Trădarea Roșia Montană

Cine are curiozitatea, poate citi AICI, pe CorectNews, uluitoarea anchetă semnată de istoricul Marius Oprea și pe care am preluat-o de pe Mediafax. Cine nu are răbdare, poate va reflecta pe marginea concluziilor pe care eu însumi le-am tras și în urma analizei pe care am făcut-o pe marginea acestui material, utilizându-mi întreaga experiență și expertiză de jurnalist de investigații, dar și în calitate de senator în Parlamentul României, atunci când una dintre cele mai importante comisiii de anchetă și-a desfășurat activitatea pe marginea acestui caz.

Pentru a începe cu sfârșitul, voi consemna faptul că, sub mandatul prezidențial al lui Traian Băsescu și sub cel de premier al lui Victor Ponta, s-au petrecut două procese extrem de relevante, legate de zăcămintele de aur deținute de România în perimetrul de la Roșia Montană. Primul a reverberat într-un mod extrem de suspect pe bursa de la Toronto, unde acțiunile Gold Corporation au avut, într-o perioadă relativ scurtă de timp, creșteri și căderi pe cât de spectaculoase, pe atât de suspecte. Ele surveneau de fiecare dată imediat când unul dintre cei doi oameni politici își exprimau opiniile privind începerea sau neînceperea exploatării pe bază de cianuri a zăcămintelor de la Roșia Montană. Din aceste fluctuații ale bursei, mulți s-au îmbogățit, dar, până astăzi, în absența unei anchete naționale și internaționale, nu există vreo dovadă că printre beneficiari se numără și cei care au inițiat și desfășurat acest meci al opiniilor divergente care au reverberat atât de puternic pe bursa aurului de la Toronto. O bursă a aurului în absența aurului. O bursă în care s-au tranzacționat acțiuni Gold Corporation, care nu au fost acoperite de o producție însoțită de un export al aurului românesc sau al celorlalte zăcăminte de metale rare, apreciate drept exrtaordinar de valoroase. Al doilea fenomen a fost generat de formidabilele presiuni făcute de compania Gold Corporation în vederea obținerii unui acord de mediu și a trecerii la exploatarea aurului și celorlalte metale prețioase pe bază de cianuri. Aceste presiuni au fost exercitate fie direct, prin contactele reprezentanților acestei companii cu dregătorii statului român, fie indirect, prin intemediul unor ambasadori sau chiar a unor oameni politici implicați, unii dintre ei parlamentari din zona respectivă, fie prin intermediul comunității de locuitori din zona Roșia Montană, căreia i se promitea marea cu sarea, raiul pe pământ, în timp ce, prin achiziții ostile, le fuseseră de fapt confiscate casele și pământurile.

Fapt este că, sub o presiune formidabilă a majorității parlamentarilor din diferite partide și împotriva liderului PSD, care era și premier, în Parlamentul României s-a luat cu o majoritate zdrobitoare decizia creării unei comisii de anchetă pe această temă a aurului de la Roșia Montană. Au fost invitați în fața acestei comisii cei mai importanți savanți, oameni de știință, tehnicieni de vârf din acest domeniu, care și-au prezentat rezultatele expertizelor și cercetărilor pe care le-au făcut. Au fost analizate pe toate fețele inclusiv consecințele unei exploatări pe bază de cianuri a aurului și celorlalte metale extrem de prețioase de la Roșia Montană. După luni de zile, această anchetă s-a finalizat printr-un document voluminos, amănunțit, bine elaborat, pur și simplu de excepție, la capătul căruia au fost prezentate concluziile. Prima și cea mai importantă concluzie era că exploatarea pe bază de cianuri propusă de Gold Corporation trebuia interzisă sub orice formă. Cea de-a doua concluzie muta întreaga operațiune în domeniul penal. Erau documentate și prezentate mai multe infracțiuni, astfel încât întregul dosar a fost, cum era și firesc, prezentat Parchetului General, cu solicitarea de a fi inițiate și desfășurate cuvenitele anchete. Aceste anchete nu au avut loc.

Premierul de atunci, Victor Ponta, a explodat literalmente, pentru că practic pierduse controlul asupra celor mai mulți dintre proprii parlamentari și a avertizat în câteva rânduri, atenție, din importanta lui poziție în angrenajul statului român, că vom fi dați în judecată și, mai devreme sau mai târziu, vom fi siliți de un tribunal internațional să plătim despăgubiri de miliarde, pentru că nu am permis exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană, unei societăți care, „pe șestache”, primise rând pe rând toate autorizațiile, cu excepția celei de mediu. În tot acest interval de timp, câteva persoane avizate, mari jucători pe bursa aurului din lume, au câștigat, cum arătam, sume colosale în urma fluctuațiilor valorii acțiunilor deținute. Cu acest prilej, s-au înfruntat și doi titani rivali, Soros și Steinmetz, ei înșiși acționând prin mijloace specifice asupra opiniei publice, încercând să promoveze sau, dimpotrivă, să stopeze demararea lucrărilor de exploatare a aurului.

Să nu ne ascundem după degete. Avertismentele lui Victor Ponta de atunci au devenit piese importate în meciul care urmează să fie finalizat la mii de kilometri distanță, un meci jucat împotriva statului român. Dar, deși Victor Ponta era atunci prim-ministru și președintele celui mai mare partid aflat la putere, el nu a fost totuși decât o „săgeată” trimisă pe câmpul de luptă de către alți jucători, care sunt cei mai relevanți.

Iar Marius Oprea le dezvăluie identitatea. El afirmă cu subiect și predicat că, în această operațiunea Roșia Montană, care, oricum am lua-o, reprezintă o trădare a interesului național, chiar dacă nu vom plăti decât câteva miliarde bune de dolari sau de euro ca penalizare, pentru că dispunem de o uriașă bogăție sau dacă, și mai rău, va trebui să permitem exploatarea pe bază de cianuri sau dacă, cel mai rău, va fi și una și cealaltă, s-au implicat în calitate de complici reprezentanți ai SRI, ai SIE, ai altor instituții de forță. Scandalul și trădarea Roșia Montană nu puteau exista fără complicitatea lui Virgil Măgureanu, care a condus Serviciul Român de Informații, atunci când întreaga tărășenie a fost pusă la cale și când a început să fie desfășurată mega-escrocheria. Fără complicitatea unor ofițeri superiori din SRI, pe care istoricul îi nominalizează parțial. Fără complicitatea unui ofițer din Armata Română, care a vândut pe nimic, practic în urma unei acțiuni de spionaj, studiile și cercetările făcute timp de decenii de cei mai mari specialiști ai României din domeniul zăcămintelor de metale prețioase. Fără complicitatea lui Ioan Talpeș, care, pe parcursul derulării acestor operațiuni a fost, rând pe rând, șeful Administrației Prezidențiale sub Ion Iliescu, coordonator de la Cotroceni al comunității serviciilor secrete, șef al Serviciului de Informații Externe, viceprim-ministru sub Guvernul Năstase. Și, după cum susține istoricul Marius Oprea, un apropiat al lui Frank Timiș, principalul actor al acestei operațiuni, un român condamnat de două ori pentru trafic de stupefiante și căruia, în mod miraculos, mai degrabă dubios și ilegal, i-au fost cedate treptat cele mai multe acțiuni ale companiei deținute de stat. Și, așa cum arată Oprea, Ioan Talpeș a colaborat îndeaproape în acest scop și cu Ovidiu Tender, alt personaj important în jocul criminal cu rezultatele prospecțiunilor asupra zăcămintelor deținute de România, pentru care, decenii la rând, cetățenii acestei țări au plătit sume colosale de bani.

Neimplicarea serviciilor române de informații, conform istoricului Marius Oprea, și în primul rând al SRI, nu reprezintă doar o dovadă de diletantism, de nepăsare, de abandon a unui segment important din ceea ce înseamnă interesul național, ci și un semnal de complicitate.

Se face mult tam-tam astăzi pe marginea faptului că, în urma demersurilor succesive ale guvernelor României, Roșia Montană a intrat zilele trecute în patrimoniul UNESCO. Și se avansează prezumția că, din acest motiv, vom pierde procesul prin care ni se cer despăgubiri de miliarde și, în plus, nici nu vom mai avea în viitor capacitatea de a ne exploata noi înșine propriile resurse de aur. Este total fals. În patrimoniul UNESCO nu au intrat nici pe departe toate perimetrele aurifere, ci doar acel perimetru deja exploatat de romani în urmă cu mii de ani. Restul zăcămintelor vor putea fi exploatate în viitor. Cu condiția ca operațiunea să nu se desfășoare pe bază de cianuri, pentru a nu infecta întreg mediul înconjurător. Dar și cu condiția de a se desface în fine nodul gordian, chiar și cu sabia, pentru a se afla prin ce minune, ca să nu-i spun fărădelege, o concesiune de 14 hectare acordată cândva în condiții dubioase companiei Gold Corporation, a crescut la peste 140 de hectare, cuprinzând în felul acesta și alte zăcăminte aurifere din zonă.