Datele indică un număr de 332 de specii de păsări în România, dintre care unele sunt pe cale de dispariție din cauza habitatului natural degradat. Țara noastră riscă să-și piardă nivelul ridicat de biodiversitate pe măsură pe timpul trece.
Ce păsări din România sunt pe cale de dispariție?
Lăcarul de pipirig trăieşte în zone mlăştinoase, unde nivelul apei este mai mic de 10 centimetri. Din 1970, numărul de lăcari de pipirig a scăzut dramatic odată cu distrugerea mai multor habitate, multe din acestea fiind utilizate în agricultură sau sistematizate.
Gârliţă mică este una dintre speciile de gâște europene de talie mai mică. Estimările de la începutul anilor 2000 au arătat un declin masiv, cu mai puțin de 27 000 de indivizi rămași. Pierderea habitatelor, deranjul și mortalitatea produse de vânătoarea accidentală, sunt pericol suplimentare la care este expusă specia.
Acvila de câmp sau acvila imperială este o specie ce iubeste zonele impadurite situate în apropierea zonelor deschise agricole sau păşuni. Este o pasare răpitoare de talie mare, cu un penaj maro închis. Este o specie extrem de rară, populația cuibăritoare este foarte mică, în prezent cunoscându-se cu certitudine doar 2 perechi.
Gâsca cu gât/piept roșu este cea mai mică dintre speciile de gâște europene şi are un penaj elegant, negru combinat cu roșu-castaniu, subliniat de dungi albe. Degradarea zonelor de cuibărit prin activități de minerit, vânătoarea accidentală în teritoriile de migrație şi iernare atât în locurile de înnoptare cât şi în cele de hrănire, braconajul, deranjul produs de activităţile piscicole pe lacurile folosite pentru înoptare sunt principalele pericole ce afectează specia.
Au mai rămas doar câteva exemplare
Acvila țipătoare este o specie de acvilă de talie medie spre mare. Cele mai mari amenințări asupra speciei sunt legate de pierderea habitatelor, prin managementul forestier inadecvat, schimbarea utilizării terenurilor și drenarea pajiștilor umede, precum și braconajul, în zonele de pasaj fiind uciși anual până la câteva mii de indivizi.
Rața cu coadă lungă are o silueta aerodinamică mai prelungită decât a oricărei alte specii de rată. Are un penaj predominant maroniu.
Șoimul dunărean sau șoimul sacru este o specie de pasăre răpitoare diurnă de talie medie. Principalele amenințări asupra speciei sunt: mortalitatea directă prin electrocutare, scăderea abundenței hranei prin degradarea populațiilor de popândăi ca urmare directă a intensificării agriculturii și a reducerii suprafețelor de pajiști și braconajul.
Hoitarul alb sau vulturul egiptean este o specie de vultur cu o arie de răspândire destul de largă: sud-vestul Europei, în nordul Africii, dar puține exemplare se mai găsesc și în sudul Asiei. Au rămas doar 1000 în toată lumea.
Pelicanul creț este o specie de pelican de talie mare. Principalele amenințări asupra speciilor sunt legate de pierderea sau scăderea calității zonelor umede, prin activități ca: drenarea zonelor umede și schimbarea utilizării terenurilor și poluarea apelor de suprafață.
Rața cu cap alb este o specie caracteristică zonelor umede deschise, cu apă salmastră sau salina și adâncime mică. Degradarea zonelor umede, arderea și tăierea stufului, deranjul provocat de activitățile piscicole, braconajul și hibridizarea cu rată jamaicană sunt principalele pericole ce afectează specia.
Conservarea speciilor de păsări din România, pe cale de dispariție, este foarte importantă. Animalele contribuie la echilibrul delicat al ecosistemelor noastre, iar dispariția lor ar avea consecințe profunde.