Joi seara, 28 iulie, un grav incident a avut loc pe o scenă din Hong Kong, în timpul unui concert k-pop. În timp ce dansatorii trupei de băieţi Mirror îşi făceau numărul artistic, un ecran uriaş s-a desprins şi a căzut peste doi dintre aceștia.
În imagini se poate vedea cum unul dintre artişti este practic zdrobit de ecranul video. Evident că imediat a fost întrerupt concertul, iar managerul trupei Mirros a cerut mulţimii să iasă cu calm din arenă.
Un ecran uriaş a căzut peste dansatori în timpul unui concert k-pop
Poliția din Hong Kong a confirmat presei locale că doi dansatori au fost spitalizați după ce un ecran uriaş a căzut peste ei. Purtătorii de cuvânt ai unui spital local au declarat că unul dintre artiști a suferit răni la gât și se află în stare gravă la terapie intensivă, în timp ce un alt artist este stabil, potrivit South China Morning Post. De altfel, mai multe femei care au participat la concert au fost tratate pentru șoc.
Trupă de k-pop a susținut joi seară, 28 iulie, un concert la Hong Kong Coliseum, în cadrul unei serii de spectacole. După această tragedie, guvernul orașului a ordonat ca restul turneului să fie suspendat până când vor fi efectuate verificări de siguranță în celelalte locuri.
„Sunt șocat de acest incident. Îmi exprim compasiunea față de cei care au fost răniți și sper că se vor recupera curând”, a declarat noul lider al orașului, John Lee.
Totodată, şeful executivului din Hong Kong a ordonat agențiilor orașului să „investigheze în mod cuprinzător incidentul”.
Grupul de băieţi a fost format în 2018 şi este extrem de popular în oraș și în întreaga Asie.
Formația k-pop BTS
În cadrul aceluiași șir de idei, amintim că BTS a debutat în anul 2013, la casa de discuri BIgHit Entertainment. Unul dintre motivele pentru care grupul de băieți are atât de mult succes este faptul că publicul rezonează cu versurile melodiilor. În cântecele lor, cei 7 artiști sud coreeni abordează subiecte precum sănătatea mentală și alte probleme sociale, cum ar fi cea a bullying-ului. Multe dintre aceste melodii sunt incluse pe albumul “Love Yourself”.
Formația BTS a luat cu asalt topurile internaționale și a doborât recorduri de vizualizări pe YouTube. De asemenea, hit-ul Dynamite, primul single în limba engleză, a stat pe primele locuri din Billboard timp de câteva săptămâni bune de la lansare, iar anul trecut, membri formației au fost nominalizați la premiile Grammy.
Numele complet al grupului este Bangtan Sonyeondan și este o frază în limba coreeană și înseamnă “cercetașii antiglonț”. “ Numele are totoodată și o însemnătate profundă.
“Bangtan înseamnă să fii rezistent la gloanțe – deci să ignori stereotipurile, criticile sau așteptările care vin spre adolescenți ca gloanțele și să conservi ideile și idealurile adolescenților de astăzi” a declarat J-Hope.
În 2017, numele formației a primit mai multă însemnătate, o dată cu schimbarea logo-ului. Atunci BTS a devenit un acronim pentru “Beyond the scene”, adică “în spatele scenei”. În acest context, industria k-Pop este cunoscută pentru antrenamentul intens la care sunt supuși viitori idoli. De altfel, cei șapte membri ai formației au mai multă libertate decât alți artiști, de vreme ce băieții își scriu singuri versurile și-și produc singuri albumele.
Precizăm că aceste concerte k-pop necesită multe repetiții și implicit multă muncă. Iar accidente se petrec mai mereu. Cu toate acestea, până acum nu s-a întâmplat un incident atât de grav precum cel de aseară, când un ecran uriaş s-a desprins şi a căzut peste doi dansatori în timpul unui spectacol suținut de grupul de băieți Mirror.
K… cum ?