Prima pagină » Titlurile zilei » Tun imobiliar ilegal al unui candidat la Primăria Iași! A construit 30 de imobile fără autorizație și a tăiat o bucată de pădure pentru complexul de lux. „S-a procedat la transmiterea unei sesizări penale” – FOTO/VIDEO

Tun imobiliar ilegal al unui candidat la Primăria Iași! A construit 30 de imobile fără autorizație și a tăiat o bucată de pădure pentru complexul de lux. „S-a procedat la transmiterea unei sesizări penale” – FOTO/VIDEO

06 iun. 2024, 02:00, 8 ,
Sorin Pavelescu, în Titlurile zilei

Viorel Blăjuț, candidat la Primăria Iași, a dat un tun imobiliar de proporții. Acesta a construit ilegal aproximativ 30 de clădiri pe un teren extravilan din comuna Miroslava

De aproape 9 ani, Viorel Blăjuț, afacerist și candidat la Primăria Iași, râde în nas autorităților din comuna Miroslava și din Iași. În satul Proselnici, pe o întindere de 18 hectare, acesta a ridicat 30 de clădiri fără autorizație, pe un teren extravilan și clasificat ca zonă verde în Planul Urbanistic General (PUG) al localității. Garda Forestieră Suceava a făcut un control pe domeniul ilegal al acestuia în urma sesizării transmise de cotidianul BZI și materialelor apărute în presă despre acest domeniu. Organele de control au descoperit faptul că articolele sunt adevărate, astfel că instituția a trimis o sesizare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Viorel Blăjuț, candidat la Primăria Iași, a dat un tun imobiliar ilegal

Pe o întindere de 18 hectare, Viorel Blăjuț, patronul mai multor afaceri obscure din Iași, implicat și în politica locală, care candidează pentru funcția de primar al municipiului, a construit ilegal aproximativ 30 de clădiri, constând în mai multe case și anexe. Toate aceste imobile, amenajări de lacuri, un întreg parc, constând și într-o presupusă grădină zoologică, dar cu scop personal, au fost realizate fără autorizație de construire, ilegal, pe un teren extravilan și clasificat ca zonă verde în PUG-ul comunei Miroslava.

La începutul anului 2024, Garda Forestieră Suceava a făcut un control pe domeniul lui Viorel Blăjuț, din comuna Miroslava, satul Proselnici, iar în urma verificărilor a fost transmisă o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, pentru efectuarea cercetărilor și trimiterea în judecată a persoanelor vinovate. Lui Viorel Blăjuț i se va deschide un dosar penal pentru ocupare ilegală și reducerea suprafeței de fond forestier.

„În urma verificărilor pe linie silvică, executate de către personalul instituției noastre, s-a procedat la transmiterea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a unei sesizări penale, pentru efectuarea de cercetări și trimiterea în judecată a persoanelor ce vor fi găsite vinovate”, se arată în răspunsul transmis de reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava.

Precizăm faptul că, potrivit Legii 48/2008, privind Codul Silvic, titlul VI Răspunderi și sancțiuni, articolul 106, reducerea suprafeței fondului forestier se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an.

„Reducerea suprafeței fondului forestier național fără respectarea dispozițiilor articolului 36 și 37 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. Autorul faptelor prevăzute la aliniatul 1 și 2 este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcții sau instalații amplasate ilegal”, se arată în lege.

Viorel Blăjuț vrea să intre în legalitate cu imobilele construite ilegal pe terenul extravilan din comuna Miroslava

O palmă peste fața justiției. Deși Viorel Blăjuț nu are nicio autorizație de construcție, a ridicat ilegal 30 de clădiri pe un teren extravilan, clasificat ca zonă verde în PUG-ul comunei Miroslava, a cerut primăriei intrarea în legalitate.

