Prima pagină » Culinar » Tocana de ciuperci – Rețetă de post românească

Tocana de ciuperci – Rețetă de post românească

07 mart. 2022, 15:48,
în Culinar

Mâncarea de post nu este una mai puțin gustoasă, singura diferență este că nu conține carne. Dar savoarea și aromele nu trebuie subestimate, printre rețetele clasice românești se numără și cea de tocană de ciuperci.

Cu siguranță țineți minte rețetele nebunești pe care le făceau bunicii, mai ales tocanele cu ciuperci de pădure. Printre care să nu uităm tocana de hribi cu usturoi și smântână sau sos de roșii pentru post, ce înnebunea pe toată lumea. Doar că aceștia nu cresc tot timpul, iar la ora actuală se pot face niște rețete demențiale folosind doar ciupercile pe care le găsim în comerț.

femeie taie ceapa

Ceapa cubulețe este mai ușor de prăjit, dar se poate folosi și solzișori

Rețetele ce conțin ciuperci sunt foarte simple, căci ținta principală este să călim bine ciupercile, iar sosul și condimentele fac restul. Mâncarea se servește caldă, atât cu pâine, cât și cu mămăligă, cu toată familia. Ciupercile sunt o sursă bogată de proteine și pot substitui bine carnea din alimentație pe perioada posturilor sau a regimurilor alimentare.

Tocana de ciuperci. Rețeta pas cu pas

Pentru a începe această rețetă de tocană de ciuperci, vom avea nevoie de ceapă și ardei kapia. Gustul ciupercilor este unul foarte aromat și se pot consuma simple, dar se vrea o masă cât mai bogată din punct de vedere al vitaminelor sau a antioxidanților.

femeie taie ardei rosii

Ardeii pot fi înlocuiți cu gogoșarii fără probleme

Două cepe medii ar trebui să fie suficient pentru tocana noastră, cel mai bine ar fi ca aceasta să fie tocată cubulețe. Dar chiar și atunci când este tocată solzișori, poate să iasă o masă delicioasă, căci la călire, ceapa se va înmuia, iar atât timp cat este subțire nici nu se va simți. Această ceapă călită, oferă o aromă dulceagă, motiv pentru care pe lângă ciuperci, este un element principal în această rețetă.

După care se poate toca pe un fundișor 2 ardei kapia, dar se pot înlocui cu gogoșari fără nicio problemă, aroma pe care o impregnează în preparatul nostru este foarte similară. Aceștia se vor a fi tăiați sub formă de cubulețe, sunt bogați în apă, iar așa se pot deshidrata bine.

Iar spre final, vom avea de pregătit ciupercile. Mulți bucătari din cadrul restaurantelor selecte nu se sinchisesc să decojească pielea de la ciupercile champignon , susținând că oferă chiar o aromă mai plăcută dacă sunt făcute în acest fel. Trebuie doar spălate bine și sa pot tăia, feliuțe. Cantitatea de ciuperci se vrea a fi undeva la 500-600 de grame, o caserola din cadrul supermarketului.

tocana de ciuperci in tigaie

După ce se călesc puțin ciupercile, se pot adăuga restul legumelor tocate

Oala pe foc. Începe acțiunea

Putem folosi atât o tigaie mai încăpătoare de prăjit, fie ceaunul, fără să reprezinte vreo problemă. Se adaugă puțin ulei și se lasă la încins. Moment imediat urmat de adăugarea ciupercilor tăiate subțire și adăugarea de sare, piper și 2 foi de dafin. Această sare adăugată are un rol important în procesul de prăjire, căci ajută la o deshidratare accelerată.

După ce au trecut 3 – 4 minute se pot adăuga ardeii și ceapa, iar împreună, undeva peste vro 10 – 15 minute ținute la foc mediu, ar trebui să fie gata. Ceapa va prinde un aspect sticlos, iar ciupercile vor

fi cu mult mai mici decât atunci când le-ați pus. Deja o bună parte din treabă este terminată și nu rămâne decât să adăugați sosul de roșii.

bulion turnat peste tocana de ciuperci

Se poate folosi bulion sau suc de roșii pentru a da culoare și aromă

Se preferă folosirea de suc de roșii pentru tocana de ciuperci, căci conține mai multă apă, iar atunci când aceasta se evaporă și totul devine cremos, mâncare este gata. Dacă doriți să excludeți doar carnea, în loc de sosul de tomate puteți folosi smântână și obțineti, de asemenea, un preparat deosebit. Se poate opri focul, căci sigur este totul pătruns. Undeva la încă 15 minute de stat pe foc, lipsește doar puțină verdeață, iar mâncarea este gata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`