Prima pagină » Eveniment-Social » Tradiții și obiceiuri de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce dau de pomană creștinii ortodocși în această zi

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce dau de pomană creștinii ortodocși în această zi

29 iun. 2022, 02:00,
în Eveniment-Social

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți an de an pe 29 iunie, după o perioadă scurtă de post, care variază ca durată în funcție de data Paștelui. Sărbătorea este cunoscută în popor drept SânPetru de Vară și marchează mijlocul anotimpului agrar și timpul secerișului. La fel ca și în cazul altor sărbători creștine, în popor există o mulțime de tradiții și obiceiuri legate de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Înainte de a fi martirizați, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost întemnițați, motiv pentru care au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Sfinții Apostoli sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate, deoarece aceștia au greșit față de Dumnezeu, așa cum au făcut și Petru și Pavel, Petru lepădându-se de Hristos și Pavel prigonindu-i pe creștini.

rastignirea apostolului Petru

Sfântul Petru și-a găsit sfârșitul răstignit pe cruce, cu capul în jos, pe 29 iunie anul 67 d. Hr.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel

 o imagine cu pescuirea minunata

Sărbătorea este cunoscută în popor drept SânPetru de Vară și marchează mijlocul anotimpului agrar și timpul secerișului

Sfântul Apostol Petru, fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său de evreu era Simon, însă va primi numele Chifa, care în traducere înseamnă piatră. Simon își câștiga existența din pescuit. După o pescuire minunată pe Lacul Ghenizaret, a fost chemat de Iisus să devină pescar de oameni. Apostolul Petru a fost cel care s-a lepădat de Iisus Hristos, când Mântuitorul a fost prins pentru a fi răstignit. După Înălțarea lui Iisus Hristos, Petru a luat cuvântul și le-a vorbit oamenilor despre învățăturile Mântuitorului. După predica Sfântului Apostol Petru, circa 3000 de tineri au fost botezați în credința creștină. Sfântul Apostol Petru a propovăduit credința creștină în Ierusalim, Iudeea, Asia Mică, Samaria, dar și în Babilon și Roma. Sfântul Petru și-a găsit sfârșitul răstignit pe cruce, cu capul în jos, pe 29 iunie anul 67 d. Hr.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul lui Veniamin. Pavel locuia în Tars și a fost un vehement persecutor al creștinilor, participând la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului, i s-a arătat Hristos, într-o lumină orbitoare, si l-a mustrat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”. După aceasta, Saul s-a convertit și a primit botezul de la Anania, episcopul Damascului. După convertire, Sfântul Apostol Pavel a pornit în 3 călătorii misionare și a scris 14 epistole. Sfântul  Apostol Pavel a fost decapitat în ziua de 29 iunie, odată cu Sfântul Apostol Petru, motiv pentru care sunt sărbătoriți în aceeași zi.

 o icoana cu decapitarea lui Pavel

Apostolul Sfântul Pavel a fost decapitat în ziua de 29 iunie, odată cu Sfântul Apostol Petru, motiv pentru care și sunt sărbătoriți în aceeași zi

Cele mai populare tradiții și obiceiuri de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

o icoana cu Sfintii Apostoli Petru si Pavel

La fel ca și în cazul altor sărbători creștine, în popor există o mulțime tradiții și obiceiuri legate de sărbătoarea  Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, femeile obișnuiesc să împartă oale cu apă, pentru ca persoanele decedate să aibă ce bea pe lumea cealaltă. În această zi, creștinii au voie să lucreze orice, dar nu au voie să toarcă, deoarece se crede că astfel se întorc colacii dați de pomană pentru răposați. Femeile dau în această zi de pomană vase cu vin, lapte și mâncare gătită. Se obișnuiește ca aceste vase să fie împodobite cu flori și cu cireșe. După Sfinții Apostoli Petru și Pavel, femeile tineri au voie să mănânce mere, în timp ce femeile vârstnice sunt nevoite să mai aștepte până în ziua de Sfântului Ilie. Femeile obișnuiesc să ducă la biserică mere, zarzăre, colivă, colaci și faguri de miere. Se spune că oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, fix când cântă cocoșul. Tradiția spune că, respectând acest ritual, pistruii vor dispărea ca prin minune.

Printre tradițiile și obiceiurile de Sfinții Apostoli Petru și Pavel se numără și aceea care spune că dacă tună în această zi de sărbătoare, înseamnă că nucile și alunele vor fi viermănoase. Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile, pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva furtunilor şi pentru ca grânele lor să fie bogate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024