Prima pagină » National » Toți românii trebuie să afle! De ce nu poți preda la orice oră sticlele pentru reciclare
Toți românii trebuie să afle! De ce nu poți preda la orice oră sticlele pentru reciclare

Toți românii trebuie să afle! De ce nu poți preda la orice oră sticlele pentru reciclare

24 iun. 2024, 21:40,
BZI.ro, în National

Chiar dacă automatele de reciclare sunt disponibile non stop, restricțiile impuse de legislația referitoare la liniștea publică limitează predarea acestora în anumite intervale orare.

Potrivit legii, consumatorii sau utilizatorii finali ai produselor aflate în ambalaje care intră sub incidența sistemului garanție – returnare (SGR) ”pot restitui ambalajul SGR în cadrul oricărui punct de returnare organizat de către comercianți pe teritoriul României, indiferent de locul din care a fost achiziționat produsul ambalat și fără a putea fi condiționați de prezentarea bonului fiscal în vederea recuperării garanției”, scrie avocatnet.ro.

De ce nu poți preda la orice oră sticlele pentru recilare, deși magazinul este deschis și automatul funcționează

Pe de altă parte, comercianții înscriși în programul SGR sunt obligați afișeze în cadrul structurilor de vânzare ”adresa și programul de funcționare ale punctului de returnare operat de comerciant”, indiferent dacă preluarea ambalajelor se face prin intermediul unui dispozitiv RVM ori direct de către magazin.

Cu alte cuvinte, dacă aparatul RVM este amplasat într-un magazin cu program non-stop, predarea către aceste automate de reciclare a ambalajelor SGR nu este posibilă la orice ora din zi sau din noapte. Și asta deoarece, în anumite intervale orare, se aplică prevederile Legii 61/1991, referitoare la ordinea și liniștea publică.

Conform acestei norme, producerea de zgomot, în cazul nostru, datorat fie persoanelor care predau ambalajele, fie chiar automatelor în discuție, este interzis în timpul nopții și al prânzului: ”tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

Evident, aceste prevederi se aplică magazinelor aflate în imediata apropiere a zonelor locuite, nu a celor izolate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *