Trump nu mai vrea război. UE da, cu riscul unui conflict nuclear

”Europa conduce o ofensivă belicoasă împotriva dorințelor cetățenilor săi, inclusiv a multora din Est. Nimeni nu o spunea public. Dar sursele unui amplu articol din ”New York Times” de săptămîna aceasta recunosc pericolul grav pe care conflictul din Ucraina l-a creat pentru umanitate, un război prin interpuși conceput pentru a slăbi Rusia și a transmite un avertisment Chinei, ca parte a unui nou proiect neoconservator. NATO era „profund implicată în război”, iar „alianța – parteneriatul – cu Ucraina se baza pe un calcul geopolitic temerar: știau că președintele Putin ar putea considera aceasta ca o depășire a liniei roșii a luptei militare și ar putea pune în aplicare amenințările sale nucleare, repetate de nenumărate ori” scrie azi publicația spaniolă La Vanguardia, conform gazetadecluj.ro.

”Aceasta este acum adevărul oficial, cu autoritatea ”New York Times”, un mijloc de informare greu de acuzat că ar fi un organ de propagandă pro-rusă. Statele Unite și Europa, în efortul lor de a slăbi capacitatea militară a Rusiei, știau că riscă să declanșeze un război nuclear. În ceața războiului (încă densă în Europa, în timp ce se risipește în SUA), toți purtătorii de cuvînt oficiali negau această realitate, etichetîndu-i drept propagandişti ai lui Putin pe cei care o explicau. „Cei care spuneam aceste lucruri am fost considerați alarmiști și tovarăși de drum ai lui Putin”, scrie Matt Taibbi.

RomaniaTV

Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!

Observatornews.ro

Bicicleta-tramvai, invenţia unor tineri din Bucureşti, a pus pe gânduri Poliţia Română. Ce spun poliţiştii despre bicicleta de pe şine

Dar acum știm că artizanii răspunsului la invazia Rusiei recunoșteau riscul.

”New York Times” citează o sursă din administrația Biden care admite că, la un moment dat al escaladării războiului prin utilizarea de rachete cu rază mai lungă de către Ucraina, s-a gîndit: „Dacă mai facem un pas înainte, va izbucni al Treilea Război Mondial”
Cu cîteva luni în urmă, guvernele occidentale respingeau chiar și sugestia că războiul din Ucraina ar fi un război prin interpuși purtat de „Occident” pentru a slăbi Rusia, folosind ucrainenii drept carne de tun (”voluntară”, desigur, dar așa se întîmplă în majoritatea războaielor). Cu jumătate de milion de victime de ambele părți ale războiului, costul a fost ridicat, mai ales dacă luăm în considerare că negociatorii lui Zelenski și ai lui Putin schițaseră un plan de pace la Istanbul în aprilie 2023, care a fost descurajat de Washington și Londra.

Cititorul cu memorie bună își va aminti cum, în urmă cu un an, la conferințele de presă ale NATO se insista că războiul era pur și simplu apărarea Ucrainei. Acum, ”New York Times” clarifică:

„Într-un anumit sens, Ucraina a fost, la o scară mai largă, o răzbunare într-o lungă istorie de războaie pentru putere între Statele Unite și Rusia: Vietnam în anii ’60, Afganistan în anii ’80, Siria trei decenii mai tîrziu. A fost, de asemenea, un mare experiment de luptă armată, care nu doar că i-ar fi ajutat pe ucraineni, ci i-ar fi recompensat pe americani cu lecții pentru orice război viitor.”

Acest război ne-a adus din nou în pragul catastrofei, ca în anii Războiului Rece. O spune acum ”New York Times”.

Cel puțin, cu Trump la Casa Albă, Washingtonul face un pas înapoi. Dar, incredibil, Europa vrea acum să preia conducerea ofensivei. Acum, Europa este cea care va purta războaiele prin interpuși în apărarea ”lumii libere”, nu doar împotriva Rusiei, ci și a Chinei.

Acum, că Trump revine după falsul scandal Russiagate, europenii sunt cei care vor răspunde la articole precum cel pe care îl citiți, cu acuzația: „propagandă a Kremlinului”.

Acest moment istoric, în care Statele Unite se retrag, fie și parțial, din hegemonia militară în Europa, ar fi trebuit să fie ocazia perfectă pentru ca UE să își schimbe și ea obiectivele. În loc să continue cu proiectul său de extindere la infinit a NATO și a Uniunii Europene, europenii ar fi putut căuta o altă cale, precum cea trasată odinioară de Hans-Dietrich Genscher.

Dar nu. Ideea este de a se reînarma și de a trimite trupe europene – adică ale NATO – în Ucraina pentru a înfrunta Rusia. În fața păcii susținute de Trump, Europa încearcă să ne convingă că reînarmarea este un angajament antifascist, o formulă pentru a ucide doi „ultras” – Trump și Putin – dintr-o singură lovitură. Un război progresist. Este ca și cum John Lennon ar cînta: „Dați războiului o șansă.”

Pariul dement al liderilor noștri – mulți dintre ei fără niciun mandat electoral, precum cele două palide regine de gheață, Ursula von der Leyen și Kaja Kallas – este de a plasa Europa „în fruntea lumii libere”, așa cum a spus Kallas, folosind cel mai rînced limbaj al Războiului Rece.

