S-a aflat care au fost ultimele două cuvinte rostite de Silviu Prigoană înainte de a muri, în timp ce se afla într-un restaurant. Omul de afaceri, care se afla în drum spre Făgăraș, oprise în localitatea Șimon pentru a lua masa. Silviu Prigoană era cu trei persoane în momentele care i-au adus sfârșitul, aceștia alertând serviciile medicale.
Lumea afacerilor din România este zguduită de vestea morții lui Silviu Prigoană, antreprenor cunoscut pentru activitatea sa intensă în diverse domenii și prezența sa carismatică în spațiul public. Tragedia s-a petrecut marți, 12 noiembrie 2024, într-un restaurant din județul Brașov, unde afaceristul oprise să mănânce. Potrivit primelor informațiilor, acesta a suferit un infarct care i-a fost fatal, în ciuda intervenției rapide a personalului medical, potrivit Cancan.
Ultimele cuvinte rostite de Silviu Prigoană înainte de a muri
Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, era un nume bine-cunoscut în România, fiind recunoscut atât pentru succesul său în afaceri, cât și pentru spiritul său energic. Implicarea sa în diverse domenii, de la media la servicii de salubrizare, l-a transformat într-o personalitate marcantă. Prigoană era apreciat nu doar pentru viziunea sa de afaceri, ci și pentru felul său deschis și onest de a aborda viața.
În drum spre Făgăraș, Silviu Prigoană a oprit la un restaurant pentru a lua masa. Evenimentul, aparent banal, a avut un final tragic. Se pare că, în timpul mesei, omul de afaceri a manifestat semne de disconfort și oboseală. La scurt timp după ce a cerut un pahar cu apă, starea sa s-a deteriorat brusc. Personalul restaurantului și cei aflați în preajma sa au reacționat rapid, chemând de urgență serviciile medicale.
Medicii sosiți la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, însă eforturile lor au fost în zadar. Conform raportului medical, decesul a fost declarat oficial la ora 15:30. Incidentul a lăsat în urmă șoc și tristețe printre cei prezenți, dar și în rândul apropiaților și colaboratorilor săi.
Prietenii spun că, în timp ce încerca să se liniștească, el ar fi rostit cu calm două cuvinte: „Mă odihnesc”. În stilul său caracteristic, aceste cuvinte nu au trezit inițial îngrijorare, cei prezenți considerându-le o glumă, având în vedere firea sa jovială.
Ce spune Văru’ Săndel despre tragicul eveniment
Printre cei mai afectați de pierderea sa este actorul și umoristul Văru’ Săndel, un prieten apropiat al lui Silviu Prigoană. Cei doi au împărtășit numeroase momente de prietenie și colaborări, iar vestea i-a lăsat pe mulți fără cuvinte.
„Tușea de foarte multe zile, se pare că poate fi și altceva, de la tuse, nu doar un infarct. A tușit foarte mult la masă, iar la un moment dat s-a pus într-o parte și a zis: «Mă odihnesc». Ceilalți au zis că glumește, el era stilul care mai făcea câte o farsă.
Numai că, nu doar că nu se ridica, ci cumva se ducea în jos până a alunecat de pe scaun. Apoi și-au dat seama și au sunat la salvare. Nu știu ce să zic, de când am aflat, plâng. E un om care a ținut la mine”, a precizat Văru’ Săndel, potrivit wowbiz.ro.