Prima pagină » Actualitate » Ultima oră! Parlamentul a încuviințat Starea de Alertă – DOCUMENT

Ultima oră! Parlamentul a încuviințat Starea de Alertă – DOCUMENT

20 mai 2020, 16:41,
în Actualitate

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, miercuri, 20 mai 2020 Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă pe întreg teritoriul României, începând cu data de 18.05.2020, pe o durată de 30 de zile.

Din 465 deputați și senatori, au votat 417, din care 372 ”DA”, ”NU” 37. Partidele ALDE și Pro România au votat împotriva stării de alertă. Singurul parlamentar ieşean care a votat împotriva a fost deputatul ALDE Varujan Vosganian.

Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.

Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *