Scandal uriaș printre vânători la Iași. Un incident șocant ce s-a petrecut cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului scoate la iveală o serie de nereguli mușamalizate, după cum susțin o parte dintre vânători. Pe 23 decembrie 2022, Iulian Pastramă, șeful grupei de vânătoare Trifești, a decedat chiar în timpul unei partide de vânătoare. În urma unui conflict cu Florin Bălănici, secretarul AVPS, a căzut secerat la pământ
Tragedie la o partidă de vânătoare din Iași. Deși incidentul s-a petrecut înainte cu o zi de Ajunul Crăciunului anului 2022, abia acum a ieșit la iveală. Pe data de 23 decembrie 2022, mai mulți vânători s-au adunat la Trifești pentru a participa la o partidă de vânătoare de iepuri. Nimic nu prevestea o tragedie. Totuși, asta avea să se întâmple, pentru că unul dintre participanți, un angajat al Institutului de Psihiatrie „Socola”, s-a stins.
Se pare că acesta a murit din cauze biologice, însă cei care l-au însoțit la vânătoare susțin că tragedia s-a petrecut din cauza faptului că bărbatul ce a decedat s-a certat cu paznicul de vânătoare și cu secretarul filialei Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) din județul Iași. Iulian Pastramă avea 48 de ani și era șeful Grupei 21 Trifești.
El ar fi intrat într-un conflict cu paznicul de vânătoare, Ion Bălănici, dar și cu fiul acestuia, Florin Bălănici, secretarul filialei, din cauza proastei organizări a vânătorii. În timpul discuțiilor contradictorii, Iulian Pastramă a căzut și a decedat. Acesta a fost înmormântat în cimitirul din comuna ieșeană Miroslava.
Cum s-a ajuns la tragedie?
Cei care au participat la vânătoarea din data de 23 decembrie 2022 au formulat o plângere pe care au depus-o la AVPS. Vânătorii spun că atât Ion Bălănici, cât și fiul acestuia ar avea comportamente deplasate s-ar crede stăpâni peste fondurile de vânătoare.
„În jurul orei 13:00, după ce am luat masa împreună, am reluat partida de vânătoare, drept pentru care noi, vânătorii, am fost așezați în stand de către șeful de grupă, iar gonacii au fost trimiși de către paznicul de vânătoare. După ce șeful de grupă a terminat așezarea vânătorilor în stand, paznicul a dat telefon unui gonaci și i-a transmis să înceapă goana. Astfel, imediat a început partida de vânătoare, însă în scurt timp s-a dovedit că s-a desfășurat foarte haotic, deoarece gonacii nu au înțeles exact unde ne aflam noi, vânătorii, în stand și mergeau foarte dezorganizat”, se arată în plângerea depusă la AVPS.
Totul a mers prost din cauza organizării
Cei care au participat la partida de vânătoare au precizat că totul a mers prost.
„Noi am încercat să strigăm la ei, însă, din cauza distanței, gonacii tot nu au înțeles unde să se îndrepte. Precizăm că paznicul de vânătoare nu merge niciodată cu gonacii, deși este rugat de către șeful de grupă, ci numai le spune de unde până unde să se întindă și uneori vorbește la telefon cu unul dintre ei, neavând alte mijloace de comunicare. Acest aspect este foarte important, deoarece nu a fost prima partidă de vânătoare când gonacii s-au deplasat haotic și au stricat bătăile. Menționăm că mersul haotic al gonacilor s-a repetat cu recurență și în cadrul altor partide de vânătoare la care am participat”, spun vânătorii din Grupa 21 Trifești.
Ca un șef de grup bun, Iulian Pastramă ar fi încercat să salveze partida de vânătoare, îndrumând gonacii.
Momentul care a iscat scandalul
Membrii Grupei 21 Trifești spun că lucrurile au început să se schimbe odată ce șeful grupei, Iulian Pastramă, a plecat din stand.
„Șeful de grupă, Iulian Pastramă, a luat decizia de a pleca din stand în momentul în care gonacii se aflau la o distanță de aproximativ 600 de metri, ca să îi poată dirija să ajungă corect cu goana. A ajuns în fața gonacilor și le-a dat directive concrete cum să se deplaseze și cum să procedeze, astfel că s-a continuat goana. Ca să nu meargă în rând cu gonacii spre vânători, șeful de grupă, Iulian Pastramă, a decis să rămână la circa 20 de metri în spatele lor.
După aproximativ 100 de metri, iepurii au început să sară în spatele gonacilor și Iulian, fiind în spatele lor, după cum am menționat mai sus, a împușcat trei iepuri până să ajungă în fața vânătorilor. Menționăm faptul că Iulian nu a tras spre iepurii care se duceau spre vânători, ci doar în cei care săreau în spatele gonacilor”, explică vânătorii în plângerea adresată președintelui AVPS.
Totul a scăpat de sub control
Lucrurile aveau să scape de sub control din acel moment.
„După terminarea goanei, noi, toți vânătorii prezenți, l-am felicitat pe Iulian, însă în scurt timp au apărut paznicul de vânătoare, Bălănici Ioan, și secretarul Filialei, Bălănici Florin, foarte nervoși, pe motiv că, cităm: «De ce ai plecat din stand și de ce ai împușcat iepurii? Cum îți permiți să faci așa ceva în grupa noastră?». Ulterior l-au amenințat că l-au filmat cum a împușcat iepurii și că o să prezinte filmarea directorului filialei.
Mai mult decât atât, Bălănici Florin i-a transmis că el oprește vânătoarea pentru că este secretarul filialei și face ce vrea. Menționăm că am fost martorii unui comportament neadecvat care ne-a șocat pe toți, motiv pentru care am început să îi explicăm că nimic din ceea ce a făcut Iulian nu este ilegal, subliniind faptul că intenția șefului nostru de grupă a fost să facă un lucru bun, respectiv să mai repare ceva dintr-o goană eșuată”, mai spun vânătorii.
„Nu este corect ca la orice partidă de vânătoare să fim amenințați că ei sunt stăpânii”
Cei care au participat la vânătoare susțin că paznicul și fiul acestuia au comportamente deviante.
„Bălănici Florin a continuat sa țipe și să spună că el oprește vânătoarea pentru că el decide ce se întâmplă în această partidă de vânătoare. Menționăm că Florin Bălănici și Ioan Bălănici au făcut o practică din a ne jigni, afișând constant o atitudine de superioritate față de noi.
Iulian Pastramă le-a transmis celor doi, Florin Bălănici și Ioan Bălănici, că nu este corect ca la orice partidă de vânătoare să fim amenințați că ei sunt «stăpânii», așa cum cei doi s-au autointitulat de mai multe ori, dar și că nu este normal ca tocmai cei care nu respectă regulile să fie cei care dictează”, mai susțin vânătorii.
Șeful grupei, Iulian Pastramă, a murit sub ochii colegilor
Din cauza scandalului, șeful grupei a decedat.
„Din păcate, discuțiile au degenerat, iar cei doi, Florin Bălănici și Ioan Bălănici, au continuat să țipe și să fie agresivi verbal, iar șeful de grupă, Pastramă Iulian, sub presiunea conflictului, s-a enervat și a căzut din picioare. A făcut stop cardio-respirator. Toate acestea s-au întâmplat foarte repede, înainte de a apuca să îi calmăm. Noi am sărit imediat și am încercat să îi oferim primul ajutor.
În câteva minute a venit patrula de la Poliția de Frontieră și ne-a ajutat în manevrele de resuscitare, apelând și SMURD la numărul de urgență 112. După câteva minute de la apelul telefonic a venit o ambulanță cu personal medical care a continuat manevrele de resuscitare, ulterior a ajuns ambulanța SMURD. După două ore de încercări nereușite, medicul a declarat decesul”, adaugă vânătorii.
Martor: „Aici au fost numai vorbe grele”
Unul dintre martorii la tragicul eveniment spune că totul s-a întâmplat foarte repede.
„A căzut din picioare după ce domnii Bălănici au țipat la el. Ideea este că nu s-au comportat așa cum ar fi trebuit. Când ne ducem la vânătoare suntem prieteni, nu țipăm unii la alții. Când vine cineva și face scandal, atmosfera devine neprietenoasă.
Din păcate, șeful de grupă (n.r. – Iulian Pastramă) nu a putut să o gestioneze, s-a enervat foarte tare și a căzut din picioare. El nu avea nimic, era foarte energic, o persoană tânără, un om care voia să facă numai bine. Aici au fost numai vorbe grele. Normal că te aprinzi. Iulian era cu fratele și fiul lui. Totul a fost atât de rapid încât nu am putut face nimic. Noi ne apropiam de el când a căzut din picioare.
A venit imediat ambulanța. De fapt, două ambulanțe. Timp de două ore, medicii l-au resuscitat. Imediat după ce a căzut au intervenit medicii care erau la vânătoare și l-au resuscitat timp de 20 de minute, dar nu a răspuns la manevre. Niciodată nu a mai fost un astfel de eveniment nefericit.
Zona unde mergem noi este cunoscută, mergem de mulți ani acolo. Cred că normele privind partida de vânătoare au fost respectate”, susține, sub anonimat, unul dintre martorii prezenți la tragicul eveniment.
Ce spun reprezentanții AVPS?
Reporterii BZI i-au contactat pe reprezentanții AVPS, care au confirmat că există o sesizare ce a ajuns pe birourile lor. Au mai transmis că săptămâna viitoare vor fi trase concluziile în urma acestui incident.
„Noi ne vom întâlni într-o ședință de consiliu săptămâna viitoare. Trebuie să chemăm toți participanții pentru că unii spun într-un fel, alții în alt fel, alții au venit de pe teren cu iepurii în mână. Sunt multe variante, de aceea trebuie să discutăm cu toată lumea. Noi am primit plângerea făcută de cei 17 participanți la partida de vânătoare, de pe fondul 21 din Trifești”, susține Sebastian Marian Florea, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Iași.
Și președintele AVPS spune că incidentul va fi cercetat.
„S-au luat deja măsuri de către cei care sunt membri ai asociației. Ei decid ce măsuri se vor aplica pentru că e vorba de măsuri interne, lucruri ce țin de etică vânătorească. Nu decide un singur om din asociație ce măsuri se vor lua, ci asociația în întregime, prin reprezentanții ei. Hotărârea finală, privind măsuri ce vor fi aplicate, va fi luată săptămâna viitoare. Asociația are 1.000 de membri și 3.500 de pescari sportivi. Ceea ce s-a întâmplat va fi anchetat de organele de anchetă”, susține Gabriel Surdu, președintele AVPS Iași.
„A tras cu arma printre gonaci”
Contactat telefonic de reporterii BZI, Florin Bălănici susține că nici el, nici tatăl său nu sunt vinovați pentru ce s-a întâmplat la partida de vânătoare.
„Nu a avut loc nicio ceartă. El, fiind șef de grupă, a părăsit standul la ultima bătaie, cum se numește ce facem acolo. A alergat după un iepure pe care l-a văzut la distanță, l-a împușcat, dar nu de tot, l-a omorât cu mâna până la urmă. A mai împușcat alți doi.
A tras cu arma printre gonaci și s-au plâns la tata, care e paznic de vânătoare, că au tras cu arma în ei. Vânătorii din partea dreaptă a noastră vorbeau urât, că nu e normal ce se întâmplă acolo. Iulian a venit cu iepurii și i-a dat unui băiat. El nu trebuia să părăsească standul. În regulament scrie că până la terminarea vânătorii nu părăsești standul. Acesta era localizat pe șoseaua dintre Trifești și Hermeziu, unde stăteam toți.
Iulian s-a deplasat la vreo 400 de metri de la standul unde era poziționat. Fiind organizator, nu trebuia să facă asta, pentru că dădea un exemplu prost vânătorilor. Așa se întâmplă accidente”, a precizat secretarul AVPS.
Florin Bălănici: „Dacă o să se ia vreo măsură împotriva mea sau a tatălui meu, o să o contest în instanță”
Florin Bălănici spune că nu a greșit cu nimic. Se gândește chiar la un proces.
„Băieții care mă acuză de ceva sunt frustrați pentru că au fost sancționați pe 5 noiembrie, anul trecut, pentru că au încălcat regulamentul la o vânătoare de fazani. Au crezut că e necesar să facă pasul acesta. Sunt instituții care vor ancheta cazul. Poliția de Frontieră era de față, paznicul de vânătoare i-a zi: «Iulian, nu-i bine ce ai făcut. O să discut cu domnul director». Iulian i-a răspuns: «Ce am făcut, Nicule?».
După s-a întors și a căzut din picioare. Eu nu am deschis gura atunci, sunt vânători și 15 gonaci care au văzut ce s-a întâmplat. Dacă o să se ia vreo măsură împotriva mea sau a tatălui meu, o să o contest în instanță. Nu am de ce să fiu vinovat pentru ce s-a întâmplat. Mai mult, șeful de grupă s-a luat de tata la a doua bătaie. El a organizat vânătoarea pe ceață și nu avea voie. S-a încălcat regulamentul de vânătoare. Când a căzut Iulian pe asfalt, arma era încărcată și putea să se descarce accidental, să omoare pe cineva. A luat arma un coleg de-al lui, a băgat-o sub mașină și a scos glonțul de pe țeavă. Nu e prima oară când părăsește standul de vânătoare.
La înmormântare nu am fost pentru că am primit mesaj că iese urât dacă vin. Oricum am fost denigrat de colegi la înmormântare. Eu sunt ajutor de șef de grupă și secretar. De aceea, vânătorii sunt frustrați că i-am pus pe paznici să îi controleze”, susține Florin Bălănici.
Rămâne de văzut dacă se vor găsi vinovați pentru tragedia de la partida de vânătoare din Iași.
Pestele de la cap… Nerespectarea regulilor de vânătoare este regula la toate grupele. Șefii de grupa fac legea fiind protejați de acesti Surdu și Florea (Mândru). La ora 10 deja majoritatea sunt beți și se lauda ca ei îl votează pe Surdu președinte și de asta nu are nimeni ce le face.
Cand o grupa intreaga da vina pe cei 2 ( tata si fiu), secretarul Balanici trebuia demult sa fie demis. Dar e greu sa demiti o pușlama cu “porsche cayenne” care e tinut in spate de directorul asociatiei Sebastian Florea alt țăran venit la Asociatie de pe la Tansa!!!
Cei care vor sa se respecte legea și regulamentele sunt îndepărtați din asociație. Trebuie sa fii cu capul plecat și să-i asculți minciunile lui Surdu (1000 vânători :)))). Asa au făcut și cu fostul secretar Lorin pe care l-au înlăturat. O claca de bețivi în frunte cu țăranul de Florea.
Acești indivizi cu „comportamente deviante” au arme? Nu trebuie evaluare psihologica pentru a intra în posesia lor?
Se vede clar de ce a crăpat ala! De la grăsime combinata cu cine știe ce vaccinuri miraculoase!
Arogant tare acest FBI cu numar la masina. Tot ce inseamna optica de vanatoare, Asociatia Surdu&Florea de la Balanici cumpara!!!
Cancerul vanatorii din Iasi este acest comunist Surdu. De cand este el presedinte mergem in excursie pe fondurile de vanatoare. Vanatul a disparut si trebuie sa ne rugam la alte asociatii sa ne primeasca la cate o vanatoare sa mai vedem si noi un iepure sau fazan. Ar trebui ca si noi vanatorii din asociatie sa-i dam un mare sut un c…u…r asa cum i-au dat toti din poltica si afaceri.
de la ,,noua normalitate” :))
Acest infractor Balanici este tinut in brate de oameni grei cum ar fi Terciu, Surdu si alti, are relatii mari in politie. De 30 de ani vinde capre si mistreti, dar nu ia nimeni nici o masura. Rusine asociatiei!
Care e gradul de handicap necesar sa te organizezi in grupuri ca sa ucizi niste animalute?
Acesti doi aroganti Balanicii, trebuiau dati afara de mult timp din asociatie, le cunoastem toti comportamentul, sunt doua jegodii! Conruptia ucide! Rusine Surdu! A murit un om!
Vanatorii stiu multe, dar nimeni nu se implica pentru a cerceta. Sunt fapte oribile comise atat de padurari cat si de staful AGVPS din cate reiese de mai sus, nu doar simple barfe.Parchetul trebuie sa porneasca o ancheta alaturi de politie si ANAF.
Asta e vanatoare ce se practica pe fondurile de la noi din judet? Toti taranii obositi au arme, sunt vanatori, cu concursuri aranjate, cu ucenicie doar pe tabel. Despre cei doi de la conducerea AVPS, nu este ce comenta. Ii stie toata lumea cat sunt de mandri si surzi. Paznici de vanatoare? Sefi de grupa? Numai aberatii formale! Pana la ora 9 sau cel tarziu 10, 60% dintre vanatori au o alcolemie destul de mare, iar apoi ne miram ca se petrec astfel de evenimente.
Candva, vanatoarea era practicata de nobilime. Acum orice pielea pwulii ajunge vanator.
Balanici deschide proces, el si tata sunt cei mai mari braconieri! Inainte sa fie paznic de vanatoare umblau cu caruta. Acuma umbla cu Porsche. Stie cineva cati mistreti si caprioare au vandut?
niste oligo-freni cu arme.
cei care dati permise de arme de vanatoare acestor psihopati , ati vazut ce figuri au ????? de psihopati ????? Cine da permise de arme acestoe pdihopati ??????????????????
Asociatia asta e plina de neamuri si amante. Balanici cumatru cu Terciu, Florea e amantul fetei lui Mandru si tatal copiilor, contabila e amanta cenzorului si pana nu demult si a raposatului Pastrama, Surdu are cumatri si fini paznici si sefi de grupa. Fraierii sa plateasca!
Balanici si fiul sau, sunt persoane deosebit de agresive! Pot confirma acest lucru multi vanatori. Inclusiv cei de la arme si munitie stiu lucrul acesta, dar nu ia nimeni nici o masura. O catastrofa se va intampla cat de repede! Luatile armele!!!
Din pacate vanatoarea sportiva sub egida AJVPS Iasi este total compromisa atat ca proces in sine cat si organizational din cauza exclusiva a actualului Presedinte Surdu Gabriel ajutat de ciracii sai dir. Sebastian Florea (zis si Mandru „copilul minune”) si sefii de grupa (numiti direct din birouri si nu alesi). Vanatoarea la Iasi a devenit pentru unii o traistareala, pentru altii o haiduceala si pentru cei sustinuti de conducere un braconaj cu tenta legala (cu hartii). Actul in sine este viciat de nerespectarea regulamentelor tocmai de cei care ar trebui sa ajute si aici vorbim de Paznicii de Vanatoare care sunt alesi din randul celor mai obedienti, servili si fara capatai si caracter tarani gasiti prin comunele grupelor de vanatoare. Braconajul cu autorizatii multiple, bautura la primele ore ale vanatorii, acceptarea in grupe a unor cataclisme disfunctionale cu fata umana, stimularea certurilor si turnatoriile ulterioare catre sefii filialei, nerespectarea regulilor de baza privind manuirea armelor tocmai de cei care conduc vanatoarea si acolitii lor, sunt doar cateva probleme care au facut sa dezguste pe multi dintre noi.
A murit in timpul partidei de vânătoare? Deci nu împușcat ci ,in urma unui infarct. Titlu articolului este tendențios și sugerează o crima! Eu in locul lui Balanici, V-as da in judecată pentru acuzații false.Nu este corect sa acuzi pe cineva ca s-alertat cu unul care ulterior face infarct.
Coane, nu se mai poate nici muri ca lumea la o vanatoare. Pai face sens ? Vezi vreun pescar sa pateasca asa ceva ? Vezi vreun fin la prejedintelui sa mierleasca asa, din senin, vanator-pescar-ciampion fiind ? Eheeei, inainte vreme mai era vorba de vreo sotioara tinerica de coarne puitoare, de vreo 2 firme care sa traga tepe la clienti, de niscai procese inclusiv cu gunoierii, de niste ofroduri strasnice precum si de niste degustari pastoreliene basca vreo recitare de „catalus cu paru cret”, da’ in limba moldgleza, ca sa iti intretii pretenii de volan.
