Un băiat de 8 ani a decedat luni în timpul unui curs de înot desfășurat într-un bazin situat în curtea unei școli din Ștei, județul Bihor. Copilul era sub supravegherea unui instructor privat, relatează ebihoreanul.ro.
La un moment dat, băiatul a început să se simtă rău, iar echipajul de ambulanță sosit la fața locului nu a reușit să-l resusciteze.
Un copil de 8 ani a murit în timpul unui curs de înot
Potrivit martorilor citați de ebihoreanul.ro, tatăl copilului, care l-a însoțit la curs, a fost de față în timpul incidentului. Medicii au încercat să-l resusciteze pe băiat timp de mai bine de o oră, fără succes, conform aceleași surse.
Poliția din Bihor a deschis un dosar pentru ucidere din culpă în acest caz.
„La data de 19 august, la ora 16:45, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost alertat prin SNAU 112 că un minor s-a înecat într-un bazin de înot din Ștei. Polițiștii din Vașcău și Nucet au identificat persoana ca fiind un minor de 8 ani, din comuna Lunca. Din primele cercetări, copilul participa la un curs privat de înot, fiind însoțit de un membru al familiei,” a declarat Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a instituției.
Cauza exactă a decesului urmează să fie determinată în urma necropsiei.
„Polițiștii din Ștei continuă investigațiile sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru a stabili cauza și circumstanțele în care a avut loc acest tragic eveniment,” a adăugat Alina Fărcuța.
Bazinul de înot unde a avut loc incidentul este administrat de Primăria din Ștei și se află în curtea unei școli din localitate. Instructorul privat care organiza cursurile de înot închiriase bazinul de la autoritățile locale, conform ebihoreanul.ro.