În cea de-a cincizecea zi de la Înviere, creștinii ortodocși sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt. Sărbătorea mai este cunoscută drept Rusalii, Cincizecime sau Duminica Mare. Aceasta amintește, după cum îi spune și numele, de pogorârea Duhului Sfânt peste cei doisprezece apostoli care au devenit vestitori ai Evangheliei după aceasta
Pogorârea Duhului Sfânt este una dintre cele mai vechi sărbători creștine și, totodată, este ziua în care se celebrează nașterea Bisericii Creștine. Aceasta se sărbătorește încă din vremea Sfinților Apostoli. Până spre sfârșitul secolului al IV-lea, la 50 de zile după Înviere se sărbătoreau atât Pogorârea Duhului Sfânt, cât și Înălțarea care abia în secolul V a fost fixată la 40 de zile după Paște, astfel că nu s-a mai sărbătorit în același timp cu Cincizecimea.
Ce semnificație are Pogorârea Duhului Sfânt peste cei doisprezece apostoli
Duhul Sfânt s-a pogorât peste cei doisprezece apostoli în cea de-a cincizecea zi după Înviere. De aceea, sărbătorea care amintește de acest eveniment extrem de important pentru lumea creștină se numește Cincizecime. Coborârea Duhului Sfânt peste apostoli constituie un moment fundamental pentru biserică. În această zi se formează prima comunitate de creștini, Sfinții Apostoli devenind martorii și vestitorii Învierii și ai învățăturii lui Iisus Hristos în întreaga lume. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca mărturisește în Faptele Apostolilor exact ce s-a întâmplat la 50 de zile după Paște. Toți cei 12 ucenici ai lui Hristos erau adunați în același loc, când din cer a venit un vuiet mare, iar apostolii au auzit „o suflare de vânt ce vine repede”.
În acelaşi timp, fiecare a văzut pe capul celorlalţi pe Duhul Sfânt sub formă de limbi de foc. În acest moment, apostolii „s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”. Îndată, aceștia au început să spună despre faptele minunate ale lui Dumnezeu în limbi străine pe care până atunci nu le cunoşteau. Astfel, puteau fi înţeleşi de toate popoarele pământului.
De ce își împodobesc românii casele și porțile cu crengi de tei sau de nuc
Sărbătorea Pogorârii Duhului Sfânt este cunoscută în rândul românilor drept Rusalii. Denumirea vine de la sărbătorea păgână a trandafirilor, care în Roma Antică era dedicată morţilor. Creştinii au preluat acest obicei, iar în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, în bisericile ortodoxe din întreaga ţară se face pomenirea morţilor.
În unele zone ale ţării, în această sâmbătă se împart oale sau căni colorate, colaci și cireșe. De Rusalii, românii respectă şi un obicei preluat de la evrei, de a-și împodobi casele și porțile cu ramuri verzi și flori. Pentru aceasta, la finalul Sfintei Liturghii se sfințesc ramuri de nuc și de tei, care simbolizează limbile de foc ce au stat deasupra creștetelor celor 12 apostoli. Nucul și teiul au un simbolism apropiat de cel al Duhului Sfânt. Frunzele de nuc, datorită iodului pe care îl conțin, au efect terapeutic asupra trupului, în timp ce Duhul Sfânt are efect terapeutic asupra sufletului.
La fel stă situația și în cazul teiului ale cărui flori au proprietăți medicinale și sunt înmiresmate, așa cum și Duhul Sfânt înmiresmează viața creștinilor cu darurile sale.