-le până și capitala. Desigur lui Petru III, i-au fost promise decorații suedeze si germane, inclusiv divorțul de Ekaterina, pe care o detesta pentru aventurile sale amoroase cu ofiterii ruși din gărzile imperiale. Pentru actele sale pro prusace a fost și ucis la ordinul Ekaterinei cea Mare, pusă pe tron, în locul lui, de către armata rusă răsculată. Față de Petru III, Ekaterina și-a ținut jurământul construind un imperiu și revitalizaând dinastia Romanovilor.  Petru III va fi reamintit doar pentru trădarea Rusiei.

Până în ultima clipă, Gorbachev va susține teza trădării de către alții, el declarându-se singurul nevinovat din cabala care a distrus imperiul sovietic. Imposbil de crezut, mai mult, imposibil de acceptat că nepotul unui comunist executat de Stalin si soțul unei comuniste revoluționare cum a fost Raisa Gorbacheva, va fi căzut victimă inocentă a ambițiilor celor din jurul lui. Teza imbrughezirii dar și a cedării uriașei sale coroane pentru motive, pe care -iată- unele le duce cu el în mormant astăzi, rămîne cea mai validă.

Ultimul interviu dat de Gorbachev unui laborator de cercetari occidental este de acum ani buni. Avea exact 86 de ani si era deja depășit fizic de vărstă. Mintea însă mai avea capacitatea de a judeca întrebările pe care le primea. Era agil în a redefinii narativul anilor finali ai imperiului sovietic și era carnasier în a își promova rolul său de apostol al modernizării.

Mă mutasem deja în Europa când am primit misiunea de a pregăti ceea ce se știa deja că va fi ultimul său mare interviu. În drumul spre casa lui, daruită tocmai de semnatarii acordurilor din pădurea de la Belovezhskaya în decembrie 1991, mașina de poliție care ne deschidea drumul ne arăta o altă Moscovă. Era Msocova rusa, alba, velicorusă, care acceptase capitalismul modern doar ca episod al refacerii imperiului său. După incheierea profilului lui Gorbachev am ințeles un adevăr care scăpase lumii occidentale, dar care era exprimat exact de lumea rusă. Și anume că Gorbatchiev fusese doar un simplu episod istoric, neglijabil și absolut ușor de mânuit de orice a dorit, că au fost cei din Occident sau cei din fostul imperiu sovietic. Am inteles că el fusese ales exact pentru lipsa sa de credință revoluționară, pentru absența fanatismului destinic al constructorilor istorici ai destinului Rusiei. El trebuia să distrugă URSS. Imperiul rus al noului mileniu va fi trebuit reconstruit de altcineva și de pe cu totul alte co-ordonate.

În noaptea târzie de iarnă, interviul de aproape 14 ore, de-a lungul a trei zile, aflat în două casete identice, va lua drumul spre Berlin, purtate de doi turiști diferiți, ca apoi, în cel mai sigur mod cu putință, să ajungă la New York. Profilorul aflat pe pista aeroportului militar, născut si el în estul european, știa că acolo se afla sfârșitul poveștii gorbacioviene.  La ce nu se aștepta este ca acel interviu să fie, în fapt, confensiunea unui zeu înfrânt.  Atunci când s-a încheiat interviul, minutele finale inregistrează aproape o rugăminte. Vocea ultimul stăpîn absolut al URSS șoptește tainic ultima sa dorință: unii spun că dincolo ne așteaptă cei pe care i-am iubit sau pe care i-am iertat. Eu vreau ca numai Raisa să mă aștepte. Nu doresc să mă aștepte nimeni dintre cei pe care i-am iertat. Datorită lor am pierdut totul. Iar astăzi poporul meu mă urăște.