Azi ? Azi se cearta si se vaicaresc de parca ar fi vanatori precum a fost za veri oan en onli. Si iepurii….iepurii se pusca-cu-alice, ce prostie de vanatoare e aia ? Glontul, coane, glontul bine tintit face treaba. Uischile si glontul. Cu troita alaturi, ca sa fie legal.
A murit in timpul partidei de vânătoare? Deci nu împușcat ci ,in urma unui infarct. Titlul articolului este tendențios și sugerează o crima! Eu in locul lui Balanici, V-as da in judecată pentru acuzații false.Nu este corect sa acuzi pe cineva ca s-a certat cu unul care ulterior ,face infarct.
Asociatia de ucigasi de animale a mai pierdut un membru? Asa, si?
ha ha ha…..ma felicit ca am renuntat la vinatoare dupa 40 de ani in care am umblat pe coclauri dupa iepuri si fazani timp in care mi-am facut singe rau cu nae, moloce, balanici si altii.IMS-ul lui moloce a devenit porsche dar neamul prost tot neam prost ramine.Prin anii 80 la vinatoare veneau doar profesori, doctori, oameni culti si instruiti cu care era o placere sa vinezi si sa stai de vorba la masa…..de cind suntem in UE o directiva zice sa protejam vulpile sa nu turbe….si uite asa la aeroclubul iasi sosesc in fiecare an vreo 7-8 avioane bulgaresti care imprastie peste congelat injectat antibiotic in tot judetul spre marele deliciu al vulpilor….evident, nu mai aveti ce vina…fraierilior!!! Oricum o plimbare la aer curat nu strica!!!!
Cine a angajat acest psihopat pe post de secretar, uitati va la figura lui din fotografie.
Personal ii cunosc, si pe ficiorsu si pe batranu, vreau sa spun ca, oamenii chiar si-au facut treaba. Fondul de vanatoare gestionat de Balanici cred ca este unul dintre cele mai bune fonduri de vantoare din Iasi, datorita lui !! Am fost personal pe acel fond si vreau sa zic ca ai impresia ca esti in gradina zoologica, sute de capre am vazut, iepuri, mistreti si fazani, in schimb nu am vazut vulpi sau sacali. Ce spun unii despre acesti doi…sunt niste frustrari ca au fost prinsi la braconaj si s-au luat masuri tacite asupra lor de catre directorul avps iasi. Cine vrea sa se convinga daca are sau nu vanat pe fond sa mearga sa se convinga!!!
Va invita acusi Nea’ Surdu la ultimul nivel al Gabriel Busines Center si va pune la masa si bautura moca si il mai alegeti un mandat cu promisiunea ca Florea-Mandru va elibereaza hartii la discretie! Va dati acum toti domnisoare cand stiti cat de oligofrei sunteti in viata de zi cu zi! Vanatoarea pentru voi reprezinta doar posibilitatea etalarii plus valorii fraudate! Paznicii de vanatoare (angajati), sefii de grupa numiti de Surdu prin gura lui Florea si confirmati de prostii de la grupa plus ajutorii sefi de grupa (colegii de braco) sunt cei care voteaza ! Restul? Mai asteptati!
Balamici Florin trebuia demult demis.
Un jeg cu aere de orășean. Tat-și pe ATV cu chelea goală. 2 rapanosi!!!
Balanici ! Tu esti prost ? Iti faci singur comentarii ?
Balalanici si baiatul lui merg noaptea la braconaj chiar cu Toyota AJVPS si cu acte date chiar de Florea, nu are nimeni ce sa le faca! Iar prostimea cotizeaza!
Rautatea si prostia merg mana in mana. Vanatorii curului meu, mi-as dori sa fiti si voi cei vanati, sa scape lumea de otrepe ca voi. 😤
Balanici Nicu, un arogant, analfabet, fara cei sapte ani de acasa, un nespalat, fara bun simt! Asa il suportam de ani de zile! Oameni de genul asta a promovat curva de Mandru!
Am vazut ca cineva, atentiona Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ! Din pacate acest servicu a fost mereu viciat! De ce? Simplu! Toti sunt vanatori! Lipsa de profesionalism, lipsa discernamantului, modul total atipic, subiectiv, ambiguu, interesat de intrigi, zazanie, barfe, a mentinut acest serviciu pe o linie a mediocritatii, neprofesionalismului si „relatiilor de ocazie” ! Asta e! Sunt cei care dispun pentru un vanator si oricand pot face mai mult rau decat bine !
