Prima pagină » Local » Tragedia în care Luca și-a pierdut viața a impresionat întreaga Românie! În mediul online a fost lansată o petiție, pentru ca astfel de accidente să nu se mai repete – FOTO/VIDEO

Tragedia în care Luca și-a pierdut viața a impresionat întreaga Românie! În mediul online a fost lansată o petiție, pentru ca astfel de accidente să nu se mai repete – FOTO/VIDEO

25 apr. 2023, 02:00, 9 ,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Impresionate de tragedia în care Luca și-a pierdut viața, sute de persoane au semnat petiția numită „5 metri distanță între viață și moarte”. Petiția a fost lansată de avocatul și consilierul local PNL Eduard Boz pe 19 aprilie 2023, chiar în ziua în care Luca a murit pe trecerea de pietoni din Lețcani

Prin această petiție se propune completarea art. 135, lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, cu lit. h1:

„Conducătorii autovehiculelor cu o înălțime mai mare de 2,5 metri sunt obligați ca la trecerile pentru pietoni nesemaforizate să oprească la o distanță de minim 5 metri de acestea, în cazul în care există pietoni ce doresc să se angajeze în traversare”.

Eduard Boz a lansat petiția „5 metri distanță între viață și moarte” în mediul online

Pentru ca tragediile precum cea în care micuțul Luca și-a pierdut viața să fie evitate, avocatul și consilierul local PNL Eduard Boz a propus ca legislația să fie completată, astfel încât șoferii autovehiculelor mai mari de 2,5 metri să oprească cu 5 metri în fața trecerii de pietoni nesemaforizate atunci când sunt persoane care doresc să se angajeze în traversarea străzii.

„Recent, o familie a fost accidentată pe trecerea pentru pietoni. Un copil a murit, iar tatăl și fratele sunt spitalizați, în stare gravă. Accidentul putea fi evitat dacă șoferul camionului ar fi oprit la o distanță care să îi ofere un câmp vizual complet asupra trecerii. Pietonii au traversat din dreapta camionului, iar șoferul nu i-a văzut. Acesta din urmă oprise inițial la trecere pentru un alt pieton care venise din partea stângă.

Dacă șoferii de camion sau alte autovehicule de gabarit mare nu sunt instruiți să fie suficient de prudenți încât să poată observa toți participanții la trafic, este necesar să intervenim prin lege”, a explicat Eduard Boz.

Eduard Boz consideră că această măsură ar reduce numărul de accidente rutiere în care sunt implicați pietoni.

„Vă rog să semnați petiția prin care șoferii vehiculelor mai înalte de 2,5 m să fie obligați să oprească la o distanță de minim 5 m de trecerile pentru pietoni nesemaforizate! Încă o tragedie pe drumul morții, încă o familie distrusă… Umila mea concluzie este că nu poți conduce o hardughie de autocamion ca și cum ai fi în autoturism. E de bun simț să păstrezi distanțe mai mari, să cauți să ai câmp vizual asupra pietonilor.

Dar iată că fie din lipsă de bun simț, fie din cauza oboselii, fie din neatenție, acest șofer a oprit inițial la limita marcajului și nu a mai văzut nimic în jurul său. Cinci metri, poate și mai puțin. Cinci metri, lungimea unui autoturism, dacă ar fi lăsat până la trecere, ar fi observat tatăl și cei doi copii. Știu că avem nevoie de centuri ocolitoare, de autostrăzi, dar, până atunci, această simplă completare legislativă poate preveni multe accidente”, a adăugat inițiatorul petiției.

Tragedia în care Luca și-a pierdut viața a impresionat o mulțime de oameni

Persoanele care doresc să semneze această petiţie trebuie să menţioneze numele, prenumele, ţara şi oraşul din care provin, adresa de e-mail, iar opțional pot preciza care sunt motivele pentru care au ales să susțină această cauză. Petiția a fost semnată deja de 390 de persoane. Unele persoane au decis să explice și de ce au ales să semneze petiția:

„Aș putea fi și eu în situația acelui părinte și nu îmi doresc”, a precizat Vasile Cozma.

Petiția „5 metri distanță între viață și moarte” a fost semnată şi de Nicoleta Margian, care a menţionat:

„Semnez pentru a nu se repeta tragedii de genul aceleia de la Lețcani, pentru că viața are prioritate”.

De aceeași părere a fost și Robert Cătălin Popa. Ieșeanul a semnat petiția și a ținut să adauge că nu-și mai dorește ca pe străzile din România să se mai petreacă tragedii precum cea în care Luca și-a pierdut viața.

