Un seif metalic în care se aflau 500.000 de lei a fost furat dintr-o societate din Bistrița, iar polițiștii au făcut, duminică, opt percheziții. Trei persoane din județul Bihor au fost reținute.
„Perchezițiile au fost desfășurate în județul Bihor, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, iar persoanele vizate sunt bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în municipiul Bistrița, unde, din sediul unei societăți comerciale, ar fi sustras un seif metalic, în care se aflau 500.000 de lei. În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane mobile, înscrisuri (bonuri de casă cu sume cheltuite), 15.900 de euro, 60.200 de lei, documentele autoturismului folosit, 2 stații de emisie-recepție și obiecte vestimentare”, a transmis, duminică, Poliția Română.
Totodată, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, în cazul a trei bărbați de 32, 45 și 46 de ani, domiciliați în județul Bihor. Pe numele lor a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Percheziții au fost făcute de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiști ai Biroului Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul IPJ Bihor, Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, și jandarmi din cadrul IJJ Bihor.