„Alopecia” sau căderea părului a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri o problematică de maximă importanță pentru om. Preocupat de aspectul său exterior, acesta a încercat prin diferite modalități și experimente să vindece și să împiedice căderea firelor de păr. Prin variate experimente, egiptenii și grecii antici, elitele medievale și cele victoriene au concluzionat faptul că remediile mai puțin obișnuite pot face adevărate minuni. Păstrate și împărtășite prin tradiții orale, consemnate în papirusuri și manuscrise neprețuite, aceste istorii ale frumuseții ne vorbesc despre felul în care idealurile de frumusețe s-au dezvoltat odată cu apariția criticii antice. Așadar, citește mai departe pentru a afla de ce egiptenii credeau că tincturile pe bază de grăsime de șopârlă și motan pot vindeca chelia și căderea părului.
Iată șase exemple de alifii și tratamente neobișnuite împotriva căderii părului care nu sunt recomandate pentru uzul acasă:
- Crema pe bază de grăsimi de animale din Papirusurile Ebers
În acest text medical, compus în jurul anului 1550 Î. Hr., sunt menționate câteva leacuri pentru căderea părului. Dintre acestea, cele pe bază de grăsime de șobolan, hipopotam, motan și șopârlă par cele mai „normale”.
Țepii de porc spinos erau fierți, aplicați pe scalp și lăsați timp de patru zile pentru a regenera foliculii de păr. În schimb, picioarele de ogar erau călite cu o copită de măgar pentru obținerea unei alifii cu puteri holistice.
- Învățături hipocratice despre căderea părului
Părintele medicinei Hipocrate a fost preocupat de problema cheliei la bărbați; putem spune că a fost într-atât de axat încât a urmat o schemă de tratament alcătuită din opiu, hrean, excremente de porumbel, sfeclă și diferite condimente. Dacă această mixtură pare greu de crezut, află că Hipocrate a descoperit o altă cură pentru căderea părului destul de violentă: castrarea. Acesta a ajuns la această ipoteză după ce a observat cum eunucii nu prezentau semne de chelie.
- Uleiul de șarpe sau cel mai promovat produs contra căderii părului din America secolului XIX
Statele Unite de veac XIX s-au confruntat cu o emergență a unui leac holistic, care promitea creșterea rapidă a părului. Asemeni vânzătorilor ambulanți de astăzi, și confrații lor americani și-au bazat strategia de marketing pe credibilitatea unor oameni dornici să-și păstreze tinerețea și frumusețea. Un astfel de tonic de păr cu ulei de șarpe era „Seven Sutherland Sisters Hair Grower”. Succesul produsului a fost bazat pe imaginea perfectă a șapte femei cu plete lungi până în pământ care au „jurat” pe veridicitatea și eficiența acestui leac.
- Ceai cu lămâie servit la „five o’clock”
Ceaiul era folosit în Marea Britanie de secol XIX drept un remediu pentru căderea părului. Soiul preferat era cel indian, iar acesta era aplicat rece alături de niște felii de lămâie direct pe zonele afectate de pierderea părului. Astăzi, acest tratament aparține de categoria fantasticului, însă fiolele Dercos Aminexil Clinical 5 de pe helpnet.ro îți vor oferi protecția necesară împotriva căderii părului. Nu este nevoie decât să le masezi pe părul uscat sau umed timp de șase săptămâni.
- Pastile cu hemoglobină de taur
În speranța creșterii unui păr lucios și voluminos, foarte multe persoane (în special femei) de la cumpăna secolelor XIX-XX au încercat un tratament pe bază de pastile cu extract de sânge de taur. O proteină găsită în celulele roșii, hemoglobina din pastilele victorienilor și eduardienilor ar fi acționat ca un „booster” pentru creșterea părului.
- Aparatul „Thermocap”, o inovație a modernității
Patentat în anii ‘20 de către compania Allied Merke Institute, acest aparat cosmetic a fost creat pentru a ajuta bărbații și femeile afectate de căderea părului. Un ciclu de numai 15 minute garanta regenerarea foliculilor de păr. Principiul de funcționare al bonetei electrice era unul simplu: aceasta era activată de căldură și de o lumină ultravioletă.
În concluzie, istoria tratamentelor cosmetice este una fascinantă și presărată cu câteva exemple bizare, capitolul remediilor împotriva căderii părului fiind un exemplu notabil. Încă din antichitate, omul a căutat să își îmbunătățească imaginea exterioară prin intermediul unor tratamente variate care au evoluat până în modernitate sub forma unor tonice, geluri și alifii atipice. Grație avansurilor medicinei moderne, astăzi cei afectați de alopecie nu mai sunt nevoiți să experimenteze cu astfel de leacuri băbești nesigure, simpla utilizare de fiole și șampoane speciale fiind indicată. Pe tine care leac pentru căderea părului te-a intrigat cel mai tare?
Poză de Niko Tsviliov pe Unsplash.com