Mihail Sergheevici Gorbachiev asculta atent, cu ochii pe jumătate închiși emisiunea de la radio. Se prefăcea că nu îl interesează echipa de ziariști veniți la el acasă. La aproape 86 de ani, fostul conducător sovietic, abia se mișcă și are nevoie de ajutor permanent. În ziua aceea brațele lui erau pline de vânătăi. Externat din același spital unde soția sa Raisa murise, cu decenii în urmă, ca urmare a unei leucemii, semnele injecțiilor și perfuziilor îi amintiseră că timpul lui biologic se scurge inexorabil.

Poate doar Caesar, Ekaterina cea Mare, Napoleon să mai fi fost prezenți alături de el pe micul podium al oamenilor care prin acțiunile lor schimbaseră istoria umanității. Gorbachev dorea exact acest mesaj să rămână, mai ales că i se comunicase de la ministerul de externe rus că, așa zișii ziariști aveau întrebările pregătite de laboratorul de analize comportamentale din SUA. Decisese că limitele răspunsurilor sale erau cerul.

Mă întrebi de ce PCUS, partidul familiei mele și al meu, nu m-a apărat la căderea URSS? Întrebi de ce m-au trădat și au semnat desființarea URSS? Dintr-o dată bătrânul și-a îndreptat corpul. Pentru că eu pierdusem partidul cu câțiva ani înainte, atunci când l-am iertat pe golanul acela de Elțîn. Cum știți eu l-am dat afară din Biroul Politic și i-am luat funcția de prim secretar în Moscova. În acea seara, acasă la masă, Raisa m-a interogat despre ce se va întâmpla cu familia lui Elțîn. Fetele lui erau colege cu fiicele noastre, vîrste diferite, la liceul Gorki. I-am răspuns că nu voi fi Stalin. M-a privit ciudat, cu ochii răi. Să nu faci vre-o greșeală de mic burghez, mi-a spus atunci.

Știi, Raisa putea să aibă ochi răi când devenea apăratoarea mea și a fetelor, altfel era o femeie de toată isprava. Nu am lovit-o niciodată, sublinie dintr-o dată Gorbachev.

La câteva zile după ce Elțîn fusese demis din toate funcțiile sale comuniste, la ordinul personal al lui Gorbacheov, acesta fusese transferat într-o  casă a KGB, fiind în arest la domiciliu, asteptându-și condamnarea. Toată lumea aștepta. În aceeași săptămână șeful KGB, Viktor Chebrikov cerea, de urgență, o audiență la Gorbachev. Intrând în biroul secretarului general al PCUS, acesta îi explică un element critic pentru cel care conducea URSS. Dacă Elțîn nu este condamnat la moarte, sau măcar trimis în exil pe viață în Siberia, Gorbachev pierde complet legătura cu PCUS, deci pierdea puterea supremă sovietică. Conform informațiilor obținute de către KGB, Elțân vorbise, în secret, cu ambasadorul Germaniei Occidentale la Moscova, cerând exfiltrarea familiei sale din URSS la schimb cu oferirea unei hărți secrete a adăposturilor nucleare din jurul capitalei Moscova.

KGB-istul se uită în ochii lui. Mihail Sergheevici, dacă nu îl condamni pe trădător, devii țar. Numai țarii au privilegiul de a ierta. Lenin așa a scăpat. A fost salvat de un țar care, la numai 10 ani după aceea, va fi executat tocmai de cel de care a avut milă. Copii țarului nu au avut nici o vină, dar revoluția, sovietele cereau sângele lor.  Dacă țarul ar fi fost revoluționar, nu l-ar fi iertat pe Lenin. Astăzi de aceea suntem sovietici. Tu nu ești țar ci comunist, ești primul sovietic dintre sovietici, conduci URSS, nu ai privilegiul de a ierta. Dacă îl ierți nu mai ești conducătorul nostru, nu mai ești sovietic. Și ai să pierzi totul.

