Ucraina a calificat marţi drept „minciună cronică” acuzaţiile zilnice ale Rusiei privind presupusa implicare a Kievului în atentatul islamist de vinerea trecută la o sală de concerte de lângă Moscova, relatează EFE şi Unian, citate de Agerpres.
„Încă o dată. A devenit ceva cronic. Există fapte de netăgăduit, o înţelegere comună (în diferite ţări) a cauzelor şi consecinţelor, o neîncredere totală chiar şi din partea ţărilor neutre cu privire la ‘urma ucraineană’ în atacul terorist de la Crocus City Hall”, a reacţionat consilierul prezidenţial ucrainean Mihail Podoliak pe reţeaua de socializare X (ex-Twitter).
După „minciuna” cu o zi înainte a preşedintelui rus Vladimir Putin, care într-un mod „obsesiv şi compulsiv” încearcă să inducă ideea că Ucraina s-ar afla în spatele atentatului revendicat de Statul Islamic, iată că a venit rândul secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, şi al şefului Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, afirmă el.
Patruşev a declarat că „bineînţeles, Ucraina” se află în spatele atentatului, în timp ce Bortnikov a spus că „islamiştii radicali l-au pregătit”, dar că „serviciile de informaţii occidentale l-au înlesnit”, iar serviciile de informaţii ucrainene au avut o „legătură directă” cu masacrul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi.
Zelenski l-a numit luni seara pe Vladimir Putin drept o „bestie bolnavă şi cinică”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit luni seara pe Vladimir Putin drept o „bestie bolnavă şi cinică”, după ce acesta acuzase, cu câteva ore înainte, Ucraina că s-ar afla într-un fel în spatele atacului, la fel ca şi aliaţii săi occidentali, în special SUA.
În acelaşi timp, şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk, a ridiculizat marţi ordinul de arestare emis pe numele său de un tribunal rus, după ce a detaliat, într-un interviu, execuţiile extrajudiciare în Rusia ale inamicilor Ucrainei, potrivit AFP.
Un tribunal din Moscova a emis un ordin de arestare în contumacie pe numele lui Vasil Maliuk, şeful SBU, în cadrul unei anchete privind explozia sângeroasă din 2022 pe podul Kerci, o structură civilă şi militară care leagă peninsula anexată Crimeea de Rusia continentală.