Miercuri, 20 aprilie 2022, începând cu ora 15.00 şi sub genericul ”Top Academic şi Cultural” este programată o dditie-dialog BZI LIVE despre cel mai nou centru cultural din capitala Moldovei alături de dr. Richard Constantinescu, directorul Centrului Cultural ”I.I. Mironescu”, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa din Iaşi. Tema dialogului alături de acesta se va axa pe inaugurarea acestui spaţiu, scopul, proiectele şi obiectivele avute în vedere. ”Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iaşi este, prin tradiţie, precum şi în contemporaneitate, o universitate-tezaur.
Pornind de la clădirea primei Universităţi a României, în care personalităţi emblematice ale istoriei, culturii şi ştiinţei romaneşti au oficiat, ajungând la multitudinea de evenimente actuale, se poate lesne observa centralitatea culturii în universitatea noastră, protejarea şi promovarea dversitatii de expresii culturale. Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iaşi a confirmat de-a lungul existenţei sale că dimensiunea culturală nu este o una secundară în formarea studenţilor şi în interiorul comunităţii academice, ci reprezintă o parte semnificativă în cadrul strategiei sale de dezvoltare. Aceasta viziune dovedeşte importantă, centralitatea culturii în arhitectura institutional-umana a Universităţii şi recunoaște astfel locul de drept pe care cultura trebuie să îl ocupe alături de educație, sănătate şi mediu în orice strategie integrată de dezvoltare”, arata dr. Richard Constantinescu.
”Mă bucur să o inaugurăm: Centru Cultural ”I.I. Mironescu”, care va activa în clădirea din str. Saulescu nr. 4. Profesorul de dermatologie, medicul, filantropul şi scriitorul I.I. Mironescu (1883-1939), figura emblematica a ştiinţei şi culturii romaneşti interbelice, păstoreşte spiritual această nouă şi importanta structură a universităţii, unică în cadrul unei instituţii de învăţământ superior medical-universitar din această zonă a Europei, cel puţin. Sunt bucuros ca inaugurarea Centrului Cultural ”I.I. Mironescu” are loc în Anul ”Grigore. T. Popa”, ştiut fiind că între cei doi mari universitari şi scriitori romani, adevăraţi eroi ai esteticului, a existat o adâncă prietenie. Înfiinţarea acestui Centru vorbește despre fuziunea rodnică intre arta şi ştiinţă, despre sănătate spirituală şi vibraţie umanistă, şi pledează pentru dezvoltarea intru existenta dialogală”, a mai a punctat dr. Richard Constantinescu, directorul Centrului Cultural ”I.I. Mironescu”.
Dr. Richard Constantinescu este iatroistoriograf; titularul disciplinei Istoria Medicinei şi custode al Muzeului instituţiei de învăţământ superior
Dr. Richard Constantinescu – iatroistoriograf; titularul disciplinei Istoria Medicinei – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi; custode al Muzeului UMF Iaşi; editor şi redactor de carte, coordonator de colecţii; redactor al săptămânalului „Viaţa medicală”; realizator al emisiunii „Corp şi intimitate” la Apollonia TV; doctor în medicină cu teza „Grigore T. Popa – medic-scriitor şi publicist” (2011).
Susţine cursuri, seminarii şi prelegeri de Istoria medicinei, comunicare în sănătate, branding personal şi discurs public în medicină, social media şi design în medicină, medicina narativă, medicina grafică, medicina şi cinematografie.
Medicul Richard Constantinescu, repere biografice
Acesta este cadru didactic la UMF Iaşi şi Iniţiator al cursurilor universitare „Comunicare medicală”, „Creativitate, social media şi design în medicină”, „Medicina şi religie” şi coordonator al „Fototecii medicinei româneşti”, dr. Richard Constantinescu s-a născut pe 23 aprilie 1974 şi a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Este cadru didactic la UMF Iaşi, iatroistoriograf, editor şi redactor de carte, antreprenor social, publicist.
Lui i se datorează reeditarea publicisticii unor remarcabili medicinişti ieşeni, cel mai însemnat demers în acest sens fiindu-i dedicat patronului spiritual al UMF Iaşi – marele profesor şi cărturar Grigore T. Popa: „Jurnalul unui savant roman în America”, „Pericolul neisprăviţilor”. Are în pregătire – în cursul acestui an – două volume inedite ce privesc viaţa publică şi intimă a profesorului Popă.
Volume publicate
„George Bogdan, Inocenta. Nuvele. La Inocente. Nouvelles”, Editura „Gr. T. Popa” Iaşi, 2019;
„Nicolae Leon – Rectorul Unirii”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2018
„Mihai Stefanescu-Galati, Amintiri din Marele Război”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2017
„Mihai Stefanescu-Galati, Răniţi şi rănite. Chirurgia Marelui Război”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2017
„Grigore T. Popă, Pericolul neisprăviţilor”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2017
„Emil Iordache, Nobelul literar slav”, Editura „Filos”, Bucureşti, 2015
„Grigore T. Popă, Jurnalul unui savant roman în America”, Editura „Filos”, Bucureşti, 2014
„Durerea în lumina Ortodoxiei” (cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei), Editura „Sf. Mâna, Iaşi”, 2010
„Medici ieşeni în documente. Grigore T. Popă”. vol. I, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2009
„Grigore T. Popă, Spectatorii istoriei”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2009
„Ion Petrovici, Prejudecată şi adevăr”, Casa Editoriala Demiurg, Iaşi, 2008
„Sensul durerii”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2008
„Eminescu la >”, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi, 2006
Distincţii
Medalia de argint a Primăriei Municipiului Iaşi (2018)
Diploma de Excelenta din partea „Primăverii Dermatologice Ieşene” (2016)
Menţiune pentru proiectul „Brandingul de oraş în Iaşul interbelic” (2015)
Premiul Special din partea Societăţii Romane de Oftalmologie (2011)
Diploma de onoare din partea Academiei Bârlădene (2007)
Diploma de Excelentă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi (2004)
Medalia „125 de ani de învăţământ medical ieşean” (2004)
Diploma de Excelenta din partea Ziarului Semnal, Tecuci (2003)
Îl puteţi citi pe blog: https://richardconstantinescu.wordpress.com
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.