Prima pagină » Sanatate » Ulcer varicos: poze, cum se manifestă și când este cazul să mergeți la medic

Ulcer varicos: poze, cum se manifestă și când este cazul să mergeți la medic

24 aug. 2022, 16:30,
în Sanatate

Ulcerul varicos se poate identifica în poze după venele vizibile, umflarea zonei afectate și decolorarea pielii. Afecțiunea este cauzată frecvent de înaintarea în vârstă și de statul îndelungat în picioare. De asemenea, obezitatea poate fi un factor declanșator deoarece pune o presiune mare pe vene.

Tratarea acestora se realizează în decurs de patru luni, dar poate dura și mai mult. Depinde cât de avansată este boala. Totodată, este posibil ca în unele cazuri să nu dispară niciodată.

Ulcer varicos: poze, simptome și cauze

Ulcerul varicos este o afecțiune destul de serioasă ce se manifestă de regulă în zona gambei. Acesta se vindecă destul de greu și este asociat cu afecțiuni ale venelor. De obicei se manifestă la persoanele ce stau multe ore în picioare și apare frecvent la cele de sex masculin. Printre simptomele bolii se numără durerea, mâncărimile, umflarea zonei afectate și venele vizibile la nivelul gleznei. De asemenea, ulcerul varicos se poate identifica și după decolorarea pielii sau a întăririi pielii din preajma acestuia. Un alt semn ce poate semnala faptul că vă puteți confrunta cu boala este faptul că produce o secreție mirositoare. În cazul în care observați simptomele respective, va trebui să mergeți de urgență la medicul specialist. 

Printre cauzele apariției ulcerului varicos se numără insuficiența venoasă, obezitatea, leziunile de la nivelul piciorului, vârsta, tromboza venoasă și varicele. Un factor important ce poate influența boala este vârsta. O dată cu îmbătrânirea, persoanelor le este mai greu să se deplaseze, să facă mișcare, motiv pentru care prezintă un risc ridicat de a se confrunta cu boala. De asemenea, obezitatea este un alt factor ce poate determina apariția ulcerului varicos deoarece crește presiunea sângelui la nivelul venelor de la picioare. Boala poate fi un simptom și al insuficienței venoase. Aceasta apare atunci când venele transmit cu dificultate sângele din picioare înapoi spre inimă. 

Cum se tratează ulcerul varicos?

Dacă vă prezentați la medicul specialist în cel mai scurt timp, acesta se poate trata în 3-4 luni. Există posibilitatea ca vindecarea să dureze mai mult, iar în cazuri mai rare să nu dispară niciodată. Tratamentul trebuie efectuat de către o asistentă sau de către un medic specialist. Pentru tratarea sa se pot aplica trei metode: se pot administra medicamente, se poate apela la remedii naturiste sau se poate apela la o intervenție chirurgicală. Dacă boala nu este avansată se pot lua suplimente alimentare pentru varice sau vitamine pentru circulația sângelui. De asemenea, se pot administra și antiinflamatoare sau medicamente pentru afecțiunile venoase. 

Dacă ulcerul varicos este infectat, se va curăța rana și se vor aplica produse pentru îngrijire. Se pot folosi creme, unguente sau geluri naturiste. În unele cazuri, când afecțiunea este avansată se apelează la intervenția chirurgicală. Totodată, pe lângă tratamentele menționate se recomandă și un stil de viață  sănătos și urmarea unei diete echilibrate. Pentru prevenirea ulcerului varicos este indicat să evitați temperaturile ridicate, să nu petreceți mult timp în picioare, să hidratați picioarele și să adoptați o postură corectă pentru a nu pune presiune pe vene. 

În stadii mai avansate, în unele poze veți observa că ulcerul varicos poate provoca și răni. În astfel de situații se va curăța rana mai întâi, apoi se va aplica tratamentul recomandat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`