Prima pagină » Eveniment-Social » Toate spectacolele Teatrului „Luceafărul” din Iași s-au mutat în mediul on-line – GALERIE FOTO

Toate spectacolele Teatrului „Luceafărul” din Iași s-au mutat în mediul on-line – GALERIE FOTO

27 mart. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Pe fondul creșterii îmblonăvirilor din pandemie, toate spectacolele Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași s-au mutat în mediul on-line. Seria de reprezentații va debuta duminică, 28 martie 2021, ora 11:00, cu spectacolul „Când Visăm…”, una dintre co-producțiile internaționale ale instituției, realizate într-unul din sezoanele precedente

Până când indicele va coborî sub 3 îmbolnăviri la 1.000 de locuitori, spectacolele Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași se vor muta în mediul on-line. Noua serie de reprezentații va debuta duminică, 28 martie 2021, ora 11:00, cu spectacolul „Când Visăm…”, una dintre co-producțiile internaționale ale instituției, realizate într-unul din sezoanele precedente.

„Colaborarea cu artiști din alte culturi teatrale a fost o direcție prioritară a strategiei noastre artistice care a oferit echipei un fructuos schimb de experiențe estetice, de stiluri de lucru, iar publicului, șansa de a se familiariza cu noi forme de expresivitate teatrală în proiecte cu deschidere multiculturală”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”.

Piesa „Când Visăm…” are subiectul inspirat din zilele noastre

„Când Visăm…” este titlul piesei scrise de Verena Koch și Kerstin Pell (Austria), iar subiectul este inspirat din zilele noastre. Felix are 8 ani, dar nu e foarte sociabil. Nu are prea mulți amici și nici nu se înțelege prea bine cu mama și nici cu colegii de la școală. E un visător care, într-o seară, pornește într-o călătorie imaginară în cursul căreia întâlnește mai multe personaje de basm. Până la final va descoperi o serie de lucruri importante în viață, printre care, de exemplu, prietenia și dragostea necondiționată.

Spectacolul este o co-producție cu Centrul Cultural German din Iași și aduce alături artiști români, austrieci și germani. Regizoarea Verena Koch a studiat la Universitatea de Muzică și Teatru din Frankfurt am Main, iar în prezent este conferențiar la Universitatea Anton Bruckner din Linz și colaboratoare a Theatergruppe Malaria din Gallneukirchen și Landestheaters din Linz. În trecut, a lucrat cu teatre din Frankfurt am Main, Gottingen, Esslingen, National Theater Mannheim și Munster.

De scenografie s-a ocupat Ute Lindenbeck, artist al cărui nume a apărut pe afișele teatrelor din Germania

De scenografie s-a ocupat Ute Lindenbeck (Berlin), artistă al cărei nume a apărut pe afișele teatrelor din Germania, Austria și Elveția. A studiat la Kunsthochschule Berlin și Central Saint Martins University of the Arts London. A lucrat ca scenograf deopotrivă pentru spectacole de teatru și de operă, pentru Opera din Koln, teatre din Berna, Dortmund, Linz, Zurich. Din echipa spectacolului mai fac parte Franz Huber (dramaturgie), Ioana Natalia Corban, Ileana Ocneanu, George Cocoș, Paul Sobolevschi, Ioana Iordache, Claudiu Gălățeanu, Cătălin Cucu, Elena Zmuncilă. Difuzarea se va face pe pagina Facebook a Teatrului „Luceafărul”, de la orele 11:00 la ora 12:00, cu acces liber. Pe de altă parte, de reliefat că activitatea artistică și teatrală a fost suspendată și la Teatrul Național (TNI) „Vasile Alecsandri” din Iași. Inclusiv cele de la Ateneul Național din Iași, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași sau Opera Națională Română (ONRI) din Iași sunt în situații similare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`