În vila aceea de lângă Moscova, la ceasul serii, ultimul conducător sovietic povestea pentru prima dată lumii, momentul în care a pierdut totul. Saloanele aurite, parchetul din lemn rar, Kremlinul la dispoziția mea, toată puterea lumii într-un buton, m-au transformat din revoluționar al unei cauze pentru care muriseră cei din familia mea într-o rege mediocru al unei națiuni oarecare de pe pământ. Iar URSS nu era o națiune oarecare. Noi sovieticii eram excepția față de mediocritatea istoriei celorlalți. Lângă noi doar piramidele sau aterizarea pe lună stăteau egale ca măreție. Am devenit atunci doar burghez, căzând din Olimpul sovietic. L-am iertat pe golanul ăla neisprăvit și am plătit cu existența URSS-ului. A fost cea mai mare greșeală a vieții mele.

Interviul dovedise fără tăgadă că Gorbacthev știa la perfecție dicționarul de cuvinte al zeilor. Avea perspectiva istoriei și locul său îi fusese explicat de timpuriu în viață. Precum toți marii conducători, pricepuse devreme că destinul său este total diferit și absolut unic. Va recunoaște că atunci când a fost gata de a bate la porțile istoriei, el le-a ratat. Gorbachev și-a dorit să devină el însuși urmaș și slujitor al unicii femei pe care cei marii conducători ruși au adorat-o, venerând aerul respirat de aceasta. Este ea, Rusia, pământ și aer, ocean și fluviu, cosmos și univers, rugăciune și Ierusalim, nouă Romă sau doar Olimp înghețat. Acesta era secretul cel mai bine închis al unui Gorbactchev învins de o națiune care nu l-a înteles niciodată. Ascuns în cel mai întunecat ungher al sufletului lui, alături de icoana Raisei care trebuie să îl aștepte dincolo, se afla, la data ultimului profil al său, doar speranța, atât de necesară bătrânului izgonit din templu. Orice ocupant al tronului de la Kremlin trebuie să reușească unde el a eșuat. Altfel Rusia lui, adorata și venerata, va dispărea înghițită de neantul tern al celorlalte popoare.

Orice stăpân istoric la Kremlin a fost istoric slujitorul unei singure idei, unui singur proiect, unui singur concept: Rusia ca imperiu euroasiatic. Iubirea aceasta, ADN-eic încrustată în bipolaritatea absolută a oricări conducător din Kremlin, de european prin sânge și de asiatic prin sabia cucaziană ce o poartă de la naștere, nu poate ierta greșiților ei. Gorbachiev, încovoiat de acest adevăr subliminat la finalul vieții sale, știe că doar un mormânt modest îl va mai primii. Realizase de mult timp că pentru el, cosmogonia rusă a pregătit doar eternitatea uitării în cel mai bun caz, dacă nu cumva permanența condamnării. De aceea dorește ca, dincolo, doar Raisa să îl aștepte. Ea măcar l-a iubit.

Pentru Gorbatchev, singura explicatie a disparitiei imperiului său a fost aceea că trădarea din interiorul puterii centrale a URSS a dus la eșecului reformalor sale. Acele reforme ar fi salvat imperiul.  Că aceste reforme nu au lăsat efectiv nimic după ce el nu a mai fost conducător, că au deschis larg poarta celei mai mari corupții economice pe care o țară de mărimea și bogăția URSS a vazut-o în istoria umană, că au permis deznaționalizarea a state întregi și dezechilibre globale cu grave implicații, fostul conducător sovietic a refuzat tot timpul să accepte. De-a lungul întregului interviu, Gorbatchev a refuzat să vorbească despre efectele corupției sovietice, care au fost exacerbate de administrația Elțân care i-a urmat. La întrebările insistente, el a avut un răspuns invariabil: l-am iertat pe golan și cu toții am pierdut. Toți am pierdut atunci totul.

