Prima pagină » Eveniment-Social » Trei mari instituții de învățământ superior din orașul Iași deschid noul an academic! Momentele sunt sub spectrul restricțiilor anti COVID-19 și a cursurilor on-line

Trei mari instituții de învățământ superior din orașul Iași deschid noul an academic! Momentele sunt sub spectrul restricțiilor anti COVID-19 și a cursurilor on-line

27 sept. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Astăzi, 27 septembrie 2021, universitățile „Cuza”, respectiv de Medicină și Farmacie deschid oficial anul academic 2021-2022. Prima are programat momentul de la ora 11:00, invitat special fiind fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, iar a doua – de la ora 17:00, în Aula „George Emil Palade”. De asemenea, vineri, 1 octombrie și în aer liber (în Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu”) este programată deschiderea la Universitatea Tehnică

Noul an universitar 2021-2022 va fi deschis oficial astăzi, 27 septembrie 2021, de universitățile „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), respectiv de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa. La „Cuza”, evenimentul este programat de la ora 11:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” și îl are ca invitat special pe fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. Acesta susține conferința „Himere în educație”. Acum, fostul ministru este consilier la nivel înalt al Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova. Pe de altă parte, cea de-a doua ceremonie va avea loc de la ora 17:00, în Aula „George Emil Palade”. De asemenea, vineri, 1 octombrie, și în aer liber (în Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu”) este programată deschiderea la Universitatea Tehnică (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi”.

Informare cu privire la desfășurarea activităților academice în anul universitar 2021-2022 la UAIC

În contextul epidemiologic actual, la propunerea Conducerii Executive a UAIC (), Senatul a hotârât ca modalitatea de organizare a activității didactice în anul universitar 2021-2022 să fie stabilită la nivelul fiecărei facultăți, în funcție de specificul educațional și de cercetare. Ca atare, majoritatea covârșitoare dintre cele 15 facultăți de la „Cuza” vor începe cursurile on-line. În plus, UAIC încurajează întreaga comunitate academică să se vaccineze, în vederea reducerii riscului îmbolnăvirii.

La UMF Iași, în baza unei decizii a conducerii instituției, pentru a putea participa la activitățile didactice, studenții vor prezenta unul dintre următoarele documente: certificatul de vaccinare anti-COVID (schemă completă); Test RT-PCR negativ, o dată pe săptămână (efectuat în fiecare zi de luni); rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, de două ori pe săptămână (efectuat în fiecare zi de marți și vineri); adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Universitatea va suporta contravaloarea testelor antigen rapid și RT-PCR pentru studenții care nu pot efectua vaccinul anti-COVID din motive medicale și prezintă adeverință medicală cu această recomandare de la medicul specialist.

Studenții TUIASI vor începe anul în sistem hibrid: toate cursurile vor fi on-line, laboratoarele și seminariile – cu prezență fizică

În final, Senatul TUIASI a aprobat propunerea Consiliului de Administrație (CA) privind modul în care se vor desfășura activitățile didactice în noul an universitar, în context pandemic. Astfel, instituția va aplica un sistem hibrid, dar care va impune prezența fizică a tuturor studenților în Iași: toate cursurile de la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene vor fi susținute în sistem on-line, în timp ce activitățile cu aplicare practică – laboratoare, seminarii, proiecte, ore de sport – vor fi desfășurate față în față, cu prezența fizică a studenților și a profesorilor.

„Dacă nu intervin reguli mai restrictive decât cele din prezent, vom organiza festivitatea de deschidere a anului universitar vineri, 1 octombrie 2021, în campus, în același loc ca anul trecut, în zona spațiului verde amenajat între căminele T9 și T10. Vor fi invitați doar din rândul partenerilor noștri la nivel local, vom acorda premii celor mai buni studenți de la fiecare facultate, însă vom respecta și regulile sanitare impuse. Și din acest motiv, dar și datorită ambianței, preferăm ca festivitatea să se desfășoare în aer liber, în campus”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Zodiile cu noroc scris în stele în iulie 2025. Totul se schimbă în favoarea lor
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cine este și cum arată fiica cea mare a premierului Ilie Bolojan. Lucia Maria îl face mândru
Playtech.ro
Ce trebuie să faci săptămânal cu roșiile din grădină ca să nu se oprească din crescut. Așa obții o producție bogată până toamna
observatornews.ro
Bugetarii cu salarii de zeci de mii de euro, deşi companiile lor sunt in "groapă"
Playsport.ro
Cel mai lung tunel rutier din România, de 900 de metri, a fost construit cu prețul vieților omenești și...
Evz.ro
Mesajul dur al SUA către adversari: Vă putem lovi, oriunde, oricând
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Românii riscă amendă dacă țin aerul condiționat pornit în mașină. Ce spune legea
Dailybusiness.ro
O nouă Directivă Europeană va intra în vigoare din 28 iunie. TOATE site-urile trebuie să respecte regula!
RomaniaTV
PRIMELE declarații ale Elenei Udrea, după decizia judecătorilor. A început să plângă în fața magistraților: Munca a fost grea, am spălat toalete
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Daniela Gyorfi a aflat de la un preot cu har că o să fie mamă. Ea nu putea să aibă copii: Mi-a spus că o să am o fată și să-i pui numele Maria
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`