„Pe terenul din satul Proselnici, comuna Miroslava există clădiri, construite conform declarației proprietarului (n.r. Viorel Blăjuț) între ianuarie 2016 și mai 2019. Acestea nu au fost construite cu parcurgerea procedurii de autorizare prevăzută de lege, proprietarul motivând că nu a fost în cunoștință de cauză asupra necesității obținerii autorizației de construire deoarece sunt construcții din materiale ușoare, demontabile, cu structura de rezistență din lemn. În urma notificărilor din perioada 2021 – august 2023 făcute de către compartimentul urbanism al UAT comuna Miroslava și Poliția Locală Miroslava – departament disciplina în construcții, în prezent proprietarul clădirilor urmează procedura pentru obținerea certificatelor de atestare a edificării și pentru intabularea acestor clădiri, în conformitate cu Legea 350/1991 și a autorizării lucrărilor de construcții și Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare”, se arată în răspunsul Primăriei Miroslava.

Astfel, reprezentanții instituției publice recunosc faptul că Viorel Blăjuț a construit ilegal 30 de imobile, iar Poliția Locală și Compartimentul de urbanism din cadrul administrației publice locale cunosc situația de ani de zile, dar nu au făcut niciun demers. Este de înțeles faptul că reprezentanții Poliției Locală au evitat ani la rând să facă verificări și să dea amenzi, inclusiv să dispună demolarea clădirilor construite abuziv, pentru că aceștia sunt invitați frecvent la tot felul de evenimente în aer liber și grătare, unde totul este finanțat de Viorel Blăjuț. Practic, prin aceste petreceri, el plătește șpaga ca autoritățile competente să închidă ochii.

Mai mult decât atât, Viorel Blăjuț a declarat fals faptul că imobilele sunt realizate din materiale demontabile. Reporterii BZI au fost la fața locului, la domeniul de 18 hectare, din satul Proselnici, iar din imaginile surprinse cu drona se poate observa clar că acestea sunt făcute pe fundație de beton.

Primăria Miroslava i-a emis lui Viorel Blăjuț un certificat de urbanism pentru trecerea terenului pe care îl deține în satul Proselnici din extravilan în intravilan. Lucru complet ilegal și imposibil de realizat. Potrivit legii, introducerea unui teren din extravilan în intravilan se realizează în momentul în care nu există construcții, iar în cazul lui Viorel Blăjuț, pe cele 18 hectare din satul Proselnici, în prezent, sunt construite ilegal 30 de clădiri.

„Vă aducem la cunoștință faptul că la solicitarea SC Eden Park ZOO SRL (n.r. societate deținută de Viorel Blăjuț), a fost emis certificatul de urbanism numărul 1113/17.11.2023 în scopul introducerii în intravilan pentru construire de tabără școlară, pensiuni și săli de evenimente, amenajare alei pietonale și accese auto, împrejmuire”, se mai arată în răspunsul Primăriei Miroslava.

Pe de o parte, Viorel Blăjuț declară că dorește să deschidă o grădină zoologică, iar pe de altă parte, anunță instituțiile statului că va desfășura activități comerciale. Situație și mai gravă, ținând cont de faptul că imobilele sunt construite pe un teren extravilan în mod ilegal.

Inspectoratul de Stat în Construcții Iași nu a făcut nicio verificare pe domeniul lui Viorel Blăjuț

Deși cotidianul BZI a trimis nenumărate sesizări, unde au fost atașate imagini, videoclipuri și documente concludente, Inspectoratul de Stat în Construcții nu a luat nicio măsură. ISC este mână în mână cu Viorel Blăjuț, inspectorul șef ISC Iași, Adrian Murariu, nu a trimis angajații să verifice, motivând că e prieten cu afaceristul. Acesta a avut mai multe vizite pe domeniul de 18 hectare, fiind invitat la evenimentele plătite de Blăjuț, astfel că nu îl poate amenda. Instituția nu a luat măsuri cu privire la clădirile construite ilegal de Viorel Blăjuț, iar reprezentanții au transmis faptul că Viorel Blăjuț nu figurează în evidența Inspectoratului Județean de Construcții cu lucrări de construire realizate sau în execuție.