Un adevarat porc de paznic este Brinzac Arsene care rupe fondurile in doua cu Carp Ionut Laurentiu si cu Minune Neculai…alt porc. Toti il urasc pe Balanici ca nu ii lasa sa braconeze…
ce zmei sunteți toți în anonimatul vostru! Dacă ați fi avut o părere pertinenta relatata la situația prezentata nu v-ați mai fi ascuns în spatele unor pseudonime. Și da familia Bălănici este toxica și acel pusti Florin Balanici trebuia zburat demult și nu pus în funcție la Asociație, toată lumea știe cât braconeaza și cum sta numai pe dealuri noapte de noapte și împușcă porci și căprioare care apoi le vinde la un preț f mare. E și normal dacă acest copil obraznic deținea dreptul de a tăia autorizații și în paralel se mai ocupa și cu vânzarea de termoviziune ai lunete de pus pe arma. Acum 2 ani își cumpara topuri de bilete iar acum are Porsche cayene de 20.000 Euro, arma de vânătoare de 30.000 lei.
Nu știu cine-s handicapații ăștia dar de fiecare data rad când aud ca un umflat care se da sportiv pentru ca haituieste niște animale, crapă ca un porc. Foarte bine!
L-ai fugărit pe Urcaciu ca nu va lăsa să braconati și acum va uitați la fondurile administrate de el și va curg balele când vedeți ce vânat are. Gașcă de braconieri sunteți toți.
din ce povestea Pastrama Iulian, fratele lui Pastrama Vasile ar fi daltonist si ar avea probleme grave de vedere…de asta a fost gasit la braconaj cu femele de fazan din cauza ca el nu distinge culorile.
Vi se pare normal ca un purtator de arma letala sa nu distinga culorile ?
@U.L. Ce iti da Balanici sa scrii de bine despre el? Porci, caprioare sau iti dă la mumu si tie si lu’ mă-ta? Pacat de maică-ta ca a avortat un bou asa ca tine…
puneti figurile astea la ziarul Libertatea …poate vor lua masuri la nivel national cu toti psihopatii astia de vanatori ………….
Acum orice pielea pwulii ajunge vanator.
Trebuie demis si Florea Sebastian “Tansa”. Totul se intimpla cu buna stiinta a directorasului ajuns pe functie dupa ce a cotizat la Nae Mandru!!!
Decat un ,,dosniac” ca tine… Mai schimba alifia ca esti prost.
@daniela c…inutil!!…in viitorul foarte apropiat nu va mai fi vinat pe teritoriul tarii iar fazanii si iepurii de cimp doar o amintire. Vinatorii iscusiti se vor dezlantui la turnurile de talere si vor povesti nepotilor la gura sobei(cu incalzire prin pardoseala si energie verde) ispravile lor de vitejie in fata farfuriilor zburatoare din lut, vor merge la terasa vinatorul unde isi vor etala sculele din fier cu lemn in coada(appo…pe str cosbuc e un poligon de tir) si se vor face muci de beti.Trebuie sa pricepeti ca ecologia si ong-urile nu sunt mina in mina.Vulpile ocrotite de ue fac dezastru in teritoriu iar acum ,mai nou, sacalii. Faza cu lansarea de hrana cu vaccin pentru vulpi e chiar tare si cineva se imbogateste. Jmecherul ala trebe dibuit de Libertatea.sic!
auleu…uite aparatorii la animalute
Partida de VIP? Da, de ce VIP, mai draga? Au participat personaje marcante ale culturii iesene? Tot felul de ciupercari cu pretentii de scaune rezervate in loje mai muit sau mau putin recunoscute de zidari, rotari sau pazitori de temple se cred VIP.
Sper ca ati avut un Craciun frumos, pt astia care se bucura ca a murit un om „care chinuie animalele”. Daca nu va pricepeti ce e cu vanatoarea, nu va afirmati. intorceti-va inapoi la goblenurile voastre wi la seminte la piata! Bucuria asta vi se poate intoarce voua, mereu cand va apucati de vociferat, asigurati-va ca sunteti in acelasi joc. Si mai invatati sa scrieti romaneste…unii,aparatori de PETS!
Ce fete de oligofreni au tata și odrasla nemernică cu 0 neuroni…la ocnă cu voi, râtanilor!
VIP- very important persons si care sunt chiar asa, au facultati, au studii superioare,au si functii importante,spre deosebire de „domnii si domnitele” care au 15 lei pt abonament la internet sa isi dea cu parerea despre ceea ce nu cunosc.Mai puneti mana pe o carte de gramatica, nu va faceti doar coifuri pentru seminte.
ce e drept, mai sunt şi câțiva „ciobani” printre vânători, ei nu înțeleg ce înseamnă VIP. iartă-i! e de la cultură!
multa mu3 vantaorilor , la mai multe impuscaturi intre voi si morti spontane
Multa carne cremwusti in frigider mai &Iepurila. Si poate mana ta sau copii tai vor sa fie sexasi in anus….asta vrei?
pai au VIP la numarul de masina,nu vezi? persoane importante.macar de ar sti engleza
Acest țăran bețiv Florea a fost dat afară de la Ocolul Silvic Bacesti pentru furturi repetate de lemne. Informație verificată!
Se vede de la o posta ca Surdu ii uraste pe cei doi Balanici. Surdu daca ar avea onoare ar demisiona. kkt de colonel in rezerva KGB-st
Sebi vezi ca te-a trimis Lavinia după țigări… Te zice lui tăticu ca întârzii.
