Prima pagină » Economic Local » Trenuri suplimentare pentru pelerinii veniți la Iași
Trenuri suplimentare pentru pelerinii veniți la Iași

Trenuri suplimentare pentru pelerinii veniți la Iași

12 oct. 2019, 04:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Persoanele care vor să vină în Iași, în pelerinaj la Sfânta Parascheva, o pot face cu unul din trenurile care vor circula suplimentar pe mai multe rute în perioada 12-15 octombrie. Potrivit CFR Călători, în această perioadă, pentru pasagerii care doresc să călătorească spre/dinspre Iași cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva, capacitatea de transport către această destinație va fi suplimentată cu încă două trenuri. Astfel, va circula trenul IR 1653/IR 1969 București Nord (plecare 21:35)- Pașcani- Vatra Dornei Băi- (sosire 07:10), cu vagoane directe către Iași (sosire 04:52). De asemenea, în perioada 12-15 octombrie, va circula și trenul IR 1754/ IR 1969 Suceava Nord (plecare 12:40)- Pașcani- București Nord (sosire 19:35), cu vagoane directe de la Iași (plecare 12:16). Potrivit CFR Călători, se vor suplimenta cu vagoane, în limita parcului de vagoane tehnic disponibil, trenurile care asigură legătura feroviară între principalele orașe ale țării și municipiul Iași.

Recomandări: programări din timp

Pentru a preîntâmpina situațiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, CFR Călători recomandă pasagerilor să își programeze din timp călătoria către destinațiile dorite, să folosească toate trenurile puse la dispoziție de CFR Călători din graficul unei zile de circulație și să își cumpere cu anticipație legitimațiile de călătorie, utilizând toate canalele de distribuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *