Prima pagină » Eveniment-Social » UAIC organizează un concurs unde premiul este suma de 5.000 de euro
UAIC organizează un concurs unde premiul este suma de 5.000 de euro

UAIC organizează un concurs unde premiul este suma de 5.000 de euro

20 iun. 2024, 02:00,
Ștefana Șovea, în Eveniment-Social

În perioada 22-23 iunie 2024, Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Asociația Civică organizează evenimentul „Climathon Iași 2024” (hackaton pentru probleme de climă).

UAIC organizează un concurs unde premiul este în valoare de 5.000 de euro

Evenimentul se adresează studenților sau tinerilor cercetători care doresc să găsească o soluție la „Climathon 2024 – Cum (ne) adaptăm orașul pentru zilele caniculare?”.

Iașul este unul dintre orașele din România care se confruntă frecvent cu efectul insulei de căldură din cauza aglomerării spațiului construit, mobilității individuale crescute și reducerii spațiilor verzi.

Persoanele interesate s-au putut înscrie până la data de 1 iunie, pentru a proiecta soluții inovative pentru un Iași mai răcoros.

În cadrul evenimentului vor fi două zile dedicate dezvoltării de idei inovatoare pentru adaptarea la valurile de căldură din oraș, întâlniri cu experți în domeniul sustenabilității și mentori care te vor ajuta să transformi soluția ta într-un business sustenabil. Echipa câștigătoare primește 5.000 de euro pentru a da startul implementării soluției propuse.

UAIC este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România, continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu 15 facultăți, aproximativ 25.000 de studenţi şi peste 700 de cadre didactice titulare, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu peste 600 de universități din străinătate. Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România ce este centrată pe student.

Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.

O istorie a Universităţii din Iaşi ne poartă prin lecţiile manualului de istorie a românilor, încă din secolul al XVI-lea. Dacă, în general, existenţa unei universităţi este legată de contextul istoric, în România Universitatea din Iaşi a avut, de multe ori, rolul de creatoare de istorie. În secolul al XVII-lea, de exemplu, universitatea a fost un adăpost al culturii bizantine. Mai târziu, a fost unul dintre cei mai importanţi factori ai răspândirii limbii române şi ai culturii autohtone, iar după înfiinţarea sa ca prima instituţie de învăţământ superior modern a României, universitatea a furnizat statului cei mai importanţi gânditori şi actori în viaţa publică pentru ca în perioada comunismului să menţină viu spiritul umanist.

În anul universitar 2023-2024, sunt înscriși, în total, 24.529 de studenți, din care 2.196 sunt români, studenți străini (UE și non-UE) – 1.935 și studenți în mobilități academice – 398.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *