Polițiștii ieșeni au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit de furt și furt calificat. Polițiștii ieșeni au fost sesizați cu privire la faptul că agenții de pază, din incinta unei societăți comerciale, din municipiul Iași, au surprins un bărbat în timp ce ar fi încercat să sustragă produse. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un bărbat, de 30 ani, din municipiul Iași, ar fi intrat într-un magazin din municipiul Iași și ar fi sustras o pereche de pantaloni sport, cauzând un prejudiciu de aproximativ 110 lei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași, s-a constatat faptul că, la data de 4 ianuarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras telefonul unei femei, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.500 de lei, iar la data de 5 ianuarie i-ar fi sustras portofelul unei tinere, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de furt și furt calificat a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. Bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă.