Tot mai mulți ieșeni ajung la spital din cauza infecțiilor respiratorii acute. Astfel, în ultima săptămână, 234 de persoane au avut nevoie de îngrijire spitalicească din cauza infecțiilor virale ale căilor respiratorii superioare, a pneumoniilor sau a gripei.
234 de ieșeni au ajuns la spital din cauza infecțiilor respiratorii acute
În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, la Iași s-au înregistrat 5.721 de cazuri de infecții respiratorii acute. Din totalul de cazuri, s-au înregistrat 234 internări, 103 internări la pacienții cu infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 123 de internări din cauza pneumoniilor și 8 internări din cauza gripei.
„Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 11 – 17.11.2024 s-au înregistrat 5.721 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 667 cazuri (11,65%) mai multe față de săptămâna 04 – 10.11.2024: 4.562 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 1.149 sunt pneumonii și 10 cazuri de gripă (clinică). În intervalul de timp menționat nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmată prin test RTPCR. În intervalul de timp menționat nu au fost înregistrate decese. Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru pneumonii este la grupa de vârstă 15-49 ani, iar pentru IACRS și gripă este la grupa de vârstă 5-14 ani. De asemenea, în săptămâna 11 – 17.11.2024 au fost raportate 234 internări, reprezentând 4,09% din numărul total de cazuri, cu 22 mai multe față de săptămâna 04 – 10.11.2024: IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 103; Pneumonii – internări – 123; Gripe – internări – 8”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași.
Aproape 50.000 de ieșeni s-au vaccinat antigripal, până în prezent
Până în data de 19 noiembrie 2024, 48.608 ieșeni s-au vaccinat antigripal. Din totalul de persoane imunizate, 46.940 au beneficiat de vaccin compensat 100% sau 50%, iar 1.668 de persoane au plătit prețul întreg al vaccinului antigripal.
„Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, din luna septembrie și până astăzi, 19 noiembrie 2024, s-au vaccinat 48.608 persoane din județul Iași, din care 46.940 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1.668 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la aceste farmacii”, au transmis reprezentanții DSP Iași.
Menționăm că de vaccinare antigripală compensată 100% beneficiază copiii cu vârstă de până la 18 ani, persoanele peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice care au peste 45 de ani, precum și gravidele. Persoanele cu vârstă cuprinsă între 45 și 65 de ani pot achiziționa vaccinul la un preț compensat de 50%. Vaccinul antigripal se află încă din luna septembrie, iar pentru a beneficia de imunizare ieșenii trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru prescripție.
Persoanele care nu beneficiază de vaccin compensat îl pot cumpăra din farmacii, prețul variind între 65 și 70 de lei. Vaccinul antigripal este cea mai eficientă metodă de protecţie împotriva gripei. Amintim că, în perioada 11 – 17 noiembrie 2024, peste 200 de ieșeni au necesitat internare în spital din cauza infecțiilor respiratorii acute.
… adica, fostul covid
Adica iar mincati kaka pe bani publici sa speriati lumea inutil !!! Orice statistica DSP din anii ne plandemici v-ar speria !!!