„Nici în prezent (13 martie 2024) persoana la care faceți referire (n.r. – Viorel Blăjuț) nu figurează în evidența I.J.C. Iași (n.r. – Inspectoratul Județean în Construcții Iași) cu nici un fel de lucrări de construire sau execuție și vă rugăm să vă adresați UAT Comuna Miroslava”, este răspunsul oferit de reprezentanții ISC.

Contactat de reporterii BZI, Adrian Murariu, inspector șef în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, a transmis faptul că instituția nu a făcut niciun control pe domeniul construit ilegal de Viorel Blăjuț.

„Nu a mai fost făcută nicio verificare de Inspectoratul de Stat în Construcții. A fost făcut control de către cei de la urbanism”, a spus Adrian Murariu, inspector șef ISC Iași.

Este cât se poate de clar faptul că Viorel Blăjuț a închis ochii tuturor instituțiilor abilitate care ar fi trebuit să ia măsuri timp de aproximativ 9 ani de zile, de când acesta a construit ilegal 30 de clădiri (conform spuselor lui Viorel Blăjuț, săli de evenimente, gradină zoologică, tabără școlară) în satul Proselnici, comuna Miroslava, pe un teren extravilan și clasificat ca zonă verde în PUG-ul localității. Acesta candidează la Primăria Iași și își dorește să aibă oameni în Consiliul Local, pentru a putea rezolva problema complexului ilegal construit. Viorel Blăjuț își urmărește doar interesele imobiliare, nu și pe cel al ieșenilor, cum toți politicienii, de obicei, se gândesc numai la propriul buzunar și la încercarea disperată de a scăpa de închisoare. Acesta vrea să mascheze 30 de clădiri construite ilegal sub forma unei grădini zoologice, unui complex de petrecere a timpului liber, pentru a minți instituțiile statului.

Contactat de reporterii BZI, Viorel Blăjuț nu a dorit să ofere niciun punct de vedere cu privire la situația ilegală în care se află.

Menționăm faptul că domeniul de 18 hectare din satul Proselnici, comuna Miroslava, județul Iași, este folosit de Viorel Blăjuț pentru petrecerile angajaților din firmele pe care le administrează, dar și pentru grătarele plătite de el pentru a închide ochii angajaților instituțiilor din Iași, care evită să controleze situația clădirilor ilegale.

Se cunoaște faptul că în Iași s-au deschis mai multe dosare penale pentru un singur etaj construit presupus ilegal, pentru o clasificări ilegal stabilite de procurori și multe altele. Sunt oameni care au intrat în închisoare pentru lucrări realizate cu autorizație și care respectă legea, iar acestui individ, pentru faptul că a construit ilegal pe 18 hectare, nu i se întâmplă nimic. Nimeni nu ia nicio măsură. Colectivul Poliției Locale a fost văzut la mai multe evenimente private organizate pe banii lui Viorel Blăjuț. Cum ar putea exista justiție în România?

Viorel Blăjuț a profitat de funcțiile politice pentru a-și acoperi afacerile necurate

Viorel Blăjuț a fost, în perioada 2012-2016, deputat PP-DD – Partidul Poporului-Dan Diaconescu, apoi vicepreședinte PSD Iași și președinte al Fundației Social Democrate Iași. Viorel Blăjuț și-a luat Bacalaureatul la vârsta de 40 de ani, în condiții suspecte și discutabile. În primă fază, politicianul a obținut la Limba și literatura română puțin peste nota 2, reușind cu chiu, cu vai să promoveze examenul maturității.

Viorel Blăjuț a încercat să le dea reporterilor BZI o lecție de medicină de toată jena. Blăjuț s-a folosit de funcțiile politice pentru a-și înlesni afacerile ilegale. A făcut din Partidul Social Democrat un scut, încât să fie sigur că ilegalitățile din unitățile sale medicale nu sunt scoase la iveală. Viorel Blăjuț a profitat de funcțiile politice pentru a-și acoperi afacerile necurate. S-a dezvoltat, astfel, o adevărată mafie în care businessul este folosit în politică și invers.