Iulian a fost un om tare bun.Dumnezeu sa il ierte,daca are pentru ce!a ajutat pe toata lumea.era impaciuitor si vesel,cu o mare energie.isi iubea foarte mult familia si era respectuos cu toata lumea. pacat!mare pacat!ati pierdut un prieten pe care si l-ar fi dorit oricine sa il aiba!
iulian nu era genul de om care sa se ciondaneasca prefera sa lase de la el. asa tragedie pentru ca a suportat doi dobitoci.trist.macar a murit cu ce ii placea lui mai mult:vanatoarea!si pentru desteptii care nu stiu despre ce este vorba,ori sa citeasca mai multe ca sa se informeze ca orice vanat ce trece peste un anumit numar se considera daunator pe terenurile agricole detinute de anumite ferme.puteti adopta niste iepurasi dragalasi daca vreti,sau o sa va fure salata din sacosa la iesire din piata.sau voi mancati salata bio la sera?ups
aicia autorul moral se arata doar cu degetul pentru ca nici macar nu a avut bunul simt sa isi ceara scuze pentru ca poate daca nu ii crestea tensiunea ca sa enervat din cale afara,era si azi aici.au trecut doar trei saptmni.poate acum se odihneste!
Trebuie dati afara in suturi Surdoil si Florea!
Am fost de fata la acea vânătoare. Adevarul este altul…paznicul de vânătoare i-a atras atenția in mod legal si etic vanatoresc. Ce spun rudele lui Iulian sunt baliverne…acesti băieți sunt niste braconieri. Balanici i-a prins pe toți la braconaj de asta fac ei acum gălăgie că nu i lasă să râdă tot de pe camp.
Aceste personaje care defilează pe un podim de locul 1 zic ei au distrus tot vănatul si la AVPS si la privat .ceia ce voi scrie aici sunt lucruri care leam vazut nu leam auzit ca mulți ce au scris mai sus.
1.pesedinți de asociați avps,privat sunt cei mai vinoveți de situația din vanatoare din zilele noastre,nu respectă nici 1%din clauzele di contractele facute cu statul ,evalori mușamalizate cote la fel autorizați ne completate corespunzator numar de piese anpuscate depașește cu mult numărul real combatere rapitoare 0.caini hoinari cat frunză si iarba si dacă ba uitați an hartii te apucă groaza.
2 cobarand mai jos pe scară erarhica veți gasi căte un dumnezeu alți oameni alte reguli fiecare are datorii și trebuie plătite de unde ,de pe dealuri capre porci iepuri fazani și ce șanse au aceste animale cand dragi noștri legiitor cei care sunt trup și suflet pentru bunăstare animalelor ăsi pun termoviziunea pe arme se urcă an motorizate de mii de euro si merg la treabă dar cănd te găndești că u paznic primește un salariu de 1600 ron te gandești de unde.
3 aceste două personaje tată si fiiu au un trecut foarte controversat dar voi relata numai ce știu eu,au braconat și vor bracona an continoare ei iau totul foarte an serios adica vanătoarea si pescuitul e pe persoană fizica.sant fapte reale cănd oameni de bună credința au permis de pescuit au mers pe jijia la pește au fost acuipati anjurati si loviți de cei doi iar braconeri cu crăsnice voloace sunt ținuți sub aripa lor .tone de pește scos la plase pe jijia la vladeni de la podul rutier barera la deal unde sau dus.asta este aparatu de conducere al avpe.seurilor.și cand te gandesti că acele mii de contriboabili plătesc an de an pentru distracția celor care ar trebui sa ocrotească nu sa distrugă. Dacă este vreo nelamurire cotactațima.lam cunoscut pe domnul pastrama un om deosebit dumnezeu sal ierte.
Moldoveni si am spus tot. Stati sub talpa unui comunist. Surdu trebuia sa ajungă un cerșetor, sa fie pe ajutor social . Moldoveni…
Mă minunez de prostia românească,de ura că unul are mai mult ca altul..Bă,destepților care comentați..sper să fiți chemați toți in istanță pentru acuzatiile facute la adresa Fam Bălănici.Omul putea sa moara si acasa si oriunde..nu este de vină nimeni de moartea lui.Frustraților..Nu mai judecați voi…Doar Dzeu o poate face..asa ca inchideti-va gura ca vă pute din gură🤨
Anonim in cateva randuri ai mancat kk pe saturate.
Daca Pastrama a parasit standul este cel vinovat. Nu ai voie sa parasesti standul mai ales cand este ceata. Faptul ca i s-a atras atentia este ceva normal. Nici Florin si nici tatal lui nu se fac vinovati de moartea respectivului. Dumnezeu sa-l ierte! Este o lupta mai veche intre Florin si Sebi. Florin ii vrea functia, dar fiind sluga purinistului de Surdu, este inca tinut sclavit, iar Florin este incomod. Sper sa plece si Surdu si Florea!
