Prima pagină » Stiri si curiozitati » Totul despre Foca, sărbătoarea care nu se regăsește în calendarul ortodox. De ce este respinsă de Biserică

Totul despre Foca, sărbătoarea care nu se regăsește în calendarul ortodox. De ce este respinsă de Biserică

06 ian. 2022, 09:39,
BZI.ro, în Stiri si curiozitati

Foca este acea sărbătoare, care nu apare nici în calendarul ortodox și nici în vreo scriere bisericească sau sinaxar. Este respectată în Moldova, Muntenia și, mai ales, în Transilvania.

Potrivit tradiției populare, în aceste zile nu trebuie să se înfăptuiască niciun fel de activitate, deoarece mânia divină se va abate numaidecât asupra celui care nu respectă această sărbătoare. De fapt, cele menționate sunt doar niște superstiții, care nu au nicio legătură cu Biserica.

Foca, alături de Ilie-Pălie, sunt două sărbători care s-au transmis din vorbă în vorbă. În aceste zile, oamenii nu lucrează, de teamă să nu se îmbolnăvească sau să fie cuprinși de flăcări. Despre Ilie-Pălie, sărbătorit în data de 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc al Sfântului Ilie, potrivit doxologia.ro. Majoritatea oamenilor știu că dacă muncesc în această zi vor fi loviți imediat de boli grele și necazuri. Însă, care este adevărul?

sfântul mucenic foca

În cadrul unei persecuții împotriva creștinilor, Sfântul Muncenic Foca a fost capturat și torturat, primind moartea martirică.

Foca, sărbătoarea de care se tem toți românii

Despre Sfântul Mucenic Foca se știe că a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), în orașul Sinope. Tatăl lui, Pamfil, și mama sa, Maria, erau creștini. Astfel că, potrivit Sinaxarului, încă de la o vârstă fragedă, Sfântul Foca avea darul Duhului Sfânt: îi izgonea pe diavoli din oameni și îi vindeca. În cadrul unei persecuții împotriva creștinilor, Sfântul Muncenic Foca a fost capturat și torturat, primind moartea martirică. În ziua de 23 iulie 403 sau 404 (pentru că nu se cunoaște cu exactitate), sfintele sale moaște au fost mutate din Sinope la Constantinopol. Așa că, încă de pe atunci, oamenii țin această sărbătoare, pentru a se apăra de foc, în ciuda faptului că ziua de 23 iulie nu este trecută în calendar cu cruce roșie.

De asemenea, bătrânii sunt de părere că Foca pedepseşte cu arșiță şi grindină pe cei care nu cinstesc această sărbătoare. În acest fel, pe 23 iulie nu se aprinde focul și nici nu se coace pâine în cuptor.

Legenda mai spune că Sfântul Foca merge prin cer într-un car de foc, având în mână un bici care arde. El așteaptă nerăbdător ziua pomenirii sale, însă Dumnezeu îi spune de ea abia când aceasta a trecut, pentru a nu pârjoli pământul.

icoană cu sfântul mucenic foca

Bătrânii sunt de părere că Foca pedepseşte cu arșiță şi grindină pe cei care nu cinstesc această sărbătoare.

Pseudo-sărbătorile trebuie să fie respectate de credincioși?

Trebuie să respectăm aceste așa-zise sărbători transmise din străbuni? Ei bine, Biserica Ortodoxă Română le condamnă și interzice serbarea lor.

„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră.

Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde mai întâi sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox român e dator a ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare.

Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”, a fost precizat în revista „Biserica Ortodoxă Română” din 1907, buletinul oficial de informare a clerului şi a credincioşilor cu privire la activitatea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, potrivit doxologia.ro.

Așadar, Biserica nu încurajează respectarea acestor sărbători idolești, deoarece sunt niște rămăşiţe din timpul idolatriei, care nu aduc niciun folos sufletesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *