Prima pagină » Actualitate » Tudorel Toader, detalii cu privire la condamnarea definitivă a Elenei Udrea, pe care o reprezintă în instanță

Tudorel Toader, detalii cu privire la condamnarea definitivă a Elenei Udrea, pe care o reprezintă în instanță

19 apr. 2022, 21:30, 3 ,
în Actualitate

Avocatul Elenei Udrea, Tudorel Toader, a făcut o postare pe o rețea de socializare prin intermediul căreia a oferit detalii cu privire la condamnarea definitivă a Elenei Udrea.

„O simplă precizare!
Elena Udrea a fost condamnată definitiv, la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare, prin decizia penală nr. 93 din 05 iunie 2018, pronunțată de către ICCJ.
La data de 23 noiembrie 2018, prin avocatul ales, Elena Udrea a formulat contestație în anulare, executarea deciziei fiind suspendată până la pronunțarea hotărârii de către CJUE.
Pe data de 04 aprilie 2022, a fost pusă în discuție aplicabilitatea hotărârii CJUE ori a deciziilor CCR. nu a fost judecat fondul cauzei.
Pe data de 07 aprilie 2022 a fost respinsă contestația în anulare!
PS: Peste trei ore acest mesaj va fi șters, în speranța faptului ca unii îl vor fi înțeles!”, a transmis Tudorel Toader pe o rețea de socializare.

Soluția judecătorilor nu este definitivă

Judecătorii bulgari au dat decizia în cazul Elenei Udrea. Fostul Ministru va fi extrădat în România. Soluția judecătorilor poate fi atacată însă cu recurs la Curtea de Apel din Sofia.

Elena Udrea are de ispășit o pedeapsă de șase ani, primită prin sentința dată de ICCJ în Dosarul Gala Bute. Udrea a acuzat că este o victimă a opresiunii politice în România și a cerut ca Bulgaria să nu o extrădeze.

Lucian Bode, a anunțat că Elena Udrea va fi adusă în țară după ce hotărârea unei instanțe bulgare cu privire la extrădarea sa rămâne definitivă.

„Procedura este una cunoscută, internațională. În momentul în care această decizie de astăzi rămâne definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în cinci zile, Centrul internaţional de cooperare poliţienească va demara procedurile internaţionale în astfel de situaţii şi va proceda la aducerea în ţară a doamnei Udrea. Cum se va întâmpla acest lucru vor decide poliţiştii. Având în vedere distanţa foarte mică între Sofia şi Bucureşti vorbim despre posiblitatea de a fi transferată în România pe cale terestră”, a afirmat Bode, la Palatul Parlamentului.

Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
redactia.ro
De ce era poreclit Nicușor Dan "Balaurul" în adolescență. Președintele s-a născut în mijlocului unui parastas
Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
a1.ro
De ce a lipsit Mirabela Grădinaru de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan. A participat doar Aheea, fiica președintelui
Playtech.ro
Fenomenul meteo care a adus valul de frig și ninsori în România în luna mai. ANM anunță că va mai dura
observatornews.ro
Produsele bio cu care micii producători au succes în marile lanţuri de magazine. Cu cât vinde Dorian caserola
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Toamnă în plină primăvară. Anunț uluitor de la meteorologi
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
George Simion l-a umilit cu martori. Declarații despre evenimentele incredibile din culisele AUR
Playtech.ro
De ce nu a fost Mirabela Grădinaru alături de Nicușor Dan, de fapt? Ce s-a întâmplat acasă
Dailybusiness.ro
Nicușor Dan, oficial președinte al României: Ceremonia de învestire are loc în plenul Parlamentului la ora 12:00
RomaniaTV
Se schimbă banii de la 1 ianuarie 2026. Economistul Radu Georgescu, despre trecerea la euro: Înseamnă credite ieftine și inflație mică!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Mirabela NU a participat la învestirea lui Nicușor Dan. Doar fiica lui a fost prezentă. Ce s-a întâmplat în familia lor!
redactia.ro
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Comentarii
  • Poate ” esplica” domnul rector de ce la facultatea de informatica din cadrul Uaic , orele se țin în continuare online atat la master cât și la licență , ambele fiind programe ” la zi „. In baza căreia legi facultatea de informatica a devenit facultate muncitorească? Nici măcar cât un seral nu este. Profesorii prefera să stea în cabinete sau sali de clasa goale din care sa turuie cursurile utilizând un net care se întrerupe . Evaluările se fac în continuare online . Cât și cum este posibil acest lucru ? Facultate goala fara studenți ? Doar profi și secretare . Și apropouri că e mai comod așa , că covid , că job . Asta nu e școală e o gluma . E un fel de metavers care va duce instituția de râpă.

  • la puscarie cu bubosu si neam prost toader !

  • student iasi

    Mueeee bobos borfas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`