Trump și războaiele Israelului

După ce mi-am permis să emit o prognoză referitoare la modul în care Donald Trump ar putea tranșa războiul și respectiv pacea între Federația Rusă și Ucraina, mă încumet acum să emit, în baza unor informații pe care viitorul președinte american le-a făcut deja publice, o prognoză și în ceea ce privește conflictul din Orientul Apropiat. Nu înainte însă de a mai adăuga câteva detalii referitoare la evenimentul care a dat peste cap, începând din 2008, chiar la București, echilibrul de forțe din Europa versus Federația Rusă și care s-a aflat la originea războiului din Ucraina.

La summitul NATO extrem de important, organizat în 2008 la București, în cursul cinei de gală, la care au participat lideri occidentali în frunte cu George W. Bush, dar și Vladimir Putin, a fost lansată o bombă care avea să explodeze ceva mai târziu prin ocuparea Peninsulei Crimeea. Și apoi prin războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și denumit de către liderul de la Kremlin drept o „operațiune militară specială”. Ei bine, la cina de gală, tam-nesam, lăsându-l pe Putin cu gura căscată, George W. Bush a anunțat că Ucraina și Georgia urmează să fie invitate pentru a adera la NATO. Merkel și Sarkozy au intervenit prompt, declarându-se împotriva unei asemenea decizii și avertizând asupra pericolelor care inevitabil vor surveni. În vorbă s-a băgat și Traian Băsescu, susținându-l în mod slugarnic pe Bush. A fost cu promptitudine admonestat cu duritate de Angela Merkel. O zi mai târziu, cum-necum, Bush a obținut consensul statelor NATO. După care, treptat și gradual, liderul de la Kremlin a reacționat. Este o realitate istorică. Fusese încălcată înțelegerea care a condus la reunificarea celor două Germanii și care prevedea că Germania de Est nu urma să facă parte din NATO, iar NATO nu se va extinde până la frontiera cu Rusia, iar mai târziu fusese încălcat angajamentul Ucrainei, garantat de marile puteri și în primul rând de Statele Unite, cum că Ucraina, care transferase Moscovei întreg arsenalul ei nuclear, va rămâne un stat neutru și deci nu se va înrola în NATO. Dar și Putin, la rândul său, a încălcat o serie întreagă de angajamente și fără doar și poate a generat un război de agresiune împotriva Ucrainei pe care, din șiretenie, pentru a se sustrage sancțiunilor internaționale, ceea ce nu i-a reușit, l-a definit drept „operațiune militară specială”. Tocmai ținând cont de toate considerentele de mai sus, există premisele necesare ca Donald Trump să-și îndeplinească angajamentul de a forța o pace imediat după instalarea sa din 20 ianuarie la Casa Albă.

Stirile PROTV

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea

RomaniaTV

EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”

O cu totul altă politică va fi însă generată de Casa Albă în Orientul Apropiat. Aici trebuie să ținem cont de câteva elemente bine conturate. Să luăm în calcul parteneriatul cu totul și cu totul special americano-israelian, precum și comportamentul de până acum, lipsit de echivoc, atât al Casei Albe, cât și al Pentagonului, de susținere aproape necondiționată a Israelului în războiul dus de acesta împotriva terorismului alimentat de Teheran. Să ținem de asemenea cont și de un element important, intrinsec politicii Statelor Unite, atât în ceea ce-i privește pe democrați, cât și în ceea ce-i privește pe republicani. Ambele partide, în mod tradițional, susțin cauza israeliană. Sub Joe Biden, democrații o fac condiționat, străduindu-se să procedeze în așa fel încât tensiunile în Orientul Apropiat să nu escaladeze la un nivel de la care lucrurile să fie scăpate de sub control, și necondiționat sau mult mai puțin condiționat, dinspre tabăra republicană, unde Netanyahu este aplaudat la scenă deschisă. Să luăm în calcul faptul că în ultima parte a campaniei sale electorale, Donald Trump, referindu-se la riposta pregătită de Israel împotriva Iranului, a afirmat cu subiect și predicat că, spre deosebire de Joe Biden, el ar sfătui Israelul să atace în primul și în primul rând facilitățile nucleare ale Iranului. Presupun că asupra acestui capitol va rămâne consecvent. Cu atât mai mult cu cât ieri a decis ca noul secretar de stat american să fie desemnat în persoana senatorului Marco Rubio, care în trecut s-a pronunțat în mod insistent pentru politici radicale legate de Iran și China. Între timp, discursul său a devenit mai moderat în ceea ce privește China, dar nu și în ceea e privește Iranul. Ceea ce mă face să cred că a contat mult în decizia lui Trump de a-l desemna drept cea mai importantă persoană din stafful său, cu excepția vicepreședintelui.

În consens cvasi-total cu Pentagonul, cel puțin asupra acestui capitol, Donald Trump va susține, așa cum liderii de la Teheran au și intuit, politici mult mai ferme îndreptate împotriva Iranului. Pe de altă parte, se știe că Donald Trump este mai degrabă un porumbel al păcii, un lider politic dispus să negocieze, chiar dacă o face dur, și mai puțin un uliu al războiului, așa cum au fost fără doar și poate în trecut tatăl și fiul Bush. Donald Trump este singurul președinte din istoria Statelor Unite care nu a declanșat niciun război ci, dimpotrivă, a pus capăt războiului din Afganistan, de unde însă, sub președinția lui Joe Biden, trupele americane s-au retras haotic, retragere care, așa cum s-a desfășurat, a devenit o mare rușine pentru America, similară cu retragerea rușinoasă a rușilor din Afganistan.

Cum va negocia în felul său dur Donald Trump un aranjament politic cuprinzător pentru întreg Orientul Apropiat, fără a recurge la război? Presiunea va fi în orice caz pusă pe Teheran, cu care Donald Trump este dispus să negocieze în mod direct. Obiectivul pe care-l va urmări este să determine Teheranul să renunțe pur și simplu să mai alimenteze organizațiile teroriste de tip Hamas, Hezbollah, Houthi din Yemen etc. Va conduce aceste negocieri în forță, amenințând efectiv că în caz contrar, dacă Teheranul nu se dezangajează din războaiele pe care le poartă prin procură în Orientul Apropiat, le va da mâna liberă israelienilor să facă praf și pulbere facilitățile nucleare. Și probabil alte facilități vitale pentru Teheran.

Dacă va depăși acest obstacol, Donald Trump va defila triumfător, rând pe rând, convingând statele din Orientul Apropiat să adopte atitudini nedușmănoase și nebelicoase legate de Israel.

Mi-este însă imposibil să răspund, cel puțin pentru moment, la provocarea provocărilor. La întrebarea cum va fi în cele din urmă soluționată problema celor două state, statul israelian și statul palestinian, într-un teritoriu transformat realmente într-un fel de șvaițer, dar un șvaițer cu potențial exploziv.