Prima pagină » National » Traian Băsescu, despre revoluția din 1989: „Noi am fost singura țară în care a fost scoasă Armata în stradă ca să tragă pentru a se produce schimbarea”
Traian Băsescu, despre revoluția din 1989: „Noi am fost singura țară în care a fost scoasă Armata în stradă ca să tragă pentru a se produce schimbarea”

Traian Băsescu, despre revoluția din 1989: „Noi am fost singura țară în care a fost scoasă Armata în stradă ca să tragă pentru a se produce schimbarea”

27 nov. 2020, 22:45,
în National

Traian Băsescu explică faptul că în decembrie 1989, în România nu a existat o revoluție, ci un puci sau o lovitură de stat. Băsescu a explicat în direct la Realitatea Plus, că Dosarul Revoluției nu va fi soluționat, pentru că cei care au tras în populație sunt astăzi cu funcții înalte în Ministerul Apărării Naționale.

„Nu vreau să dau vreun pronostic, dacă va fi sau nu rezolvat Dosarul Revoluției, dar ceea ce vreau să zic, pentru știu ce este în acel dosar, este că procurorii au toate datele pentru ca să stabilească vinovății. TOATE DATELE!

Au jurnalele de la unitățile militare, au evidența întregii cantități de muniție care s-a tras…dar ceea ce-i împiedică pe procurori să dea soluția îmi este foarte greu să vă spun. În afară de episodul Laura Codruța Kovesi, care a devenit public, sunt multe alte episoade. În ultima parte a mandatului, disperat de ineficiența clarificării dosarului l-am adus pe Codruț Olaru, adjunct al procurorului general, cu misiunea, rezolvarea Dosarului Revoluției.

A venit în ultimele zile ale mandatului și am promit un documentar în care soluția era neînceperea urmăririi penale. Am o singură explicație, nu vreau să jignesc sau să acuz pe nimeni: un timp, după revoluție, cei care ordonaseră să se tragă, erau încă în activitate și aveau influență majoră pe Parchetul Militar. Între timp au ajuns în funcțiile înalte din Ministerul Apărării cei care au tras. Cei care erau locotenenți, locotenenți-majori, căpitani, cei care au executat ordinul. Trebuie să mai treacă o generație ca să avem niște procurori care să pună lucrurile acolo unde sunt. Aici nu există scuză, pentru că în tot Lagărul Comunist s-a putut schimba sistemul fără să se tragă.

Noi am fost singura țară în care în care a fost scoasă Armata în stradă ca să tragă pentru a se produce schimbarea. Dincolo de a face dreptate celor 1.600 de împușcați și 3.300 de răniți întrebarea este, ce a fost, revoluție, lovitură de stat sau puci militar? Dacă ar fi fost revoluție populară nu se trăgea.

Deci, cineva cu forța armelor a dat puterea altcuiva. Mulți dintre cei care au executat ordinul de a trage în populație sunt astăzi în funcții foarte înalte, prin Ministerul Apărării și procurorii militari se vor abține încă o bună bucată de timp”, a declarat Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 noiembrie 2024
26 noiembrie 2024