„Semnez pentru că nu mai vreau să văd asemenea tipuri de accidente pe străzile cu mare circulație, și nu numai. Vreau ca atât conducătorii de autovehicule, cât și pietonii să aibă educația necesară chiar și pentru trecerea străzii”, a explicat Robert Cătălin Popa.

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Zodiile cu noroc scris în stele în iulie 2025. Totul se schimbă în favoarea lor
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cine este și cum arată fiica cea mare a premierului Ilie Bolojan. Lucia Maria îl face mândru
Playtech.ro
Ce trebuie să faci săptămânal cu roșiile din grădină ca să nu se oprească din crescut. Așa obții o producție bogată până toamna
observatornews.ro
EXCLUSIV. Reforma ministrului Sănătăţii: medici plătiţi după performanţă
Playsport.ro
Noua Dacia Sandero, surprinsă în imagini spion pe stradă. Schimbarea care trimite cu...
Evz.ro
Schemă de căpușare: Imobil RA-APPS, dat în chirie unui privat care ia zeci de mii de euro de la o bancă de stat
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Subiecte limba maternă la Evaluarea Națională 2025. Ce au avut elevii de rezolvat
Dailybusiness.ro
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază până la toamnă
RomaniaTV
PRIMELE declarații ale Elenei Udrea, după decizia judecătorilor. A început să plângă în fața magistraților: Munca a fost grea, am spălat toalete
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Daniela Gyorfi a aflat de la un preot cu har că o să fie mamă. Ea nu putea să aibă copii: Mi-a spus că o să am o fată și să-i pui numele Maria
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii
  • In sfarsit unul care face ceva constructiv, Bravo domnule!!!

  • radare fixe in localitati si ianafar lor , sa le vina amenzile acasa, sa nu mai dea flashuri sau claxoane daca mergi cu viteza legala. RADARE FIXE IN LOCALITATI SI INAFARA LOR !!!!!!!!!!!

  • Circ electoral. Cel mai bine ar fi ca consilierul (cacofonie intenționată) PNL să facă o petiție: Furăm mai puțin ! adică nu chiar deloc dar nici ca până acum.
    Ce face constructiv ? vrea să adune voturi. Constructiv ar fi dacă ar scoate bani din buzunare bani pe care oricum i-a furat de la noi , și ar plătti instalarea unui semafor cu buton. Dacă ar lua inițiativa și s-ar implica personal și nu s-ar lăsa până nu este instalat semaforul.
    La dat din gură și scris petiții se pricepe oricine.

  • Tragedia putea fi evitata daca tacsu nu asi baga copchii in alergare sub camion !, intodeauna vor fi excremente fara caracter care isi fac capital social , electoral pe spatele unor tragedii , feritiva de astia ca de dracu !

  • omu' de rand

    incompetentii astia de conducatori n au auzit de centuri, autostrazi si bani moca europeni pt asa ceva? Cine i-a pus acolo si pt ce?

  • Concluzia este sa holbati bine ochii in plm cind iesiti din casa ignorantilor !, ca daca nu aveti voi grija de voi atunci o sa aiba dracu !, terminatio naibii cu datul vinei pe altii pentru propriile decizii si actiuni !

  • „a fost lansată o petiție, pentru ca astfel de accidente să nu se mai repete”. pai ieri un TIR a trecut peste o femeie pe trecerea de pietoni pe un bulevard din Râmnicu Sărat. aceasta s-a ghemuit sub vehicul și a scăpat cu viață. la fel, victima trecand prin unghiul mort al soferului. au cabinele prea sus soferii de TIR si nu vad pietonii, ca nu inteleg… https://stirileprotv.ro/stiri/socant/momentul-in-care-o-femeie-este-lovita-de-un-tir-in-ramnicu-sarat-tanara-a-scapat-cu-viata-in-mod-miraculos.html

    la Iasi aacu cativa ani, pe str. Bacinschi o femeie lovita mortal pe trecere de un TIR, la fel victima trecand prin unghiul mort al soferului.

  • radare fixe in localitati si in afara lor , sa le vina amenzile acasa, sa nu mai dea flashuri sau claxoane daca mergi cu viteza legala. RADARE FIXE IN LOCALITATI SI INAFARA LOR !!!!!!!!!!!

  • Incetati cu plonjarile pe burta in mijlocul drumului! Nu este iaz. Nu mai blocati soseaua! Treceti cu demnitate peste tragedie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`