Ocupanţii ruşi se pregătesc de o provocare la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) cu emisii de radiaţii, a avertizat vineri Agenţia nucleară de stat ucraineană Energoatom, indicând că Rusia ar fi desfăşurat zece laboratoare chimice la Melitopol, oraş din aceeaşi regiune, informează agenţia de presă Unian şi canalul de televiziune local TSN.
„A devenit cunoscut că la Melitopol au fost aduse 10 laboratoare chimice. Cu ajutorul acestor laboratoare, ruşii plănuiesc să-şi salveze ofiţerii şi generalii în cazul unor emisii de radiaţii de la centrala din Zaporojie”, afirmă Energoatom într-un comunicat postat pe Telegram, informează Agerpres.
„Rusia se pregăteşte să comită un act de terorism nuclear”
Anterior, Ivan Fiodorov, primarul ucrainean în exil din Melitopol, care se află sub controlul forţelor ruse, anunţase că ei nu se se gândesc la populaţia civilă, deoarece aceste laboratoare sunt pregătite pentru oamenii aflaţi în acel oraş. De asemenea, compania ucraineană susține că Rusia se pregăteşte să comită un act de terorism nuclear, provocând un accident cu emisii de radiaţii la centrala nucleară din Zaporojie.
„Desigur, ei nu se gândesc la populaţia civilă. Aceste laboratoare sunt pentru a-şi proteja oamenii aflaţi în acest oraş ocupat temporar”, a declarat Fiodorov.
„Este încă o confirmare că Rusia se pregăteşte să comită un act de terorism nuclear, provocând un accident cu emisii de radiaţii la centrala nucleară din Zaporojie capturată”, susţine compania ucraineană, conform textului citat de Unian.
Energoatom a cerut întregii comunităţi internaţionale ca armata rusă să fie trimisă de pe teritoriul centralei
Energoatom a cerut, din nou, întregii comunităţi internaţionale, ONU şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să facă ceva pentru ca armata rusă să fie trimisă de pe teritoriul centralei din Zaporojie şi din oraşul satelit Energodar, pentru demilitarizarea centralei şi readucerea ei sub controlul deplin al Ucrainei.
Într-un mesaj pe Twitter, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell susține că Rusia trebuie să aranteze repararea liniilor electrice avariate şi reconectarea completă.
„Kremlinul trebuie să garanteze repararea, fără obstacole, a liniilor electrice avariate şi reconectarea completă (a centralei) la reţeaua electrică ucraineană”.
„Experţilor AIEA ar trebui să li se permită în sfârşit să viziteze instalaţiile” centralei nucleare din Zaporojie, insistă Borrell în mesajul său.
Există o înţelegere de principiu cu Moscova şi Kiev pentru a proceda la o inspecţie „în următoarele zile”
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat, joi, la Paris, că există o înţelegere de principiu cu Moscova şi Kiev pentru a proceda la o inspecţie „în următoarele zile”.
Mai devreme, Energoatom anunţase rebranşarea la reţeaua electrică a unuia din cele două reactoare în funcţiune, dând asigurări că sistemele de securitate funcţionează normal, într-un comunicat pe Telegram citat de AFP.
Situată în sudul Ucrainei, centrala Zaporojie a fost deconectată de la reţeaua electrică joi, pentru prima dată în istoria sa, ca urmare a unui incendiu cauzat de un bombardament ce a produs pagube asupra unei linii electrice.
În ultimele săptămâni, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente care au vizat perimetrul acestei centrale, sporind temerile privind producerea unei catastrofe nucleare.