Ca o recunoastem sau nu, tuturor ne plac superstitiile. Iar superstitiile legate de noroc sunt cu atat mai atractive. Fara sa vrem ne gandim la ele, cand ne taie pisica neagra calea, cand batem in lemn sau cand gasim bani pe jos. Unele sunt de bun augur, dar unele superstitii pot atrage ghinionul, daca nu tinem cont de ele.
Noi, romanii, ne temem sa ii ridicam cand gasim bani pe jos. O superstitie veche spune ca orice banut pierdut, oricat de mic, poarta cu el pareri de rau si energie negativa. Mai exista si temerea ca cei care au pierdut bani au obiceiul sa ii blesteme, sa se aleaga praful de ei, daca sunt gasiti de altcineva.
Dar sunt si vorbe vechi care spun ca banii gasiti pe jos aduc noroc, cu atat mai mult daca sunt gasiti chiar in momentele in care ai mai multa nevoie de ei. In acest caz, ei se transforma intr-un ajutor providential. Iar daca gasesti bani pe jos la inceputul unui an nou, se spune ca vei avea noroc de prosperitate tot anul.
Ce semnificatie spirituala au banii
Banul nu e doar ochiul dracului. De secole vechi, el a fost asociat cu puterea, prosperitatea si independenta.
In cultura chineza, banul este asociat cu valoarea si norocul, astfel ca cei care gasesc bani pierduti sunt considerati foarte norocosi. In cultura populara asiatica, banii pe care ii ridici de pe strada actioneaza ca un talisman norocos. Daca este o simpla moneda, se poarta la gat sau la bratara, daca este vorba de o bancnota din hartie, se pastreaza in portofel sa atraga castiguri mai mari.
Daca ai avut norocul sa gasesti bani, inseamna ca soarta te favorizeaza si acesta poate fi un semn bun, ca destinul tau este pe cale sa se schimbe si sa ti se implineasca anumite dorinte.
Cand gasesti bani pe jos, fii atenta si la valoarea lor
Primul lucru pe care trebuie sa il faci, cand vezi bani pe jos, este sa te uiti dupa cel care i-a pierdut. Daca nu poti gasi posesorul, se spune ca norocul este doar al tau si ca este bine sa faci cinste!
Bineinteles, nu vorbim aici de banii dintr-un portofel pierdut, in care exista si acte de identitate, iar posesorul poate fi gasit usor de politie. Si nici de sume dubios de mari, de mii de lei, care ar trebui raportate la politie.
Daca ai gasit un banut cu o valoare mica, spre exemplu o moneda de 10 bani, nu ii da cu piciorul. In multe culturi, banii care au numarul 1 sunt considerati deosebit de norosi, precum si cei cu cifra 5, indiferent cate zerouri urmeaza dupa ele.