Prima pagină » Local » Tribunalul Iași a respins contestațiile formulate în dosarul Skoda
Tribunalul Iași a respins contestațiile formulate în dosarul Skoda

Tribunalul Iași a respins contestațiile formulate în dosarul Skoda

27 ian. 2022, 16:00,
în Local

Magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins contestaţiile formulate de către inculpaţii din dosarul intitulat generic Skoda. După decizia de astăzi, 27 ianuarie 2022, a judecătorilor ieşeni, dosarul va intra pe rolul Judecătoriei Iaşi, urmând a fi stabilit dacă procurorii au avut dreptate sau nu.

Amintim că în cadrul dosarului Skoda a fost trimis în judecată fostul primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, actualul primar Mihai Chirica şi alţii.

„Cererea în baza disp. art. 345 alin. (1) Cod de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Chirica Mihai, Chişcă Costică-Eugen, Florescu Doina, Nichita Gheorghe şi Tomorug Petru-Dumitru, prin apărători aleşi şi persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Iaşi, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza disp. art. 346 alin. (2) Cod de procedură penală, constată competenţa instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 21.12.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi emis în dosarul nr. 7254/P/2019, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpaţii Chirica Mihai, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal, Chişcă Costică-Eugen, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal, Florescu Doina, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal, Nichita Gheorghe, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal şi Tomorug Petru-Dumitru, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Chirica Mihai, Chişcă Costică-Eugen, Florescu Doina, Nichita Gheorghe şi Tomorug Petru-Dumitru. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 11.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței.

Ce spun procurorii în dosarul „Skoda“

În rechizitoriul întocmit, procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

„În cursul anului 2013, inculpaţii CHIRICA MIHAI, NICHITA GHEORGHE, FLORESCU DOINA, CHIŞCĂ COSTICĂ-EUGEN şi TOMORUG PETRU DUMITRU, au demarat o procedură de achiziţie nelegală, procedură în baza căreia, la data de 16.05.2013, Municipiul Iaşi a încheiat patru contracte de leasing operaţional, în calitate de utilizator, având ca obiect trei autoturisme marca Skoda Octavia şi unul Skoda Superb, cu toate că, la acel moment, le era interzisă autorităţilor şi instituţiilor publice, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009, preluarea în leasing de autoturisme.

Durata contractului a fost de patru ani; prin respectiva achiziție, s-a cauzat atât o pagubă bugetului local al Municipiului Iași, în cuantum de 503.482,17 lei, cât și o vătămare a intereselor legitime ale unității administrative – teritoriale Municipiul Iași”, conform magistraților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024