Tot mai mulți ieșeni care dețin suprafețe mici de teren agricol plantează lavandă sau plante medicinale. Aceștia au investit între 3.000 și 6.000 de euro pe suprafețe cuprinse între 0,5 și un hectar și estimează că în 3 ani vor face profit din vânzarea produselor obținute din lavandă, din vânzarea rozmarinului sau mentă. În Iași sunt aproximativ 14 hectare cu lavandă, înființate mai ales în ultimii 2 ani
A crescut numărul ieșenilor care mizează pe afacerile cu lavandă pentru că investițiile sunt minime, iar profitul poate să apară rapid. Antreprenorii care au cheltuit banii pentru astfel de afaceri din domeniul agricol susțin că piața de desfacere există și din acest motiv s-au gândit să investească în această plantă aromatică. Este și cazul ieșeanului Marius Cotea, care anul trecut a plantat primii butași pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați, la Pașcani. Anul acesta vrea să mărească suprafața, să ajungă la 1 hectar.
„Noi am început să plantăm lavandă dintr-o prostie, ca să spun așa. Mi-a adus un prieten câțiva butași, i-am plantat și s-au prins toți. Am căutat pe internet să văd ce e cu lavanda și am văzut că poți câștiga bani din asta. Am plantat anul trecut jumătate de hectar, iar acum extind la un hectar. Vreau să fac ulei de lavandă și o să-mi fac o instalație de distilat. Cred că o să ajung la o investiție de 10.000 de euro. Mi-am făcut niște calcule și tot ce vând, buchețele, săpun, ulei, o să am profit în anul 3 de la înființarea plantației. Cred că pot face 5.000 de euro, profit. Pe mine mă ajută la plantație soția și câțiva oameni pe care-i plătesc cu ziua”, susține Marius Cotea, producător de lavandă din Iași.
Lavanda are multiple întrebuințări, fiind cunoscută ca o plantă medicinală folosită pentru relaxare
De pe un hectar se obțin aproximativ 50 de litri de ulei de lavandă, care este cel mai scump produs obținut din această plantă medicinală. Un litru de ulei se vinde chiar și cu 150 de euro în străinătate. Producătorul din Pașcani susține că acum vrea să vândă toate produsele în mici magazine de cartier, băcănii.
„Am cerere din partea patronilor pentru produsele mele. Mi-au spus că oamenii au început să cumpere din ce în ce mai multe produse pe bază de lavandă. Iar eu asta vreau să fac, cât mai multe produse ca să aibă clienții de unde alege. E mult de muncă cu o plantație de lavandă, îți trebuie mulți oameni la cules. Eu vreau să o certific ecologic, pentru că plantația e undeva departe de oraș, nu e o zonă poluată. Iar prețul de vânzare va fi mai mare dacă obține certificarea. La mine în casă toată lumea folosește lavanda. Îi relaxează, se simt bine dacă se simte miros de lavandă. Și la noi în țară am văzut că apar o mulțime de producători de lavandă”, mai spune Marius Cotea.
Plantațiile cu lavandă din Iași sunt pe suprafețe cuprinse între 0,5 și 2 hectare
Un alt ieșean care are o mică plantație cu lavandă este Mircea Sandu. Acesta a plantat lavandă pe 2.000 de metri pătrați și pe 1.000 de metri pătrați vrea să planteze mentă și rozmarin. Ieșeanul se gândește să facă siropuri din aceste plante.
„Am văzut că este în Iași un producător care face siropuri din lavandă. Momentan am plantat butașii, s-au prins, avem speranță că vom avea și cui să vindem produsele, punem la punct niște rețete pentru siropuri. Vom vedea cum va merge treaba. Nu ne bazăm numai pe asta, avem și cultura mare pe mai multe comune. Afacerea cu lavandă e o încercare mai mult, să vedem cum merge piața. Dacă nu vindem, renunțăm la plantație. Am văzut producători care au de mai mulți ani plantațiile și le merge bine. Fac niște bani ca să poată merge mai departe cu plantația”, susține Mircea Sandu. O altă familie din Iași care a investit 10.000 de euro într-o plantație cu lavandă, din Hărmănești, Iași, este familia Bocan. Vasile Bocan, inițiatorul afacerii, a investit într-un hectar cu lavandă banii câștigați în străinătate.
O parte din plantațiile cu lavandă, înființate în Iași în urmă cu 5 ani, s-au dezvoltat de-a lungul timpului
În Iași sunt plantații cu lavandă pe 14 hectare, majoritatea fiind înființate în urmă cu 2 ani. Primele plantații au apărut în România în urmă cu 5-6 ani, o parte dintre producători reușind să dezvolte afaceri de succes cu lavandă, cum este și cazul ieșenilor Andrei și Laura Ignătoaie, care au înființat plantația în anul 2015, iar de atunci s-au dezvoltat constant. Antreprenorii și-au propus să ajungă la o suprafață de 3 hectare cu lavandă.
Lavanda este originară din regiunile calcaroase și muntoase mediteraneene, în România înflorind toata vară, începând cu luna mai. Fiind o plantă de origine mediteraneană, are nevoie de mult soare și de căldură, de aceea este recomandat a se planta în cel mai însorit loc al grădinii. Lavanda are proprietăți sedative, antispastice, diuretice și sudorifice, iar preparatele din lavandă sunt de ajutor în tratarea mai multor afecțiuni precum migrene, balonări, nevroze, suprasolicitări psihice, afecțiuni respiratorii și ale aparatului urinar. Lavanda are și efect calmant, atât vizual, cât și prin parfumul său.
Producătorii de lavandă pot obține certificatul de producător ecologic de la Direcția Agricolă Iași
Producătorii care primesc certificarea ecologică a lavandei pot să vândă produsele mai scump. În prezent, produsele pe bază de lavandă se vând cu prețuri cuprinse între 25 și 100 de lei, în funcție de produs. Cei care vor să obțină certificarea ecologică de la Direcția Agricolă Iași trebuie să trimită prin e-mail, poștă sau fax sau prin asociațiile profesionale, contractul încheiat între operator și organismul de inspecție și certificare menționat în fișa de înregistrare, declarația pe proprie răspundere în vederea înregistrării ca operator în sistemul de agricultură ecologică, conform anexei nr. 8 din HG 125112013. Termenul pentru depunerea documentației expiră la jumătatea lunii mai 2021. În Iași sunt 5 producători ecologici care cultivă lavandă.