Prima pagină » Actualitate » Traficanții din rețeaua care a vândut zeci de mii de haine și parfumuri de firmă, cu etichete false, trimiși în judecată
Traficanții din rețeaua care a vândut zeci de mii de haine și parfumuri de firmă, cu etichete false, trimiși în judecată

Traficanții din rețeaua care a vândut zeci de mii de haine și parfumuri de firmă, cu etichete false, trimiși în judecată

16 oct. 2022, 19:40, 1 ,
în Actualitate

Anchetatorii din Argeş au finalizat cercetările într-un dosar care viza contrafacerea şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. În perioada 2019 – 2020, peste 20.000 de articole vestimentare şi 500 de parfumuri au fost contrafăcute de persoane din Bucureşti care au imprimat etichetele false.

”Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârşirea infracţiunilor de contrafacere şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar”, a transmis, duminică, IPJ Argeş.

Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada 2019-2020, două persoane, de 33 şi 26 de ani, ambele din Topoloveni şi o persoană de 50 de ani, din judeţul Ialomiţa, ar fi oferit spre vânzare, în mediul on-line, diverse articole vestimentare (peste 20.000) şi parfumuri (peste 500), purtând însemnele distinctive ale unor mărci de renume, informează News.ro.

”Produsele ar fi fost achiziţionate de la trei bărbaţi de 42, 34, respectiv 28 de ani, toţi din Bucureşti, care ar fi contrafăcut, prin tipărire la cald, cu ajutorul unor imprimante performante, diverse articole vestimentare cu emblema unor mărci consacrate. Valoarea prejudiciului creat titularilor drepturilor de proprietate intelectuală este în valoare de aproximativ 500.000 de lei”, a mai transmis sursa citată.

În această cauză, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat, în luna septembrie 2020, 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Ialomiţa, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti.

Ca urmare a probatoriului administrat, s-a dispus măsura reţinerii faţă de cinci persoane, pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior luându-se măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, a fost ridicată suma de 40.000 lei, asupra căreia a fost instituită măsura sechestrului asigurător.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea iubitului ei, Felix Baumgartner. Ce mesaj dureros a publicat în mediul online
Playtech.ro
Dumnezeule! Şi-a prevestit moartea. Ce i-a spus Felix Mihaelei Rădulescu înainte de ultimul zbor, trebuie să îşi asculte instinctul
observatornews.ro
Odiseea criminalului din Mureș, la a 12 zi. Martorii îl văd, dar poliţiştii ajung prea târziu la locul indicat
Playsport.ro
Camera de filmat instalată de Felix Baumgartner, vinovată de moartea parașutistului? Detaliul care schimbă...
Evz.ro
Măsuri drastice în Bulgaria. Radarele detectează automat abaterile pe banda de urgență
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cătălin Drulă, noul primar al Bucureștiului. Succesorul lui Nicușor Dan a fost deja decis
Playtech.ro
Nicuşor Dan i-a cucerit iremediabil pe nemţi, în Germania. Cum a făcut preşedintele României furori, dezvăluirile momentului
Dailybusiness.ro
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
RomaniaTV
Incendiu violent la mall, peste 60 de persoane au murit. Imagini terribile de la locul tragediei FOTO şi VIDEO
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
VIDEO: Mihaela Rădulescu a filmat săritura iubitului cu parapanta: Ăsta este Felix Baumgartner!
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iulie 2025
19 iulie 2025