În noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 iulie, un conflict a avut loc în zona Dancu, din municipiul Iași. În urma acestuia, au rezultat trei victime, transportate de urgență la spital în stare gravă. Printre acestea este posibil să fie și agresorul, un bărbat în vârstă de 67 de ani
„Aseară, în Dancu a fost o altercație din care au rezultat 3 victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă, șoc hemoragic, Iot+vm, plagă înjunghiată torace și abdomen cu eviscerație, iar echipajul SAJ a preluat ceialalți 2 pacienți.
Pacient, 38 ani șoc hemoragic, multiple plăgi înjunghiate(cuţit) -agresiune, hemitorace stâng bazal, plagă cu eviscerație în hipogastru și inghinal în partea dreaptă, a mers în sala de operație- a avut atinse ficatul, mezenterul, internat operat chirurgie 1.
Pacient PI , 67 ani(posibil agresor) coma gr III IOT+VM, găsit comatos. Este la computerul tomograf, cu traumatism cranio cerebral sever, cu observații de hemoragie subarahnoidiană. Contuzie toraco-abdominală, trimis la Neurochirugie.
A. Ionel în vârstă de 38 ani. Prezintă plagă înjunghiată (prin cuțit) flanc stâng nepenetrantă stabil hemodinamic și respirator, internat chirurgie”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.
UPDATE: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, a vorbit despre starea în care se află cei doi pacienți înjunghiați care au ajuns la spital.
„Pacientul înjunghiat care a fost admis direct în sala de operație (B. C, 38 ani) este în continuare în terapie intensivă, intubat, în stare generală gravă, ar mai fi sângerat în prima parte a zilei. Al doilea pacient a fost internat stabil pe sector chirurgie generală, plaga de perete abdominal era nepenetrantă”, a prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.