Tudor Ciuhodaru, propunerea AUR pentru funcția de ministru al Sănătăţii Naţiunii, vorbește despre un dezastru în ceea ce privește prevenția, dezastru în cazul intervenției și despre o “Românie scufundată”, referindu-se la inundațiile care au afectat mai multe județe, luând și mai multe vieți omenești. Acesta propune implementarea și dezvoltarea Programului Național de Prevenție și Reacție în Situații de Urgență.
Doctorul Ciuhodaru spune că, deși autoritățile au știut cu 24 de ore înainte de dezastru, nu au făcut nimic și i-au abandonat pe cei pe care i-am fi putut salva.
“Propun 3 lucruri normale pentru solidaritate:
- Subvențiile care se acordă partidelor politice să fie donate pentru sinistrați până la sfârșitul anului
- Cazare la hotelurile din România
- Facilități similare celor pentru refugiați până când situația este remediată
Am aflat că guvernanții spun că viața unui român valorează doar 10.000 de lei. Ne-au făcut datori cu 10.000 de euro pe fiecare, dar pentru accesarea fondului de solidaritate european sau a mecanismului european de protecție civilă NU au făcut nimic.
Noi propunem implementarea și dezvoltarea Programului Național de Prevenție și Reacție în Situații de Urgență, care pleacă de la premisa că e mai ușor să fii pregătit din timp ca să acționezi la timp.
Situațiile de urgență sunt tot mai numeroase şi variate. Fie că sunt determinate de urgențe medicale (de la cazuri individuale la accidente cu victime multiple, îmbolnăviri de masă, intoxicații colective, endemii şi epidemii), cazuri de forță majoră (incendii, explozii, avarii, prăbușiri ale unor construcții, instalații ori amenajări sau ale unor persoane de la înălțime, de pe clădiri sau cu planorul, elicopterul sau avionul, eșuarea sau scufundarea unor nave), fenomene meteorologice extreme (caniculă, secetă, ger, tornade, căderi abundente de zăpadă, avalanșe) sau alte calamități (inundații, cutremure, prăbușiri de teren), fie că sunt legate de eșecul serviciilor de utilități publice sau de evenimente publice de amploare (valuri de refugiați) prin caracterul excepțional, amploare şi intensitate amenință valorile materiale şi culturale, viața şi sănătatea individului, comunității şi națiunii.
Ca element de noutate acest program pentru situații strategice are 3 obiective strategice:
(1) întocmirea unei hărți de risc la nivel național: analiza situațiilor de urgență, redefinirea situațiilor ce impun intervenția sistemelor de urgență în concordanță cu noile tipuri de risc existente, estimarea efectelor probabile, stabilirea necesarului de forțe si mijloace şi identificarea surselor de completare;
(2) optimizarea activității celor cinci sisteme ce intervin în situații de urgență: sănătate, educație, poliție – ISU, armată, administrație.
(3) dezvoltarea unui mod unitar de acțiune în situații de urgență la nivel național pentru asigurarea eficientă atât a prevenției şi cât şi a reacției unor astfel de evenimente”, spune Tudor Ciuhodaru.
Programul AUR include:
- Programul ,,Salvați Salvarea”: finanțarea prioritară a Serviciului de Ambulanță, ce e considerat de importanță strategică, fiind cel care asigură cele mai multe din serviciile medicale de urgență + înființarea de substații de ambulanță (la fiecare 50000 de locuitori) + înființarea de noi UPU
- Trecem toate Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în coordonarea Ministerului Sănătății + deblocarea posturilor (inclusiv pentru medicii de medicină de urgență + salarizarea corespunzătoare
- Programul Național de Traumă necesar datorită creșterii numărului de accidente şi agresiuni,: construim Centre de Traumă și Arși și achiziționăm elicoptere medicale pentru fiecare regiune de dezvoltare.
- Înființare, dotare și finanțare de centre de cardiologie intervențională și de stroke.
- Programul ATI – modernizare și dotare a tuturor secțiilor ATI.
- Introducerea Educației pentru sănătate și noțiuni de prim ajutor predate în toate școlile unde se vor dobândi cunoștințele și deprinderile necesare în situații de urgență, de la cele de prim ajutor, resuscitare, până la modul de alarmare în situații de urgență sau reguli de protecție individuală și colectivă în incendii sau catastrofe.
„Noi, împreună, facem bine România. Sper să ne susțineți și în acest demers. Dacă sănătate nu e, nimic nu e!”, conchide doctorul Tudor Ciuhodaru.
Cine sa va auda Domnule Ciuhodaru? Respect pentru dumneavoastra. Romanii nu sunt solidari la suferinta romanilor. Psd, Pnl, Usr iohanis dau miliardele romanilor la ucrainieni, Ucrainienii sa voteze Psd, Pnl, Usr. Ne-am saturat de mizeria din tara asta. A fost anuntat Ciolacu cu 24 de ore inainte de dezastru ca acea zona va fi distrusa. Se stiu vinovatii, cei care au distrus gura de golire a barajului dar ei nu vor fi trasi la raspundere. Ucrainienii ardai-ar focu care se distreaza aici in baruri pe banii romanilor de ce nu se ofera voluntari sa ajute sinistratii acolo este nevoie de mii de voluntari sa ajute oamenii nenorociti.
Bine , dottore , tocmai tu care ne-ai invatat cum sa stranutam sau sa ne suflam mucii si multe altele de ce nu ai zis nimic despre nenorocirea ce va să vina?Tocmai tu sa uiti asta?
Daca stiau cu 24 ore inainte ce puteau sa faca? Sapau santuri sau faceau diguri in 24 ore? Alea trebuiau facute acum multi ani, nu cu 24 ore inainte.
Pai, daca era el la butoane, oprea apele cu stetoscopu’, in timp ce dadea un interviu la ProTv Iasi.