Si eu sunt membru vanator la AVPS…vreau sa spun ca nu se respecta statutul nici 30%. Tot Mandru conduce din umbra…ca Florea isi prinde urechile. Fata lui Mandru de cate ori merg pe la asociatie o gasesc citind carti de povesti, asa multa munca are fata aia acolo. Singura care munceste acolo este fata de la casierie. Pe Florin il sapă Florea din cauza ca nu se supune ca ceilalti…
Pe zona Vladeni Lupu Laurentiu este tartor…ăla braconeaza dar cu perdea si cu acte, face poc si vine imbracat civil si ridica vanatul. Este sifonarul directorului!
Florea il sapa pe Florin de ceva timp, si-a adus alt om pe post de secretar pe Basarab Dumitru. Asa se fac angajarile la avps…acest basarab cand s-a angajat la avps nu era nici vanator dar asa ii plac directorului, cu cat mai prost cu atat mai bine.
Personal il cunosc pe acest Florin Balanici si vreau sa zic ca e un puşti uns cu toate alifiile, foarte istet si descurcaret si foarte pasionat de vanatoare. Din ce imi povestea el, a ales sa vina la AVPS din pasiune desi el a terminat facultatea de automatica si calculatoare, o facultate extrem de grea. A urmat tot din pasiune si cursuri de tehnician silvic la Bucuresti.
Foarte urat sa acuzi pe cineva de crima. Sper ca Balanicii o sa va dea in judecata sa ceara daune morale!!! Sunteti frustrati ca datorita lor nu puteti bracona ce va iese in cale. Stie toata lumea ca initiatorul acestui scandal monstru este Carp Ionut care sper ca va da socoteala ca este un braconier inrait.
a murit un om. voi inca va certati ca niste fetite de gradinita. atata respect mai aveti. nici macar pentru voi.
am ras cu pofta la niste comentarii despre balanicii, cum ca ei sunt foarte pasionati de vanatoare si respecta vanatoare, hai sictir. stie toata comuna Trifesti cum ei ameninta in stanga si in dreapta, si ca sunt violenti, si cum se cearta cu lumea din sat. au avut recent probleme cu politia. voi astia care ii pupati in dos si le scrieti comentarii de bine, va duceti si va prezentati ofrandele apoi? sa va dea si voua o bucatica….
da!esteo trag3die!pentru autorul moral cu gura mare nu s-a simtit nici cat era Iulian in salvare!mai ducetiva dracu de burtosi!
Azi se da peste la Cotu Morii, tot azi se baga plasa si se vinde in targ la carniceni. Cota parte revine lui florea
Tot circul asta se datoreaza directorului Florea, ca a musamalizat orice plangere catre avps facuta de catre Balanici. Acest grup de vanatori este unul foarte vicios, se consuma ff mult alcol, se vorbeste f urat, se injura gonacii, nu respecta pozitia in stand. Balanici are o munca grea cu acestia pentru ca baietii consuma alcol.
Pana la acest scandal, a fost cea mai frumoasa grupa de vanatoare din judet, fondul gestionat de Nica este plin de vanat.
Balanicii se lauda singuri, rusine! Doi criminali!
La AVPS IASI, angajatii care isi fac serviciul ca la carte is niste prosti !!! imi povestea paznicul de vanatoare Lupu Laurentiu ca e prea mare coruptia…pe el la mutat de pe fondul Larga ca sa bage mandru pe unu de al lui. Din ce povestea laurentiu, la luat salvarea ca ia venit rau cand a aflat ca il muta asa ca vrea muschii lui nae.
inainte sa intre paznic de vanatoare brinzac si cu minune au fost prinsi la braconaj si acum se cred cei mai cinstiti din avps. impusca mistreti si capre si fac preparate. brinzac a avut la nunta lu fiicsa numai salamuri de mistret si caprioara.
brinzac la sapat pe varanciuc pana a murit ca sa ii ia postu pe fondul bivolari. este cea mai mare curva care da cu ciocu la director
Doi drogati si idioti . Fiu-su un gagicar nenorocit…
Doi drogati si idioti . Fiu-su un gagicar nenorocit…
Sta la birou cu site-uri porno deschise toata ziua. Nimic nu facea. Obsedat de femei si se lauda cate gagici are…
Da….știm asta .
Statea pe site-urile porno la birou si se lauda colegului cate gagici are un palmares. Nimic nu facea…
Da știm asta..
Stătea la birou pe site-uri porno și se lauda colegului câte gagici are în palmares.
Nimic nu făcea toată ziua….
bate si fute ca masina de cusut. Va e ciuda ?!
Nu stiti ce prostii sa mai scoateti mancatori de cacat ce sunteti!
Bine ca nu i plac barbatii cum ii plac lui Emilian Trofin, care se babardea si sugea pe 250€/noapte…daca luai minim 2 nopti facea reducere. Cautati pe google Trofin Emilian Iustin Gay… Cum poate detine un asemenea om arma letala ?!
🤣🤣🤣🤣
Da nu mai bine se scoate vanatoatea in afara legii si va ia armele? Serios, ce-s balivernele astea ca se inmultesc iepurii prea mult? Recoltele au de suferit de pe urma calamitatilor naturale, prea putin de pe urma animalelor. Adevaratele animale sunt acesti asa zis vanatori. Astia s-au inmultit prea mult, nicidecum vanatul. Ca dovada si discutiile suburbane de pe aici.