Fostul vicepreședinte PSD Iași nu-și asumă în niciun chip că, în cadrul unității medicale pe care o deține, bolnavii sunt chinuiți. Fostul deputat nenorocește zeci de familii care nu pot accepta faptul că moartea celor dragi a fost grăbită. Acum, este șeful unui nou partid, PSI – Partidul Societății Ieșene, și candidează pentru funcția de primar al municipiului Iași.

Pacienții internați în lagărele „Sf. Sava” sunt trimiși către o moarte sigură

Bolnavii internați la „Sf. Sava” au parte de un tratament umilitor, degradant, total necorespunzător pentru îngrijiri paliative. Nu sunt respectate normele legale, în baza mărturiilor pe care le deținem din partea familiilor acestora, angajaților și a unor foști salariați. Pacienții internați la Spitalul „Sf. Sava” sunt hrăniți cu lături, cu mâncare de cea mai proastă calitate, totul pentru ca afaceristul să obțină un profit cât mai mare, fără să-i pese că le pune în pericol viețile. De asemenea, bolnavilor le sunt administrate sedative extrem de puternice, până când sunt transformați în legume.

Astfel, deși pacienții sunt lucizi când sunt internați la Spitalul „Sf. Sava”, se deplasează pe propriile picioare, în doar câteva luni ajung de nerecunoscut, capătă înfățișare cadaverică, nu mai pot vorbi din cauza sedativelor, nu-și mai recunosc rudele, devenind lipsiți de viață. La agravarea stării lor contribuie și faptul că sunt înfometați. Din cauza lipsei de personal, pacienții nu sunt schimbați la timp, fiind lăsați, ore în șir, plini de urină și materii fecale, încât corpurile lor sunt pline de escare și răni. Pacienții nu sunt supravegheați în permanență, așa cum ar trebui, iar din această cauză ajung să cadă și să fie extrem de grav răniți.

Deoarece angajații sunt foarte prost plătiți și suprasolicitați, fiind puși să lucreze și în zilele lor libere, aceștia își varsă frustrările pe bolnavi, pe care îi bruschează. În plus, obiectele de îmbrăcăminte și alimentele aduse de aparținători sunt furate. Pentru aceste servicii mizerabile, Viorel Blăjuț percepe, la Spitalul „Sf. Sava”, un tarif de 140 de lei/zi la salon și 160 de lei/zi la rezervă pentru persoanele asigurate, cu bilet de trimitere de la medic de familie, medic specialist, precum și 250 de lei/zi pentru persoane neasigurate.

Pacienții internați în Centrul Rezidențial „Sf. Anton” din Bucium sunt umiliți până la moarte

Cotidianul BZI a publicat, în nenumărate rânduri, detalii șocante despre cum sunt îngrijiți pacienții în Centrul Rezidențial „Sf. Anton” din Bucium. Un bărbat din Iași a povestit lucruri cumplite despre sora sa, care a fost internată timp de 3 ani în centrul din Bucium, și este de părere că a murit din cauza tratamentului inuman la care a fost supusă. Acesta a vorbit și despre umilința la care a fost supusă femeia. Bărbatul le-a arătat reporterilor BZI fotografii cu sora sa înainte și după 6 luni de la internarea în Centrul Rezidențial „Sfântul Anton” din Bucium.

Diferențele erau clare! Înainte de a fi internată, arăta ca o persoană obișnuită, cu o greutate normală, iar după 6 luni era extrem de slabă, îmbătrânită cu 10 ani, cu o înfățișare cadaverică. Fratele femeii din Iași a transmis atunci că aceasta era sedată în permanență și înfometată.

Aceasta este adevărata față a afaceristului Viorel Blăjuț. Acesta este candidat la Primăria Iași și a dat un tun imobiliar de proporții. Viorel Blăjuț a construit ilegal aproximativ 30 de clădiri pe un teren extravilan din comuna Miroslava.

