Transalpina Ski Resort. Veşti proaste pentru turiştii care aveau în plan să petreacă sărbătorile de iarnă la Obârşia Lotrului. Sezonul de schi aici va începe după sărbătorile de iarnă. Conform oficialilor din Primăria Voineasa, cel mai probabil în luna ianuarie va fi deschis sezonul de iarnă.
Primarul localităţii, Gabriel Năstăsescu, a precizat că deschiderea pârtiilor de la domeniul Transalpina se va face luna viitoare. Decizia vine ca urmare a lipsei zăpezii suficiente. Nici instalaţiile nu sunt pregătite, autorizarea acestora urmând să înceapă abia săptămâna viitoare.
Zăpadă puţină pe domeniul Transalpina
„Intenţia noastră este să deschidem domeniul Transalpina după 1 ianuarie, când va fi şi zăpadă. Am vorbit şi cu administratorul şi săptămâna viitoare aşteptam să vină o firmă autorizată ca să facă verificările pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor”, a declarat Năstăsescu.
Primarul din Voineasa a menţionat că administratorul pârtiilor a rămas în continuare firma Acomin. Această firmă a şi construit domeniul schiabil de la Obârşia Lotrului. La licitaţiile organizate de administraţia publică locală anul acesta pentru desemnarea unui alt administrator nu s-a prezentat nimeni.
În plus, Primăria Voineasa are în continuare datorii către firmă Acomin, deşi în primăvara acestui an Ministerul Turismului a dat peste un milion de lei pentru că domeniul să iasă de sub sechestru, iar administraţia locală din Voineasa se angajase să facă chiar şi alte investiţii, prin care şi instalarea unor tunuri de zăpadă.
Proiectul pârtiei Transalpina Ski Resort a fost realizat în cadrul programului „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea Voineasa”. Proiectul a primit finanţare de la Ministerul Turismului, în timpul mandatului Elenei Udrea.
Transalpina Ski Resort. Lucrări începute în 2011
Lucrările au demarat în septembrie 2011, prima pârtie din cadrul proiectului fiind deschisă în decembrie 2012. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro. Prevedea, printre altele, realizarea unei telegondole, a unui telescaun, a doua teleschiuri, precum şi construirea unei parcări supraetajate, pe 5 nivele, cu o capacitate de 400 de autovehicule.
În luna mai 2013, firma constructoare a trecut în conservare pârtia, deşi mai avea de realizat mai puţin de 10 la sută din proiect. Mai apoi a dat în judecată Primăria Voineasa pentru recuperarea datoriilor, după ce guvernarea Ponta din acea perioadă a anunţat că nu mai dispune de fonduri pentru continuarea lucrărilor.
În 2014, pârtia a fost pusă sub sechestru, iar firma constructoare a devenit administratorul domeniului.
În 2017, Primăria Voineasa a semnat cu Ministerul Turismului un nou contract de finanţare în valoare de 15 milioane de lei. Lucrările au fost reluate, în prezent, acestea fiind finalizate în totalitate, potrivit primarului Nasatasescu.
Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort este amenajat pe versantul nordic al munţilor Latoritei, în apropierea lacului Vidră, la altitudini cuprinse între 1.300 metri şi 1.955 metri. În prezent, în zonă sunt nouă kilometri de părţii, cea mai lungă având 2.300 de metri. Transportul schiorilor se face cu două telegondole, două teleschiuri şi un telescaun.