Ce a urmat a fost un dezastru umanitar, economic, militar, teritorial, religios, cultural și moral pe care Rusia nu îl mai cunoscuse de secole, de la celebra perioadă a ”marilor tulburări”. Tocmai acest dezastru îl va arunca pe Gorbatchev într-o ecuație intelectuală fără ieșire. Toți anii de viață care i-au mai rămas, în mod burghez, deci fără curaj, acesta va încerca sa rescrie narativul epocii lui, mai ales anul 1991, moment în care toți adulatorii săi din Occident îl vor abandona fără remușcări. Singur acum, cu întreaga sa familie plecată în SUA, din vila sa de fost țar al URSS, Gorbatchev va urmării uluit cum un alt conducător rus bate la porțile istoriei. Acțiunile sale aplaudate, timp de un deceniu, în luminile fade ale lămpilor de neon, din fața McDonalds și a benzinăriilor fast drive, vor fi catalogate blasfematoriu de către ambiția neo imperială a Rusiei post sovietice. Nu numai că a pierdut un imperiu construit prin sacrificiul absolut a zeci de milioane de oameni, cel care a înfrânt barbaria hitleriană și a pus un om în spațiu, dar istoria nouă a Rusiei nu îl va accepta nici măcar ca ultimul reformator al acelui imperiu decăzut

Scriam la finalul ultimului profil al lui Gorbatchev urmatoarele: putem aserta fără a greși că în contradicție cu mentalul intelectual de mic burghez în care s-a format Mihail Gorbachev, Vladimir Putin va condamna a priori, fără milă sau iertare, lumea care i-a distrus visele sovietice. Nu va ierta trădarea din 1991, ignorându-l complet si definitiv pe fostul conducător sovietic. Pentru Putin dezmembrarea URSS a fost și rămâne o trădare făcută de către elita intelectuală și economică sovietică a epocii Gorbatchev.  Această concluzie finală despre epoca lui Gorbatchev va reprezenta motivația seminală a violenței cu care noua elită de la Kremlin, la ordinul lui Putin, va pedepsi orice trădare sau act perceput ca trădare la adresa Rusiei noi și imperiale care se construiește. Dacă trădarea produsă de către reformele lui Gorbachiev a dus la destrămarea URSS, atunci orice act de trădare de pe timpul Federației Ruse poate duce la destrămarea Rusiei.

Poate cea mai nimerită concluzie de scris pe piatra de mormânt, ca epitaph la moartea lui Gorbatchev este că ultimul comunist al URSS a eșuat lamentabil, dorind sa fie adulat în piețele publice ale lumii și uitând că la Moscova, imperiul, care i-a dat tronul, aștepta să fie slujit în mod unic și exclusiv, fără compromisuri de tip burghez.

Voi încheia acest articol despre Mikhail Gorbatchev, vazut de mine la 19 ani pe străzile orașului Bucureștilor, întâlnit apoi la maturitate în două ocazii, cu traducerea unei secvențe de profil premonitoriu,  produsă tocmai ca urmare a concluziilor ultimului său interviu. …”Convingerea noastră este, că pentru următorii 5 ani, Vladimir Putin nu va fi primul care va provoca conflictul direct cu lumea occidentală. Dar subliniem că este pregătit să o facă. Resursele identitar-naționaliste ale schimbărilor din 1991 au fost preluate de către el și noua elită conducătoare de la Kremlin. Elita noii Rusia a devenit anticomunistă, adica identitar-imperială. Vladimir Putin va face tot posibilul ca toate conflictele asimetrice cu lumea Occidentală fie inevitabile. Aceste conflicte vor fi localizate și perfect controlate teritorial. Regula fundamentală a acestor conflicte inevitabile va fi aceea că vor avea loc pe/sau lângă teritoriul fostei URSS din cele două continente: Europa și Asia. Extragerea de concesii strategice substanțiale din partea oricărui actor global este obiectivul principal al acestei strategii. Continuitatea acestei strategii va fi asigurată de cel puțin doi conducători succesivi la Kremlin”…