Prima pagină » Stiri si curiozitati » Tradiții de Bobotează. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc tot anul

Tradiții de Bobotează. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc tot anul

05 ian. 2022, 14:33,
în Stiri si curiozitati

În fiecare an credincioșii respectă cu strictețe chiar și cele mai surprinzătoare tradiții de Bobotează. Sărbătoarea de mare însemnătate pentru creștini presupune sfințirea apelor de către preoți, dar și câteva practici, superstiții și obiceiuri deosebite.

Se spune că de Bobotează cerurile se deschid, iar îngerul păzitor le arată celor tineri și singuri ursita în dragoste. Apa sfințită sau agheasma capătă puteri miraculoase și vindecătoare, iar cei care nu respectă rânduielile vor trece prin momente grele. Iată ce trebuie să faci pentru a avea noroc tot anul.

Cele mai surprinzătoare tradiții de Bobotează

Una dintre cele mai importante sărbători din prima lună a anului este Boboteaza. Pe lângă semnificațiile religioase deosebite, sărbătoarea cuprinde numeroase superstiții și tradiții respectate de oameni. 

Locuitorii de la sate respectă cu sfințenie aceste obiceiuri moștenite din generație în generație pentru a fi ocrotiți de rele tot anul. 

Cea mai cunoscută tradiție de Bobotează este aceea ca fetele nemăritate să își pună o crenguță de busuioc legat cu un fir roșu sub pernă. Se spune că acestea își vor visa ursitul și vor avea noroc în dragoste.

Tradiția populară mai spune că tinerele care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor căsători în acel an. 

O altă tradiție este legată de vremea din ziua de Bobotează. Conform credinței populare, dacă plouă în ziua sfințirii apelor, vom avea parte de o iarnă lungă și cu precipitații, iar dacă vremea va fi frumoasă atunci va fi un an secetos și fără recoltă.

Una dintre cele mai importante superstiții este legată de semnificația apei sfințite. Se spune că persoanele care se vor spăla pe cap de Bobotează vor avea probleme de sănătate tot anul deoarece se murdărește apa sfântă.

Mai mult, nu este bine să se pună haine la uscat afară deoarece duhurile rele se ascund în ele și îl vor chinui pe cel care le va îmbrăca.

Alte superstiții din timpul anului respectate cu strictețe sunt legate de perioada în care este lună plină. Nopțile cu lună plină au fost văzute dintotdeauna ca fiind sub semnul misterului și magiei.

Sărbătorile de iarnă sunt pline de tradiții și obiceiuri. Există superstiții cu totul aparte și în ceea ce privește bradul de Crăciun, iar pentru a avea noroc, tot mai multe persoane au grijă să le respecte.

Ce trebuie să faci de Bobotează pentru a avea noroc tot anul

De Bobotează, cel mai important moment este cel al sfințirii apelor. După ce agheasma este binecuvântată de preoți, se oferă credincioșilor pentru a fi băută de toți ai casei. Tot cu apă sfințită se stropește casa pentru a fi ocrotită de rele pe tot parcursul anului.

Cei care locuiesc la sate stropesc cu agheasmă animalele pentru a fi sănătoase și recolta pentru a avea belșug. Se spune că apa sfințită trebuie băută dimineața, înainte de micul dejun și în zilele de post, dar și în timpul anului ori de câte ori avem o problemă sau o neliniște sufletească.

Pentru a avea noroc și sănătate tot anul, preoții ne sfătuiesc să ținem post negru în Ajunul Bobotezei. Se spune că persoanele care reușesc în această zi să nu mănânce și să nu bea nimic vor avea parte de sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu tot anul.

Apa sfințită de Bobotează nu se alterează în timp, iar proprietățile ei sunt vindecătoare. De aceea, este bine să bem agheasmă când suntem bolnavi sau deznădăjduiți, când suntem copleșiți de dureri trupești sau sufletești.

Credincioșii respectă cu strictețe tradițiile de Bobotează pentru a avea parte de noroc și sănătate tot anul. Apa sfințită în această zi are rol tămăduitor, protejându-l pe cel care o bea de boli și necazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`