Comentarii
  • Pe asta nici macar rudele lui nu-l voteaza toate.
    Important este sa-l voteze procurorul. Si judecatorul. Cu executare.

  • de unde apar asemenea figuri ???????????????????????????????????

  • Când te gândești că asemenea oameni vor să fie primari. Sigur îi interesează binele ieșenilor.

  • E CLAR !
    UN EXCROC INCONJURAT DE PUPINCURISTI !
    LA PUSCARIE CU EL !

  • Ce-i asa greu de inteles,individul candideaza poate prinde de la PROSTII care-l voteaza o functie sa-si protejeze ILEGALITATILE !
    Iar autoritatile care trebuie sa-l ancheteze NU-SI FAC TREABA !
    SUNT CORUPTI !

  • m-au innebunit in cutiile postale cu PNL lor cu Mihai Chirica si BALANISCU (PSD) si tiganu de Viorel Blajut (PSI), de 2 ori am golit cutia postala numai azi. zice BALANISCU (PSD) ca Mihai Chirica e un penal, ca are probleme cu legea bla bla bla. dar PSD de 34 ani ce-a facut nu a furat? consilii locale, judetene, prefecturi, primarii, parlamentare, europarlamentere. ei si cu PNL de 34 ani. grup infactional organizat. toate institutiile statului capusate de PSD si PNL

  • E suficient sa te uiti la figura astuia sa iti dai seama ce fel de om e ! cine naiba sail mai si voteze?

  • Daca o sa faca inchisoare sau o sa i se dea amenda penala, mai putin conteaza. Daca va fi gasit vinovat, parte integrala din sentinta ar trebui sa fie OBLIGATIVITATEA DE A PLANTA CATE 10 COPACI PENTRU FIECARE COPAC PE CARE L-A TAIAT ILEGAL, mama lui de „shmecher coclit”, sa ii iasa smecheria din cap !!!!!

  • Bravo lui ca a facut! Are totul la vedere. Este pe piata de peste 20 de ani . Sunt si altii …dar investesc prin strainatate ca le este frica .

  • ION cu vilă în Miroslava

    Haidi bre, Poliția Locală vinovată că nu a luat măsuri…. Toate golăniile săvârșite de Viorel Blăjuț au fost efectuate cu acordul primarilor V. Lăpușneanu și Dan Niță, din acest motiv nimeni nu la întrebat nimic și da, infracțiuni sunt multe dar procurorii patriei sunt în piețe… știți voi, evaziunea cu verdeață.

  • A făcut destule pentru Iași.E un om cu frica lui Dumnezeu.A ajutat pe mulți iar la Miroslava face ceva ce va fi util pentru Societate!

  • si faptul ca este ilegal cum e ,cum ramane ??

  • Acest articol este cu tema electorală…sa va fie rusine …nu v-ați săturat la primărie de profesori universitari și filozofi ..nu credeți că e timpul sa vina un primar din mediul de afaceri ??

  • Scursurile societății 🤮

    Numai de-ăștia există în politica: țigani, analfabeți, escroci, pedofili, pești, hoți, oameni fără scrupule.

  • ITM-ul face parte din organigrama lui blajut.

  • Mars, Bulaujut, la limbi pe “centura”, ca sa iei voturile morților!

  • Balaniscu mai e insurat ?

  • Adraian Murariu șef Inspectoratul de Stat în Construcții condamnat penal

    Inspectorul șef ISC Iași Adrian Murariu este condamnat penal definitiv. PNL l-a promovat la ISC. PNLsusține un condamnat penal definitiv. PNL = condamnați penali(urmează actualul primar din municipiul Iași). Acest condamnat(Adrian Murariu) penal face controale. Aplică acesta legea? O glumă proastă. Bravo Adriane, niciodată nu vei face controale pe bune.

  • Intruneste cu brio calitatile unui candidat. Astia sunt politicienii din ziua de azi….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *