Prima pagină » Actualitate » Traian Băsescu, despre protestele anti-mască de protecție: „Vor fi și la noi, dar nu de aceeași amploare“

Traian Băsescu, despre protestele anti-mască de protecție: „Vor fi și la noi, dar nu de aceeași amploare“

21 sept. 2020, 09:37,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Fostul președinte, Traian Băsescu, vorbește despre protestele anti-mască de protecție din lume. Traian Băsescu este de părere că astfel de manifestații ce au loc în marile orașe ale lumii vor mai avea loc și în România, însă nu vor fi evenimente violente și nici nu vor avea amploarea celor din marile capitale europene.

Europarlamentarul PMP crede că aceste proteste au loc deoarece oamenii sunt obișnuiți cu libertatea și nu înțeleg sau nu pot accepta faptul că în anumite situații excepționale autoritățile pot decide inclusiv limitarea unor drepturi fundamentale.

„Sunt manifestații ale oamenilor nu pentru că ei nu înțeleg, ci pentru că au fost obișnuiți cu libertatea. Manifestațiile au loc în mari democrații, în primul rând și volumul manifestațiilor în România arată că nu suntem o democrație de dimensiunile celei din Franța, din Marea Britanie, din Germania, din Italia, din Spania, unde au apărut mari manifestații. La noi ne strângem 100-200. Aș spune că nu e atât o mișcare politică. Sensul pe care eu îl dau acestor mișcări este un soi de revoltă pentru măsurile impuse“, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu, despre protestele anti-mască de protecție: „Oamenii cred că li se încalcă niște drepturi fundamentale“

Fostul președinte precizează că aceste proteste nu sunt de natură politică, oamenii protestând deoarece consider că li se încalcă niște drepturi fundamentale.

„Revendicările nu sunt nici politice, nici salariale, ci sunt pentru ceea ce oamenii numesc „încălcarea drepturilor fundamentale” pe care ei nu o acceptă sau nu înțeleg că în situație de pandemie drepturile fundamentale se restrâng, ca într-o situație excepțională sau într-o stare de asediu sau stare de urgență”, a menționat Traian Băsescu.

„Vor fi și la noi, dar nu de aceeași amploare“

Un protest față de măsurile luate de autorități odată cu începerea anului școlar a avut loc sâmbătă seară în centrul Bucureștiului. Aproximativ 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Universităţii pentru a manifesta, printre altele, față de purtarea măştii de protecţie în școli.

Despre acest protest, Traian Băsescu a spus că vor mai fi proteste legate de acest subiect în România, dar nu crede că vor avea amploarea celor de la Londra sau Paris.

„Vor fi și la noi manifestații, dar nu de amploarea celor de la Londra, de la Paris, nu vor fi violente la noi pentru că uitați-vă e categorie de oameni e la manifestație, sunt oameni care vorbesc despre familie, despre copii, despre modul cum li se pare lor că sunt tratați incorect copiii. Germania a încercat acest experiment, cu copiii fără mască în timpul orelor și a fost un dezastru, la două săptămâni au trecut masiv în Berlin la reînchiderea școlilor”.

„Unii parcă nu-și iubesc copiii!“

Ludovic Orban s-a declarat în total dezacord cu cei care au protestat sâmbătă la București și în alte câteva orașe din țară împotriva purtării măștii de protecție.

„Noi am testat acest lucru şi majoritatea zdrobitoare a părinţilor susţin obligativitatea portului măştii, iar pentru noi, care suntem responsabili în şcoală să luăm toate măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului, noi am luat această măsură şi o susţinem. Îmi pare rău că există unii care parcă nu îşi iubesc copii. Portul măştii şi celelalte măsuri pe care le-am luat la şcoală, măsuri de protecţie sanitară, au rostul de a păzi copiii de virus.

Am văzut că a fost şi în Bucureşti un protest cu o sută şi ceva de persoane. Din păcate, unii părinţi au venit şi cu copiii şi nu purtau mască. Îmi pare rău că există astfel de tendinţe. Este necesară această măsură şi este o măsură care are rostul de a apăra sănătatea copiilor”, a menționat Ludovic Orban.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
SPP-istul lui Nicușor Dan, care a făcut furori pe internet, a fost retras din post. Popularitatea sa, un risc de securitate
Playtech.ro
Cât costă o porție de hamsii pe litoralul românesc în 2025. Prețurile din restaurante, surprinzătoare pentru turiști
observatornews.ro
Stenograme în cazul morţilor de la Pantelimon. Asistent: "E încă pozitivă" / Medic: "Nu mai scăpăm de ea"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Tărâmul ascuns din inima României. O legendă prinsă între stânci și ape cristaline
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Stațiunea de la Marea Neagră unde turiștii riscă 1.000 de lei amendă pentru parcare. Ce alternative gratuite ai pe litoral
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Imagini SFÂȘIETOARE de la înmormântarea Teodorei Marcu. Părinții și soțul, îngenuncheați de durere. Tot satul își ia adio de la ea! VIDEO
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`