Într-o perioadă de criză, cel poreclit „Șeful taximetriștilor din Iași” dă dovadă de un comportament cu totul ieșit din comun. Mircea Manolache și-a anunțat aproape toți angajații că nu mai pot veni la locul de muncă începând din 1 aprilie. Aproape 200 de salariați sunt afectați de această măsură luată de Mircea Manolache. „Șoferii nu mai au comenzi. Dacă în mod normal vorbeam despre 3.000 de comenzi la zi, acum avem undeva la 100 de comenzi zilnic, ceea ce este foarte puțin”, a declarat Manolache
Controversatul om de afaceri Mircea Manolache a intrat într-un scandal imens. Poreclit „Șeful taximetriștilor din Iași” pentru că conduce din umbră numeroși șoferi și mașini echipate taxi de pe străzile orașului, acesta și-a pus angajații în cap chiar într-o perioadă de criză. Oamenii nu-și mai pot câștiga existența pentru că patronul lor a închis companiile pe care le conduce și a trimis oamenii în șomaj tehnic. Deși comenzile de taxi sunt mai mari ca niciodată în Iași, Mircea Manolache a luat o decizie controversată.
„I-am anunțat pe angajați despre faptul că, începând cu data de 1 aprilie, vor intra în șomaj tehnic. Trebuie să luăm măsuri de protecție atât în ceea ce privește angajații, cât și eventualii clienți. Pe lângă șoferi, și angajații de la dispecerate vor intra în șomaj tehnic, dar și din alte categorii”, a declarat Mircea Manolache, administrator al grupului de firme Parma Taxi.
Se plâng că nu mai au clienți
Manolache susține că a luat aceste măsuri mai ales din lipsă de clienți, asta deși cei mai mulți ieșeni circulă acum cu taxiul.
„În ultima perioadă am avut o lipsă acută de clienți, din acest motiv și închidem activitatea. Șoferii mei nu mai au comenzi. Dacă în mod normal vorbeam despre 3.000 de comenzi la zi, acum avem undeva la 100 de comenzi zilnic, ceea ce este foarte puțin”, a mai spus Mircea Manolache.
Mircea Manolache figurează în cadrul Parma Tax SRL, având 70 la sută din părțile sociale, asta în vreme ce soția sa, Doina Manolache, deține un procent de 30 la sută din părțile sociale ale companiei. Începând cu anul 2006 și până în prezent, Parma Tax a raportat cifre de afaceri anuale cuprinse între 250 mii lei și 500 mii lei, dar cu toate astea a raportat oficial profituri în jur de doar 3 mii lei anual.
Se rulează milioane de euro, câștigurile sunt ascunse
Afacerile controlate de familia Manolache nu se rezumă însă la firma Parma Tax, unde Mircea Manolache încă figurează oficial ca acționar. Conform listei emise de Primăria Municipiului Iași privind transportul în regim taxi, Doina Manolache deținea 99 de autorizații, prin intermediul a două societăți, care la rândul lor înregistrează în mod oficial pierderi importante.
SC Delcar SRL are trei acționari: Doina Manolache (70 la sută), Octavian Dumitru Popa (20 la sută) și Daniel Constantin Turcu (10 la sută). Delcar SRL, prin intermediul căreia este administrat inclusiv service-ul auto din zona Nicolina, a fost înființată în anul 2004 și a raportat profituri infime în mai toți anii de activitate. Spre exemplu, cu cei 110 angajați care figurau la nivelul anului 2007, firma a raportat un profit de doar 17 mii lei, asta la o cifră de afaceri considerabilă de 3.814.565 lei. În 2016, Delcar a raporat autorităților fiscale o pierdere uriașă de 632.732 lei, iar în 2017 una de 122.944 lei, asta la o cifră de afaceri de aproape un milion de euro în acel an. Practic, compania a înregistrat în toată activitatea sa de la inființare și până în prezent o pierdere de peste 300 mii lei, lucru extrem de suspect.