Prima pagină » Actualitate » Transportul în comun suspendat în Germania, un vis pentru români. Tren electric inovativ, inaugurat acum 100 de ani – FOTO, VIDEO

Transportul în comun suspendat în Germania, un vis pentru români. Tren electric inovativ, inaugurat acum 100 de ani – FOTO, VIDEO

31 ian. 2022, 10:27,
în Actualitate

În atenţia tuturor deputaţilor, senatorilor, primarilor, consilierilor locali şi altor persoane cu nume sonore din România. În urmă cu 100 de ani se inaugura un tren electric suspendat în Wuppertal, Germania. Acest mijloc de transport în comun este primul de acest fel din lume, însă pentru statul român rămâne doar un vis frumos greu de îndeplinit din cauza clasei politice.

De ce minunile lumii moderne se întâmplă doar în alte state şi în România nu? Trenul suspendat de călători, care poarte fi uşor realizat şi în ţara noastră, a fost inaugurat în anul 1901.

Mijloc de transport în comun suspendat într-un oraş din Germania. Este primul tren electric din lume

Progresul tehnologic nu a întârziat să apară în state puternice, precum Germania. Astfel, pe un traseu de doar aproximativ 14 kilometri circula cel mai vechi şi primul mijloc de transport electric din lume, care este funcţional cu ajutorul unui sistem unic.

Cele 20 de staţii sunt străbătute de peste un secol. Trenul electric se afla la o înălţime de 12 metri şi călătorii pot circula pe un traseu de 20 de staţii, deasupra râurilor Wupper, Oberbarmen şi Sonnborner.

Pe lângă faptul că reprezintă pentru celalalte state un aspect fascinant, inovaţia tehnologică decongestionează traficul rutier, aşadar producându-se cu mult mai puţine accidente rutiere faţă de alte state.

@rifatkrasnici♬ original sound – jaximir

Pentru a realizat acest proiect în Germania au fost utilizate circa 19.200 de tone de oţel pentru a construi cadrul de susţinere şi a staţiilor şi a costat 16 milioane de mărci de aur. Aproximativ 80.000 de călători circulă săptămânal cu acest tren din Wuppertal.

În Germania tren suspendat, în România doar câțiva kilometri autostradă

Chiar dacă în oraşul Timişoara din România, în anul 1958, a devenit primul oraş din Europa în care se folosea curentul alternativ pentru iluminatul stradal, evoluţia tehnologiei a stagnat considerabil şi nu a cunoscut o dinamică, din nefericire. În alte state, transportul în comun este ultra-modern, în România tramvaiele deraiază de pe șine din cauza asfaltărilor prost făcute sau drumurilor necorespunzătoare.

Pe lângă faptul că întreaga clasă politică și administrativă din România nu a fost capabilă să construiască mai mult de câțiva kilometri de autostradă, nici drumurile nu sunt asfaltate corespunzător, ci doar peticite. Nici nu mai discutăm despre faptul că mai sunt zeci de sate pe teritoriul țării noastre care nu au apă curentă și electricitate. Copiii merg prin noroi zeci de kilometri pentru a ajunge la școală, unde multe dintre acestea au toaletă în curte.

De recomandat clasei politice să descarce aplicaţiile de socializare, în timpul pe care îl au mult prea liber, să vizualizeze fotografii şi videoclipuri. Acestea poate vor „deschide ochii” şi „minţile” politicienilor romani care vor crea şi pentru statul român măcar un transport în comun suspendat sau modern, dacă autostrăzi nu se pot construi. Reamintim faptul că în urmă cu mai mult timp, fostul premier Mihai Tudose făcea o serie de declarații năucitoare. Acesta afirma că într-o vizită oficială în China, asiaticii s-au oferit să construiască 2.000 de km de autostradă, pe bani proprii, însă România nu dorește acest lucru.

 

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Imagini de la operațiunea secretă făcută de Mossad în Iran. Cum au reușit agenții israelieni să-i atace pe iranieni chiar de pe teritoriul lor
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Este locul 11A cel mai sigur într-un avion? Experții în aviație spun că nu e chiar așa
observatornews.ro
Cât costă un kilogram de cireşe româneşti, la târgul din Bucureşti. Pofta a învins preţurile
Playsport.ro
Codul Rutier a fost modificat, iar una dintre marile schimbări nemulțumește. „Complică și mai mult situațiile deja...
Evz.ro
Cum va fi vremea duminică, 15 iunie. Temperaturi perfecte pentru plimbări și drumeții
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Adio, Digi Sport! Cutremur pe piața media de sport din România
Playtech.ro
Aparatul electric pe care trebuie să-l scoți din priză când nu îl folosești. Se găsește în aproape toate bucătăriile și consumă inutil
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Statul a luat din cardurile românilor 870 de milioane în trei zile. Suma maximă retrasă de la fiecare, 5.000 de lei
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Telenovela Duduianu continuă. Ciprian Pian a făcut pușcărie din cauza fostei concubine. El, din răzbunare, a închis-o într-un portbagaj
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iunie 2025
14 iunie 2025