Prima pagină » Culinar » Top cele mai eficiente trucuri culinare care te transformă într-o gospodina

Top cele mai eficiente trucuri culinare care te transformă într-o gospodina

30 sept. 2021, 09:48,
în Culinar

Mai jos găseşti o serie de trucuri culinare uimitoare, care te vor transforma într-o bucătăreasă desăvârşită. Trebuie doar să le citeşti, iar apoi să le ţii minte. Sunt uşoare şi la îndemână. De multe ori suntem obişnuiţi să privim lucrurile într-un anumit fel, dar dacă ams chimba unghiul, le-am vedea într-un mod cu totul diferit, mai simplu şi mai uşor.

După ce vei citi lista cu aceste trucuri culinare uimitoare, îţi vei da seama că ţi-ar fi prins bine să le fi ştiut de mult mai mult timp. Poate că pe unele le ştii deja, dar altele, cu siguranţă, îţi vor fi noi. Spor la gătit şi poftă bună!

Trucuri culinare ce te vor transforma într-o gospodină uimitoare

Primeşti laude ca mâncarea îţi iese foarte bună. Întotdeauna miroase apetisant când te apuci de gătit, încerci fel de fel de reţete. Nu strica însă să încerci să îţi îmbunătăţeşti abilităţile. Iată listă:

1. Reîmprospătează alimentele coapte

Încălzeşte pizza în tigaie sau la cuptor. Nu o băga în cuptorul cu microunde! Chiar dacă e mai la îndemâna această variantă, în cuptorul clasic e ca şi cum s-ar coace penru prima dată.

2. Cum salvezi o supă prea sărată

Pune nişte cereala într-o bucată de tifon şi inmoai-o în oală. În timp va absorbi sărea în exces, dar atenţie totuşi. Nu face minuni trucul, întrucât sarea e dispersata uniform. Odată cu ea, cerealele se îmbiba şi cu lichid.

3. Lapte și piure de cartofi

Piureul în care pui lapte va fi mai pufos. Atenţie: înainte de a-l încorpora, încălzeşte-l. Asfel vei îmbunătăţi gustul final.

4. Pentru a păstra aroma unui fel de mâncare

Ştiai că e bine că, mai întâi, să încălzeşti farfuria în care vei servi un fel de mâncare cald? De asemenea, e bine să o răceşti dacă preparatul care va fi pus în ea este rece.

5. Dacă pâinea nu mai e la fel de proaspătă, fii creativ

Ai cumpărat o pâine zilele trecută, dar nu prea ai consumat din ea şi deja s-a învechit? Într-un fel e bine, e semn că pâinea a fost făcută numai cu făină şi drojdie. Pe de altă parte nu trebuie să o arunci. Prepara ceva din ea. Spre exemplu, pune intre felii brânză şi şuncă, în sistem alternativ, unge cu puţin unt, presara nişte verdeaţa şi băgă în cuptorul încins. E gata când caşcaval s-a topit.

6. Păstrarea legumelor

Pentru ca legumele să țină mai mult, depozitează-le în mod adecvat. Spre exemplu, cartofii, ceapă şi dovleceii se ţin într-o cameră mai răcoroasă. Ridichea, salată verde şi ceapă verde au nevoie de temperaturi mai mici, 4-5 grade Celsius maxim.

7. Cum să faci friptură mai moale

Ca să fie mai moale, se spune că e bine să marinezi carnea cu maioneză. Când însă ai găina de ţara şi vrei să o faci friptura, mai întâi unge-o cu lămâie atât la interior, cât şi la exterior.

8. Înlocuitor pentru maioneză

Nu ai maioneza în casă, dar nici nu vrei să prepari acum una? Nici o problemă, o poţi înlocui cu un mix. Prepară-l dintr-un gălbenuş de la un ou fiert tare, o lingură de muştar şi nişte smântână. Ai grijă, bineînțeles, să folosești numai ouă proaspete.

9. Dressingul perfect

Amestecă sare şi zahăr, în cantităţi egale, itnr-un pahar de apă. În momentul în care guşti şi nu îţi dai seama ce gust are, soluţia este foarte bune pentru a prepara dressinguri şi sosuri.

10. Foloseşte ulei condimentat

În loc să-l cumperi, ţi-l poţi prepara chiar tu. Ai nevoie de o sticlă de ulei de măsline şi de condimentele preferate. Pune-le în ulei, apoi înfiletează capacul. După câteva zile, uleiul va fi aromat. Ştiai, spre exemplu, că ai putea pune în sticlă inclusiv un ardel iute?

Bugetul.ro
Orașul în care nu a mai plouat de 600 de ani. Una dintre cele mai exotice capitale de pe planetă se bucură și de un fenomen meteorologic neobișnuit
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
a1.ro
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Weekend compromis în România. Se strică rău vremea
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Ion Țiriac a plătit ani de zile o chirie de 2 lei pentru o vilă impetuoasă din București. Miliardarul a recunoscut tot
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Era retragerilor de la bancomat devine istorie. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`