Examenul urinii (sumar si sediment) reprezintă o metodă de identificare a factorilor chimici (pH, bilirubina, urobilinogen, proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii, leucocite, nitriti) și a factorilor fizici (turbiditate și culoare).
Eșantion recoltat
Examenul de urina este un test de diagnostic ce ajută la identificarea substanțelor și a elementelor celulare din proba de urină analizată, asociate cu diferite tulburari metabolice si renale.
Recoltarea probei de urină trebuie să tină cont de câteva reguli simple:
– toaletare corespunzătoare pentru a evita contaminarea probei
– prima urină de dimineață, din jetul mijlociu deoarece compoziția chimică a urinei variază în cursul zilei, momentul recoltării probei de urină este foarte important pentru acuratețea rezultatelor obținute. Urina de dimineață este relativ lipsită de influențele datorate alimentației, precum și de cele datorate eforturilor fizice.
Metodă
Examinarea microscopică a sedimentului urinar se face prin microscopie digitală. Pentru analizarea probei este folosit un aparat hibrid ce are integrat un microscop digital pentru examinarea microscopica.
Urina este aspirată de aparat și mai apoi, prin tehnica citometriei în flux, fiecare element din probă este trecut printr-o cameră de numărare și fotografiere. Elementele fotografiate sunt numărate și clasificate pe categorii, de exemplu:leucocite, hematii, cristale de acid uric etc., cu posibilitatea de a fi evaluate și de personalul medical.Prin această metodă, sunt evitate erorile umane și posibilitatea de a evalua eronat sedimentul urinar.
Generalități
Productia de oxalati rezulta din 3 surse : aport din dieta (alimente bogate în oxalați: spanac, vinete, roșii, sfeclă, struguri, portocale etc), oxidarea glioxilatului sub actiunea lactatdehidrogenazei (sursa majora) si oxidarea acidului ascorbic .
Absorbtia oxalatilor are loc la persoanele sanatoase la nivelul mucoasei gastrice precum si a tuturor segmentelor intestinului subtire.La persoanele cu afectiuni ale intestinului subtire locul major de absorbtie al oxalatului este colonul unde se produce hiperabsorbtie.
Cresterea oxalatilor urinari poate apare in
– hiperoxaluriile primare, afectiuni congenitale cu transmitere AR.
– deficit de piridoxina;
– ingestie de etilenglicol, supradozaj de metoxifluran, aport excesiv de vitamina C.
– hiperoxalurii prin absorbie crescuta (ingestie- rol minor, abuz de indulcitori cu xilitol, rezectii ileale, sprue celiaca, boala Crohn, restrictie de calciu in dieta).
Organismul uman nu poate metaboliza oxalatii, rinichiul reprezentand singura cale de eliminare a acestora. Cand este severa, hiperoxaluria poate produce nefrocalcionoza, nefrita tubulointerstitiala, defecte tubulare functionale sau insuficienta renala.
Caracteristici
În urină, oxalatul de calciu apare sub formă de cristale octaedrice, incolore, refringente. Forma cea mai des întâlnită este cea de plicuri de scrisoare . De obicei, în urinile cu pH acid (pH 6,0) se găsesc o varietate mai mare de cristale față de urinile cu pH alcalin (pH 7,0).
În sedimentul urinar, pot fi întâlnite două forme de oxalat de calciu:
- oxalat de calciu dihidrat sub formă de plicuri de scrisoare;
- oxalat de calciu monohidrat sub formă de trunchi de copac.
Cele două forme au caracteristici cristalografice diferite datorită raportului de calciu-magneziu ce joacă un rol important în formarea acestor cristale.
Figura 2. Cristale de oxalat de calciu dihidrat (sursa: http://www.petsmile.ro/?p=36)
Figura 3. Cristale de oxalat de calciu monohidrat (sursa: https://www.thepoc.ro/oxalat-urinar-cauze-si-tratament/)
bine ar fi daca sar folosi laboratoare de genul si din multe alte motive