Prima pagină » Business în România » TVA-ul ar putea crește, avertizează analiștii economici! Cel mai mare coșmar pentru patroni și cumpărători din 2025

TVA-ul ar putea crește, avertizează analiștii economici! Cel mai mare coșmar pentru patroni și cumpărători din 2025

07 oct. 2024, 14:25,
George Cristian în Business în România

Analiștii economici avertizează că TVA-ul ar putea crește, iar acest lucru înseamnă cel mai mare coșmar pentru patroni și cumpărători. Totul s-ar putea întâmpla din 2025, iar majorarea ar putea fi de 2-3 procente.

Analiștii economici consideră că din cauza deficitului bugetar, statul român trebuie să compenseze pierderile. Astfel spus, cel mai probabil, acest lucru se va traduce intr-o creștere a TVA-ului și alte majorări de taxe.

TVA-ul ar putea crește, avertizează analiștii economici

Alexandra Smedoiu, președintele Asociației CFA România, a menționat că anul viitor ar putea aduce o creștere a TVA-ului, posibil între 2 și 3 puncte procentuale. Aceasta a făcut declarația în cadrul lansării raportului „FY25 Macroeconomic Outlook” al asociației.

Smedoiu a explicat că România se îndreaptă din nou către un deficit bugetar mare în acest an, ceea ce va impune luarea unor măsuri fiscale pentru anul următor. Ea consideră că o majorare a TVA-ului este cea mai probabilă soluție, având în vedere că taxarea consumului, prin intermediul TVA, a sprijinit economia până acum. În plus, această taxă este percepută ca fiind mai puțin dăunătoare pentru afaceri și investiții, deoarece afectează în principal consumul.

Smedoiu a subliniat că, în prezent, cota standard de TVA din România este de 19%, sub media Uniunii Europene, care se situează la 21%. Ea a adăugat că există multe tranzacții în România care beneficiază de cote reduse de TVA (0%, 5%, 9%), sugerând că este posibilă o revizuire a acestora în viitor. Potrivit acesteia, aceste discuții vor fi probabil abordate public în decembrie, după schimbarea guvernului, ceea ce explică lipsa de claritate în momentul de față.

Cu cât ar putea crește TVA-ul

Alexandra Smedoiu a explicat că o eventuală creștere a TVA-ului de 2-3 puncte procentuale nu s-ar reflecta neapărat doar în cota nominală, ci ar putea implica și o revizuire a tranzacțiilor care beneficiază de cote reduse. Acest lucru ar permite o creștere a veniturilor fiscale. Totuși, ea a subliniat că majorarea taxei va avea un efect de descurajare a consumului, ceea ce înseamnă că impactul nu va fi unul direct proporțional în veniturile bugetare. Aceasta este o provocare pe care guvernul va trebui să o accepte pentru a asigura creșterea veniturilor fiscale.

Smedoiu a mai adăugat că o majorare a TVA-ului va afecta pe toată lumea, însă impactul va fi resimțit cel mai mult de persoanele cu venituri mici, deoarece acestea cheltuie o mare parte din bani pe consum. Ea a menționat că va fi interesant de observat dacă se vor introduce măsuri de compensare pentru aceste categorii vulnerabile.

Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, a susținut că o creștere a TVA-ului ar putea provoca un șoc inflaționist anul viitor. El a explicat că o majorare a TVA va duce automat la o creștere a inflației. De exemplu, o creștere de două puncte procentuale a TVA-ului s-ar traduce printr-o creștere a inflației cu două puncte. Astfel, inflația, care ar putea ajunge la 4,5% anul acesta, s-ar putea ridica din nou la 6% anul viitor, înainte ca procesul de reducere a inflației să fie reluat.

Adrian Codirlașu a subliniat că Banca Națională a României (BNR) mai are o singură ședință de politică monetară anul acesta, în noiembrie, și este posibil să decidă o reducere a ratei dobânzii cu 25 de puncte de bază. El a adăugat că, anul viitor, am putea asista la patru sau chiar mai multe scăderi ale ratei dobânzii, însă acest lucru va depinde în mare măsură de evoluția ratei inflației.

Conform raportului lansat, România ar putea înregistra anul acesta o creștere economică între 1,5% și 1,7%, iar pentru anul viitor prognozele sunt mai pesimiste, anticipând o creștere de doar 1% sau chiar o posibilă recesiune. În acest sens, o creștere a TVA-ului, creștere de care vorbesc analiștii economici, ar putea crea un coșmar pentru patroni și pentru cumpărători în 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 noiembrie 2024
21 noiembrie 2024