Prima pagină » Actualitate » Traian Băsescu, despre redeschiderea școlilor: „E greșită decizia, nu am dubii!“

Traian Băsescu, despre redeschiderea școlilor: „E greșită decizia, nu am dubii!“

05 feb. 2021, 09:02,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a vorbit despre decizia autorităților de redeschidere a școlilor.

Europarlamentarul PMP consideră că deschiderea unităților de învățământ este total eronată, în condițiile în care tulpina britanică de COVID-19 ar fi suferit mutații, iar vaccinul nu ar mai oferi imunitate.

Chiar și în aceste condiții, Traian Băsescu a susținut că va respecta hotărârea, iar doi dintre nepoții lui se vor prezenta din 8 februarie la grădiniță.

„Copii nu vor înțelege de ce-i țin acasă, când colegii lor merg la grădiniță, așa că, deși sunt unul dintre cei care spun că ne-am grăbit cu redeschiderea școlilor, n-o să-i opresc, iar doi nepoței din patru vor merge la gradiniță. Este greșită, nu am dubii, iar informațiile pe care le avem la Bruxelles ar trebuie să existe și la București. În primul rând, mă refer la tulpina britanică, despre care specialiștii spun că a suferit mutații care au făcut-o la fel de virulentă ca și cele din Africa de Sud și Brazilia, iar vaccinul nu oferă imunitate sau o acoperă cel mult 20 la sută, astea sunt datele din discuția cu comisarul european pe sănătate”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu: “La sfârșitul lunii iunie am putea avea circa 9 milioane de români vaccinați”

Fostul președinte al României a precizat că are informații că țara noastră va primi în februarie 1,45 milioane de doze și alte 2,75 milioane în martie. Asta ar însemna că aproape 2 milioane de români se vor putea vaccine anti-COVID-19.

„Vestea bună este că UE va primi în februarie 33 de milioane de doze, iar în martie 55 de milioane. Asta înseamnă că România va primi 1,45 milioane de doze în februarie și  2,75 milioane în martie, adica circa 1.900.000 de oameni ar putea fi vaccinați până la finalul lunii martie. În trimestru trei se vor livra in UE 300 de milioane de doze, ceea ce înseamnă 13,5 milioane de doze pentru România, adică 6,65 milioane de cetățeni vaccinați, adică la sfârșitul lunii iunie am putea avea circa 9 milioane de români vaccinați”, a menționat Traian Băsescu.

Adrian Marinescu: „Dacă lucrurile nu vor merge suficient de bine, vor fi luate măsuri imediate“

Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul „Matei Balș“ din Capitală, este de părere că redeschiderea școlilor se poate face în siguranţă, dacă găsim un echilibru şi respectăm cu rigoare măsurile de protecţie.

Masca nu este suficientă, spune medicul, astfel că este nevoie şi de o igienă riguroasă, dar şi de păstrarea unei distanţe fizice. În plus, testarea nu este deloc de neglijat.

„Cei mai mulţi părinţi şi-au dorit începerea şcolii, şi eu sunt părinte, copilul meu de 11 ani va începe şi el şcoala. Sigur că e altceva să fie planul fizic. Eu cred că putem găsi un echilibru, e foarte uşor să dăm un răspuns cu da sau nu, dar putem găsi acel echilibru dacă respectăm măsurile. Fiecare şcoală trebuie să ia în calcul că poate să respecte regulile, şi nu numai masca, şi regulile de igienă, şi distanţarea. Şi trebuie o supraveghere atentă. Fiecare școală trebuie să aibă o comunicare transparentă cu părinții și autoritățile și să spună ce pot și ce nu pot face. Dacă lucrurile nu vor merge suficient de bine la o anumită şcoală, bineînţeles că vor fi luate măsuri imediate”, a declarat Adrian Marinescu.

Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
redactia.ro
Gestul neașteptat făcut de Gigi Becali în miez de noapte pentru George Simion.
Bugetul.ro
Moștenitorul lui Cristian Popescu Piedone nu se joacă. Primarul sectorului 5 vrea să-l facă uitat pe tatăl său și demarează un proiect care i-ar putea aduce și alte mandate
a1.ro
Gestul făcut de George Simion, imediat după ce a pierdut alegerile. Cum a fost surprins pe Aeroportul Otopeni în această dimineață
Playtech.ro
Singura gară din România în care nu a ajuns niciodată un tren. A fost construită la sfârșitul comunismului și abandonată imediat după Revoluție
observatornews.ro
Factorul decisiv care i-a făcut pe români să-l voteze pe Nicuşor Dan. Momentele cheie din noaptea victoriei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Atenție, șoferi! Noi reguli pentru inspecția tehnică
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Vizită surpriză pentru George Simion în toiul nopții. A dat cu el de pământ!
Playtech.ro
Pensionarii pot avea coasiguraţi? Ce spune legea în 2025
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Anunţul BNR după rezultatele alegerilor prezidenţiale. Veste fabuloasă pentru români
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
EXIT POLL alegeri prezidenţiale 2025, turul 2! E TSUNAMI de la prima oră! Surprize mari după primele cifre!
redactia.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de vot din Mogoșoaia? Ce rochie a ales să poarte
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`