Cea mai recentă recomandare, de a crea un kit de supraviețuire de 72 de ore, este un alt anacronism grotesc al Războiului Rece, mai exact, că dacă voința de a continua slăbește, trebuie indusă mai mult frică.

Cei care vor să se detașeze de transformarea Europei într-o nouă mașină de război în apărarea ”lumii libere” sunt deja supuși linșajelor necesare în timp de război. Sunt acuzați că sunt lași, nesolidari sau propagandişti ai Rusiei. Acest lucru se aplică chiar și guvernelor – acestea da, alese democratic – care exprimă reticențe față de noua cursă a înarmării în Europa.

Spania, de exemplu, este acuzată de lipsă de solidaritate cu țările vulnerabile de la granițele Rusiei. Janan Ganesh, columnistul vedetă al ”Financial Times”, a sugerat săptămîna trecută că guvernului spaniol îi lipsește „spiritul comunitar” pentru că pune sub semnul întrebării reînarmarea. „Spania vrea să includă cheltuieli pentru securitate cibernetică și climă, pentru că spune că Rusia cu greu își va aduce trupele peste Pirinei”, scrie el.

Tonul de superioritate morală al acestei narațiuni îmi amintește de criticile care au curs asupra lui José Luis Rodríguez Zapatero în 2004, cînd a retras trupele din Irak. Atunci, susținătorii războiului se indignau de lașitatea Spaniei în fața necesității morale de a-i apăra pe irakieni de tiranul Saddam Hussein.

„Trebuie să apărăm România, Bulgaria, Balcanii, fosta Cehoslovacie!”, se insistă cu indignare churchilliană în centrele de putere europene. Emmanuel Macron a încercat să mobilizeze sprijin pentru planul de reînarmare avertizînd că, dacă Ucraina pierde războiul, „Rusia va invada Moldova, iar România va fi următoarea”.

Acest lucru mi se pare ciudat. Pentru că, după o vizită în România săptămîna trecută și alta în Ungaria, am avut o altă impresie despre starea opiniei publice din sud-estul Europei. Se simțea pe străzile Bucureștiului o oboseală față de război și o neîncredere față de Zelenski. Candidatul interzis să participe la alegerile din România, Călin Georgescu, era favorit tocmai pentru că susținea negocierea cu Putin și încetarea războiului din Ucraina. Acesta a fost motivul principal pentru care Bruxelles-ul a susținut decizia extraordinară de a suspenda alegerile din decembrie, deoarece Georgescu ar fi cîștigat.

Pentru liderii nealeși ai Comisiei, aceasta era o amenințare pentru ”lumea liberă”. Nu că ar exista iubire pentru Putin în România. Dar în sud-estul Europei, războiul mi s-a părut și mai nepopular decît în Spania, din cauza impactului economic dezastruos. A generat creșteri vertiginoase ale prețurilor, iar incertitudinea a anulat investițiile. Stagflația crește în aceste țări. Chiar și în sud-estul Europei, opinia publică dorește un sfîrșit rapid al războiului.Candidatul care l-a înlocuit pe Georgescu, George Simion, este un alt susținător al planului de pace rapid al lui Trump. Se opune trimiterii de trupe europene în Ucraina. România, care a intrat în NATO în 2004 și în UE în 2007, nu mi s-a părut îndrăgostită de niciuna dintre cele două organizații, fronturi de apărare a „valorilor occidentale”. Și merită să ne amintim că, atunci cînd forțele alianței atlantice, sub ordinele lui Bill Clinton, au bombardat Serbia în 1999 în apărarea secesiunii Kosovo, doar 1% dintre români au susținut războiul. „Serbia era percepută ca un aliat în imaginarul popular românesc, un vecin împotriva căruia nu purtase niciodată un război”, scrie Tom Gallagher în cartea sa ”The Theft of a Nation”.

În Ungaria, Viktor Orbán își pierde o parte din sprijin din cauza corupției regimului său. Dar insistența sa că economia ungară „nu va mai rezista unor ani de război” este un sentiment împărtășit de majoritatea ungurilor și a altor țări din Est, precum Slovacia. Orbán a înțeles întotdeauna că extinderea neîntreruptă a NATO era o strategie temerară și că ar putea duce la un război nuclear. „Orbán este singurul politician european care înțelege ce se întîmplă în Ucraina”, mi-a spus Jeff Sachs într-un interviu pentru ”La Vanguardia”, care, la vremea sa, a fost calificat de unii drept propagandă rusă.

Acum, avem norocul imens că președintele Statelor Unite – detestabil în aproape toate celelalte privințe – pare să fie de acord. Dar șantajul moral și represiunea de tip macarthist a liderilor europeni împotriva celor care doresc pacea abia se află într-o fază inițială.

Cu toate acestea, trebuie să continuăm să insistăm asupra adevărului și să inversăm logica războiului. Trebuie să spunem clar că modul de a ne solidariza cu europenii din Est este să negociem pacea acum și o nouă configurație multilaterală anticolonială, în care să nu se mai vorbească despre „valori occidentale”, despre „lumea liberă” și anacronismele Războiului Rece care să ne divizeze. Alternativa, așa cum bine știu sursele foarte credibile ale ”New York Times”, ar fi de neconceput”, potrivit gazetadecluj.ro.

Bogdan Tiberiu Iacob